www.isbn.ro/04430

ISBN 978-606-94044-3-0 / 9786069404430

MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE MANUAL PENTRU CLASA A V-A
GEOGRAFIE
Octavian Mândruţ
CORINT

CORINT

PACHETUL EDUCAȚIONAL
este compus din:
Manual (carte + CD)
Caietul elevului
Ghidul profesorului,
accesibil gratuit la adresa
www.pasaport-cultura.ro,
secțiunea RESURSE GRATUITE
ISBN: 978-606-94044-3-0
www.edituracorint.ro
CYANMAGENTAYELLOWBLACK
GEOGRAFIE ORINT
C
 MANUAL PENTRU CLASA A V-A

MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE
Maria Mariana Gheorghe
Vasile Ionescu
Irina Ema Săvuţă
Aurel Constantin Soare
GEOGRAFIE
CORINT

Octavian Mândruţ
MANUAL
PENTRU
CLASA
A V-A
Acest manual este proprietatea Ministerului Educației Naționale.
Manualul școlar a fost aprobat prin Ordinul ministrului educaţiei naționale nr. 5 265 din 03.10.2017, în
urma evaluării, și este realizat în conformitate cu programa școlară aprobată prin OM nr. 3393 din 28.02.2017.
Manualul este distribuit elevilor în mod gratuit, atât în format tipărit, cât și în format digital, și este transmisibil timp de patru ani școlari, începând cu anul școlar 2017–2018.
Inspectoratul școlar ………………………………..………………………………………………………
Școala / Colegiul / Liceul ………………………………………………………………………………….
Date despre autoare:
Maria-Emilia Goian – profesor de limba şi literatura română,
grad didactic I, autoare de manuale şi auxiliare şcolare
Lucia Minchevici – profesor de limba şi literatura română, grad
didactic I, Şcoala Gimnazială nr. 194 din Bucureşti, autoare de
auxiliare şcolare
Iulia Preda – profesor pentru învăţământ primar, grad didactic
I, Şcoala Gimnazială „Avram Iancu” din Bucureşti
Referenţi:
Prof. dr. Ileana-Narcisa Ștefănescu – Centrul Judeţean de
Asistenţă Psihopedagogică Ilfov
Prof. dr. Mihaela Daniela Cîrstea – Colegiul Economic „Virgil
Madgearu”, Bucureşti
Redactare: Elena Munteanu
Tehnoredactare computerizată: Andreea Apostol,
Olimpia Bolozan
Graca: Mihai Ionuţ Grăjdeanu
Design copertă: Andreea Apostol
Pentru comenzi şi informaţii, contactaţi:
GRUPUL EDITORIAL CORINT
Departamentul de Vânzări
Str. Mihai Eminescu nr. 54A, sector 1, Bucureşti, cod poştal
010517, Tel./Fax: 021.319.47.97; 021.319.48.20
Depozit
Calea Plevnei nr. 145, sector 6, Bucureşti, cod poştal 060012
Tel.: 021.310.15.30
E-mail: vanzari@edituracorint.ro
Magazinul virtual: www.grupulcorint.ro
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
GOIAN, MARIA
Comunicare în limba română: manual pentru clasa a II-a /
Goian Maria-Emilia, Minchevici Lucia, Preda Iulia. - Bucureşti:
Corint Educaţional, 2014
2 vol.
ISBN 978-606-8668-34-5
Semestrul 1 - ISBN 978-606-8668-35-2
I. Minchevici, Lucia
II. Preda, Iulia
372.46
Acest manual este proprietatea Ministerului Educației Naționale.
Manualul școlar a fost aprobat prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 4781 din 13.10.2014, în urma
evaluării, și este realizat în conformitate cu programa școlară aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale
nr. 3418 din 19 martie 2013.
Manualul este distribuit elevilor în mod gratuit, atât în format tipărit, cât și în format digital, și este transmisibil
timp de patru ani școlari, începând cu anul școlar 2014–2015.
Inspectoratul școlar ………………………………..………………………………………………………
Școala / Colegiul / Liceul ………………………………………………………………………………….
ACEST MANUAL A FOST FOLOSIT:
Anul Numele elevului Clasa Anul școlar
Aspectul manualului*
format tipărit format digital
la primire la predare la primire la predare
1
2
3
4
*Pentru precizarea aspectului manualului se va folosi unul dintre următorii termeni: nou, bun, îngrijit, neîngrijit,
deteriorat.
Cadrele didactice vor verifica dacă informațiile înscrise în tabelul de mai sus sunt corecte.
Elevii nu vor face niciun fel de însemnări pe manual.
116.111 - numărul de telefon european de asistenţă pentru copii
Toate drepturile acestei lucrări sunt rezervate EDITURII CORINT EDUCAŢIONAL, parte componentă a GRUPULUI EDITORIAL CORINT.
Date despre autoare:
Maria-Emilia Goian – profesor de limba şi literatura română,
grad didactic I, autoare de manuale şi auxiliare şcolare
Lucia Minchevici – profesor de limba şi literatura română, grad
didactic I, Şcoala Gimnazială nr. 194 din Bucureşti, autoare de
auxiliare şcolare
Iulia Preda – profesor pentru învăţământ primar, grad didactic
I, Şcoala Gimnazială „Avram Iancu” din Bucureşti
Referenţi:
Prof. dr. Ileana-Narcisa Ștefănescu – Centrul Judeţean de
Asistenţă Psihopedagogică Ilfov
Prof. dr. Mihaela Daniela Cîrstea – Colegiul Economic „Virgil
Madgearu”, Bucureşti
Redactare: Elena Munteanu
Tehnoredactare computerizată: Andreea Apostol,
Olimpia Bolozan
Graca: Mihai Ionuţ Grăjdeanu
Design copertă: Andreea Apostol
Pentru comenzi şi informaţii, contactaţi:
GRUPUL EDITORIAL CORINT
Departamentul de Vânzări
Str. Mihai Eminescu nr. 54A, sector 1, Bucureşti, cod poştal
010517, Tel./Fax: 021.319.47.97; 021.319.48.20
Depozit
Calea Plevnei nr. 145, sector 6, Bucureşti, cod poştal 060012
Tel.: 021.310.15.30
E-mail: vanzari@edituracorint.ro
Magazinul virtual: www.grupulcorint.ro
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
GOIAN, MARIA
Comunicare în limba română: manual pentru clasa a II-a /
Goian Maria-Emilia, Minchevici Lucia, Preda Iulia. - Bucureşti:
Corint Educaţional, 2014
2 vol.
ISBN 978-606-8668-34-5
Semestrul 1 - ISBN 978-606-8668-35-2
I. Minchevici, Lucia
II. Preda, Iulia
372.46
Acest manual este proprietatea Ministerului Educației Naționale.
Manualul școlar a fost aprobat prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 4781 din 13.10.2014, în urma
evaluării, și este realizat în conformitate cu programa școlară aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale
nr. 3418 din 19 martie 2013.
Manualul este distribuit elevilor în mod gratuit, atât în format tipărit, cât și în format digital, și este transmisibil
timp de patru ani școlari, începând cu anul școlar 2014–2015.
Inspectoratul școlar ………………………………..………………………………………………………
Școala / Colegiul / Liceul ………………………………………………………………………………….
ACEST MANUAL A FOST FOLOSIT:
Anul Numele elevului Clasa Anul școlar
Aspectul manualului*
format tipărit format digital
la primire la predare la primire la predare
1
2
3
4
*Pentru precizarea aspectului manualului se va folosi unul dintre următorii termeni: nou, bun, îngrijit, neîngrijit,
deteriorat.
Cadrele didactice vor verifica dacă informațiile înscrise în tabelul de mai sus sunt corecte.
Elevii nu vor face niciun fel de însemnări pe manual.
116.111 - numărul de telefon european de asistenţă pentru copii
Toate drepturile acestei lucrări sunt rezervate EDITURII CORINT EDUCAŢIONAL, parte componentă a GRUPULUI EDITORIAL CORINT.
DATE DESPRE AUTORI:
Octavian Mândruţ – doctor în geografie, cercetător
ştiinţific principal I, cadru didactic la Universitatea de Vest
„Vasile Goldiş” din Arad şi director al Centrului de Didactică
şi Educaţie Permanentă al acesteia, autor de manuale
şcolare (pentru clasele IV–XII), cursuri universitare, atlase,
culegeri, lucrări din domeniul geografiei şi din domenii ale
ştiinţelor educaţiei (curriculum, didactică).
REFERENŢI:
Conf. univ. dr. Cornel Faur, Facultatea de Ştiinţe
Economice, Informatică şi Inginerie, Universitatea de Vest
„Vasile Goldiş” din Arad.
Prof. Adrian Gavra, gradul didactic I, Colegiul Economic
„Nicolae Titulescu” din Baia Mare, inspector școlar,
ISJ Maramureș.
Redactare: Geanina Radu
Tehnoredactare computerizată: Dan Mihalache
Design interior și copertă: Dan Mihalache
Surse foto: Shutterstock
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
Geografie: manual pentru clasa a V-a /
Octavian Mândruţ. - Bucureşti:
Corint Logistic, 2017
ISBN 978-606-94044-3-0
91
Toate drepturile asupra acestei lucrări sunt rezervate
EDITURII CORINT LOGISTIC, parte componentă
a GRUPULUI EDITORIAL CORINT.
Pentru comenzi şi informaţii, contactaţi:
GRUPUL EDITORIAL CORINT
Departamentul de Vânzări
Str. Mihai Eminescu nr. 54A, sector 1, Bucureşti,
cod poştal 010517. Tel./Fax: 021.319.47.97; 021.319.48.20
Depozit
Calea Plevnei nr. 145, sector 6, Bucureşti,
cod poştal 060012. Tel.: 021.310.15.30
E-mail: vanzari@edituracorint.ro
Magazin virtual: www.edituracorint.ro
3
Cuvânt-înainte
Dragi elevi, în acest an școlar, veți continua să descoperiți la Geografi e alte lucruri interesante, de data
aceasta despre planeta noastră ca întreg, Terra – elemente de geografi e fi zică.
Ceea ce veți învăța se bazează pe cunoștințele
acumulate anterior la Științe ale naturii, la Geografi e,
precum și la alte discipline școlare, dar vor fi completate cu lucruri foarte interesante pe care le veți afl a la
Biologie, Tehnologie, Istorie și Matematică.
Prin elementele de geografi e fi zică veți cunoaște
„portretul” planetei noastre, Terra.
Terra (Pământul) este o parte a Universului și se
afl ă în continuă mișcare. Cu ajutorul unor linii imaginare trasate pe globul geografi c, veți localiza fenomenele principale.
Terra este organizată în structuri de formă sferică,
denumite geosfere, având un centru comun, care este
și centrul planetei.
Geosferele Terrei, care fac obiectul geografi ei fi zice, sunt: litosfera (îndeosebi scoarța ei externă, care
formează relieful planetei), atmosfera, hidrosfera,
biosfera și pedosfera (învelișul de soluri).
Elementele, fenomenele și procesele din geosfere
sunt ordonate sub forma unor fâșii paralele între ele,
numite zone naturale.
Acestea cuprind întinderi mai mici, denumite peisaje naturale.
Pentru a învăța cu succes aceste lucruri noi, este
bine să studiați cele scrise în paginile următoare, să
vă informați suplimentar și să ascultați explicațiile
profesorului vostru.
Totodată, prin parcurgerea acestor teme majore,
veți realiza activități diverse, care vă vor asigura atingerea unor competențe noi.
Utilizând varianta digitală a manualului, veți observa elemente noi, unele așa cum se produc în realitate, și, cu ajutorul activităților interactive, veți reuși
să rezolvați cerințele solicitate.
Studiind aceste elemente de geografi e fi zică, veți
înțelege mai bine lumea în care trăim.
Autorul
4
Cuvânt-înainte 3
Competenţe generale și specifice 6
Ghid de utilizare a manualului 7
Recapitulare și test inițial 8
TERRA – O PLANETĂ A UNIVERSULUI
• Universul și Sistemul Solar – aspecte generale 10
• Terra – o planetă a Sistemului Solar (formă și dimensiuni) 14
• Aplicaţie practică – Călătorie virtuală în Univers 16
• Recapitulare și evaluare 18
TERRA – O PLANETĂ ÎN MIŞCARE
• Globul geografic și harta. Coordonate geografice 20
• Mișcările Pământului și consecinţele lor 22
• Orientarea în spaţiul terestru (elemente naturale și instrumente clasice și moderne) 26
• Aplicaţii practice – Măsurarea timpului. Orizontul local.
Construirea unor forme simple de reprezentare grafică și cartografică 28
• Recapitulare și evaluare 30
TERRA – O PLANETĂ ÎN TRANSFORMARE
Geosferele Terrei 32
LITOSFERA
• Caracteristici generale și importanţă 36
• Structura internă a Terrei 38
• Relieful – Continente și bazine oceanice 40
• Forme majore de relief 42
• Vulcanii și cutremurele 44
• Aplicaţii practice – Relieful orizontului local.
Reguli de comportare și măsuri de protecţie în cazul
producerii de fenomene și procese în orizontul local 46
• Recapitulare și evaluare 48
5
ATMOSFERA
• Caracteristici generale și importanţă 50
• Elemente și fenomene meteorologice 52
• Vremea și clima 56
• Zonele climatice ale Terrei 58
• Infl uenţa climei asupra geosferelor 60
• Aplicaţii practice – Clima, vremea și activitatea umană în orizontul local.
Modalităţi de avertizare, reguli de comportare și măsuri de protecţie în cazul
producerii de fenomene extreme în orizontul local 62
• Recapitulare și evaluare 64
HIDROSFERA
• Caracteristici generale și importanţă 66
• Oceanul Planetar – componente și localizare. Dinamica apelor oceanice 68
• Apele continentale 70
• Gheţarii 72
• Aplicaţii practice – Apele din orizontul local. Resurse de apă potabilă.
Măsuri de protecţie a apelor. Modalităţi de avertizare,
reguli de comportare și măsuri de protecţie în cazul producerii
de fenomene extreme în orizontul local 74
• Recapitulare și evaluare 76
BIOSFERA ŞI SOLURILE
• Caracteristici generale și importanţă 78
• Plantele și animalele – repartiția lor geografi că 80
• Solul – resursă a vieţii 84
• Aplicaţie practică – Protecţia plantelor, a animalelor și conservarea solului 86
• Recapitulare și evaluare 88
ZONELE NATURALE ALE TERREI
• Diversitatea peisajelor terestre naturale 90
• Recapitulare și evaluare 94
CUPRINS
• Aplicaţii practice – Clima, vremea și activitatea umană în orizontul local.
Modalităţi de avertizare, reguli de comportare și măsuri de protecţie în cazul
• Oceanul Planetar – componente și localizare. Dinamica apelor oceanice 68
• Aplicaţii practice – Apele din orizontul local. Resurse de apă potabilă.
reguli de comportare și măsuri de protecţie în cazul producerii
• Aplicaţie practică – Protecţia plantelor, a animalelor și conservarea solului 86
6
COMPETENȚE GENERALE
ȘI SPECIFICE
1. Prezentarea realității geografi ce, utilizând mijloace și
limbaje specifi ce
• • ” - - – • ª
• Œ • - - – „
•
2. Raportarea realității geografi ce spațiale și temporale la
reprezentări cartografi ce
• ” § § •‰
“ • - - – •
Š • - –
- –
3. Studierea spațiului geografi c, realizând conexiuni cu informații dobândite la alte discipline școlare
• Œ •
- - –
••

§ -
’ -• - - – •
„


§ -
Œ • • • - - – „
ƒ ƒ


4. Elaborarea unui demers investigativ din perspectiva educației permanente și pentru viața cotidiană
© • ” • -
© - - – •
©

• ƒ • ª„
‰ • •
7
GHID DE UTILIZARE A MANUALULUI
MANUALUL CUPRINDE
varianta tipărită varianta digitală
Simboluri folosite
în varianta digitală
Rezolvă
Privește
Vizionează
Manualul este structurat în unități de învățare, care cuprind:
Recapitulare și evaluare Aplicații
Lecție
Titlul lecţiei
Să ne amintim
Vom învăța despre
Vom reuși
Știm de la alte discipline
Vom aplica la alte discipline
Activități
independente
Vocabular
Știați că?
A ați mai multe/
Portofoliu
Aplicații Rețineți
Textul explicativ
Titlul capitolului
Observați și rezolvați
8
Recapitulare și test inițial
Recapitulare
La ȘTIINȚE ALE NATURII ați studiat trei teme
majore: Științele vieții, Științele Pământului și Științele fi zicii.
Pentru a învăța mai ușor la geografi e, în clasa
a V-a, despre Terra – Elemente de geografi e fi zică,
este util să ne reamintim principalele cunoștințe pe
care le-am dobândit la:
Științele vieții
• Principalele grupe de animale sunt: insectele,
păsările, amfi bienii, reptilele și mamiferele.
• Fiecare grupă de animale cuprinde mai multe
specii. Ele sunt repartizate pe glob în funcție de condițiile oferite de mediu și de posibilitățile de procurare a hranei.
• Modifi cări ale mediului duc la adaptări ale plantelor și animalelor.
• Adaptările sunt determinate de mai mulți factori,
cum ar fi : abundența sau lipsa apei, temperaturile ridicate sau coborâte, temperaturile negative și înghețul,
umiditatea ridicată sau coborâtă, altitudinea suprafeței terestre, mediul în care sunt situate (oceane, mări,
lacuri, râuri, bălți, mlaștini), vânt, mișcările apei etc.
• Plantele și animalele trăiesc în comunități care
formează ecosisteme.
• Procesul de fotosinteză, care are loc în frunzele
plantelor, determină formarea substanțelor organice
pe Terra și existența biosferei.
Științele Pământului
• Pământul are resurse diversifi cate, care reprezintă materii prime pentru procesele tehnologice.
• Acestea se împart în resurse ale scoarței terestre
(situate la adâncime) și resurse ale mediului (situate
la suprafață).
• Principalele fenomene care au loc în natură sunt:
circuitul apei, formarea tipurilor de vreme, mișcările
apelor oceanice și mișcările scoarței.
Științele fi zicii
• Resursele naturale pot fi regenerabile, neregenerabile, epuizabile, inepuizabile etc.
• Între corpuri există mai multe tipuri de interacțiuni: interacțiunea gravitațională, magnetică, electrică
și de contact (frecarea).
• Efectele interacțiunilor dintre corpuri sunt deformarea și mișcarea.
• Principalele transformări ale materiei sunt: topirea, solidifi carea, vaporizarea și condensarea.
La GEOGRAFIE ați învățat multe lucruri care vă
vor ajuta să înțelegeți geografi a fi zică.
• După cum vă amintiți, geografi a de clasa a IV-a
reprezintă o trecere de la localitatea natală la planetă,
traversând întinderi diferite: orizontul local, regiunea,
țara, continentul, planeta ca întreg, ajungând la Sistemul Solar.
• Orizontul local reprezintă spațiul care ne înconjoară, cu toate elementele sale: formă, întindere, relief,
climă, ape, vegetație, resurse, activități ale oamenilor.
Aceste componente se întâlnesc peste tot, de la un teritoriu foarte mic la dimensiunile planetei.
• Țara noastră și continentul în care este situată,
Europa, cuprinde forme de relief, râuri, caracteristici
climatice, vegetație, oameni, resurse, activități economice, care determină caracteristicile geografi ce ale țării noastre și ale Europei. Acestea sunt diferite, dar au
și multe elemente comune.
• Planeta este reprezentată prin globul geografi c,
iar forma ei în plan este o hartă, denumită planiglob.
9
Test inițial
I. Realizați un text în care să precizați elemente ale
legăturilor dintre fenomenele fizice, științele Pământului și ale vieții.
În acest sens, utilizați grupe de câte două cuvinte, în
fiecare propoziție sau frază a acestui text.
Grupe de cuvinte: râu – gravitație, precipitații – condensare, zăpadă – frig, împingere – deal, aisberg – încălzire, sanie – alunecare, topire – gheață, vânt – deplasare, ocean – apă dulce.
Punctaj I. 9 x 2 p. = 18 p.
II. Completați spațiile libere din textul următor cu
termenii corespunzători. Alegeți termenii din lista de
mai jos.
Pământul este o ….. a ............................. și are o formă
aproape de a corpului geometric denumit … . Reprezentarea formei reale a planetei, la dimensiuni reduse, o
reprezintă ……. Pământul se rotește de la vest la …, influențând deplasarea …, cea mai importantă formă de
mișcare a apelor oceanice. Un râu poate să aibă mai
mulți ……, care se varsă în punctele de …… Râurile curg
ca efect al forței de … Un efect negativ din atmosferă îl
reprezintă poluarea ……., iar din hidrosferă …… apelor.
Termeni: satelit, cerc, planetă, est, glob, afluenți, aer,
sferă, nord, curenți oceanici, apă, planiglob, gravitație,
valuri, poluare, magnetic, confluență, Sistem Solar.
Punctaj II. 11 x 2 p. = 22 p.
III. Analizați întrebările de mai jos și identificați răspunsul corect.
1. Ordinea punctelor cardinale asemănătoare parcursului invers acelor de ceasornic este:
a. N, S, E, V; b. S, E, N, V;
c. N, E, S, V; d. N, V, S, E.
2. Distanța de 10 m între două obiecte este:
a. 1 cm; b. 10 cm;
c. 100 cm; d. 1 000 cm.
3. Pe un plan, prin amplasarea obiectelor din realitate sunt reprezentate:
a. toate obiectele din realitate;
b. mai multe obiecte decât cele din realitate;
c. același număr de obiecte;
d. mai puține obiecte.
4. Cea mai mare întindere poate fi observată dintr-un
aparat de zbor (de exemplu, un elicopter) situat la înălțimea de:
a. 1 m; b. 10 m;
c. 1 000 cm; d. 10 000 cm.
5. Cea mai scurtă zi a anului este la data de:
a. 21 martie; b. 22 iunie;
c. 23 septembrie; d. 22 decembrie.
6. Răsăritul Soarelui față de cel al Lunii se realizează
de la o zi la alta:
a. cu o anumită întârziere; b. mai înainte;
c. în același moment; d. în același loc.
7. Un element comun amplasat pe harta României și
pe un planiglob fizic este:
a. lanțul carpatic; b. Marea Mediterană;
c. afluenții Dunării; d. varietatea vegetației.
8. Cel mai lung defileu din Europa (Defileul Dunării)
este situat între România și:
a. Bulgaria; b. Ucraina;
c. Ungaria; d. Serbia.
9. Limba română, care este o limbă latină, face parte
din aceeași familie cu limba vorbită în:
a. Portugalia și Italia; b. Austria și Serbia;
c. Bulgaria și Ucraina; d. Italia și Germania.
10. Pământul realizează o rotație completă în 24 de
ore, de la:
a. est la vest; b. nord la sud;
c. sud la nord; d. vest la est.
Punctaj III. 10 x 2 p. = 20 p.
IV. Completați textul de mai jos cu termenii corespunzători:
Principala resursă naturală a țării noastre o reprezintă …… . Utilizarea acesteia asigură o varietate de produse ……. . Dintre resursele energetice, o importanță mai
mare o au resursele de gaze naturale și de …… . Țara
noastră este cunoscută prin rezerve mari de sare, utilizate în industrie și …….. Ramura culturii plantelor care
se ocupă de creșterea pomilor fructiferi se numește ……
Termeni: minereuri feroase, pășuni, industrial, agroalimentare, pomicultură, cărbuni (lignit), teren arabil,
hidroenergie, alimentație.
Punctaj IV. 5 x 2 p. = 10 p.
V. Realizați un text, de 15–20 de rânduri, referitor la
continentul nostru sau la planetă ca întreg, la alegere,
folosind o singură dată următorii termeni: continent,
ocean, Oceanul Atlantic, Polul Nord, trepte de relief,
munți, fluvii, câmpii, mări, insule.
Punctaj V. 10 x 2 p. = 20 p.
Total (I—V) = 90 p.
Din oficiu = 10 p.
TOTAL = 100 p.
10
TERRA – O PLANETĂ A UNIVERSULUI
Terra, planeta noastră, face parte din Sistemul Solar, care este parte
din Univers. Terra este așadar o parte a Universului.
Privind cerul în nopțile senine sau imagini ale acestuia, observăm multe puncte luminoase, strălucitoare. Acestea formează asocieri (grupări),
denumite constelații.
Toate punctele formează în mod aparent o „boltă” (bolta cerească) și
par a fi situate la distanțe egale față de cel care le privește. În realitate,
unele sunt mai apropiate, iar altele mai îndepărtate.
Poziția lor se modifi că în cursul nopții.
Acestea se rotesc aparent în jurul unui punct fi x, Steaua Polară, care
indică punctul cardinal nord.
Privind bolta cerească, observăm puncte luminoase fi xe (stele) și
puncte în mișcare (planete și sateliții lor).
În prezent, se consideră că Universul se afl ă în expansiune.
1.
Universul și Sistemul Solar – aspecte generale
Universul
1. Bolta cerească; 2. Rotirea aparentă a bolţii cerești; 3. Calea Lactee; 4. Galaxie
Presupunem că luăm un glob geografi c și o foaie de hârtie. Pe foaie
desenăm câteva puncte, considerate stele, și planete situate pe bolta cerească.
1. Rotim pagina în jurul globului, păstrând punctele desenate spre
acesta. Globul rămâne fi x.
2. Rotim globul în jurul propriei axe, pagina (cu puncte desenate) rămânând fi xă.
Explicați:
a. ce observăm în fi ecare caz în parte;
b. care este mișcarea reală a paginii de hârtie (bolta cerească) și a
globului.
• caracteristicile corpurilor (formă, culoare, mărime);
• corpuri cosmice care formează Sistemul Solar și Universul;
• situarea planetelor în cosmos;
• explicarea semni caţiei principalilor
termeni învățați până acum.
• Identificaţi un site unde să găsiți informaţii referitoare la Univers.
• Analizaţi, din diferite surse, mai multe imagini din Univers. Precizaţi ce
reprezintă fiecare.
ACTIVITĂȚI INDEPENDENTE
• Identificaţi un site unde să găsiți inAPLICAȚII
2. 3. 4.
• să identi căm corpuri cosmice pe
bolta cerească;
• să ne orientăm cu ajutorul Stelei Polare.
VOM REUȘI
• alcătuirea și organizarea Universului;
• Terra și Sistemul Solar ca parte a Universului;
• posibilităţile cunoașterii Universului.
VOM ÎNVĂȚA DESPRE
SĂ NE AMINTIM
• precizarea dimensiunilor comparative ale corpurilor din Univers;
• precizarea originii unor denumiri
din spaţiul cosmic.
ȘTIM DE LA ALTE DISCIPLINE
• măsurarea unor distanţe mari și
foarte mari;
• înţelegerea unor fenomene zice
care au loc în Univers;
• alcătuirea chimică a Universului.
VOM APLICA LA ALTE DISCIPLINE
11
Constelaţie – grupare aparentă
de corpuri cosmice pe bolta cerească.
Cosmos – termen asemănător celui de Univers, desemnând corpurile
cosmice și spațiul ocupat de acestea.
Galaxie – grupare de stele cu origine și mișcare comune.
Planetă – corp cosmic, de regulă
fără energie proprie, care se rotește în
jurul unei stele.
Radiotelescop – instrument asemănător unui telescop care captează
unde radio din spaţiul cosmic.
Stea – corp cosmic cu energie și
lumină proprie.
Stație interplanetară – aparat
de zbor construit de oameni pentru
a cerceta planetele și spațiile dintre
acestea.
Telescop – instrument de observare directă a corpurilor cosmice.
Univers – totalitatea corpurilor
cos mice și spaţiul în care sunt situate.
1. Galaxie; 2. Stele; 3. Soarele; 4. Instrumente de cercetare a Universului
Numele constelaţiilor reprezintă
obiecte, animale, personaje mitologice, zei. De exemplu, Perseu, Andromeda, Ge menii.
ȘTIAȚI CĂ? ?
aB VOCABULAR
REȚINEȚI
• Galaxia noastră, alte galaxii și corpuri cosmice formează Universul.
• Galaxiile sunt alcătuite dintr-un număr foarte mare de stele.
• Se consideră că Universul este foarte întins, aproape fără sfârșit.
• Pe bolta cerească se pot observa grupări de puncte luminoase
(stele, galaxii), denumite constelații.
• Universul cuprinde, de asemenea, nori de gaze, elemente chimice, corpuri de diferite dimensiuni care se afl ă în mișcare și în transformare.
• Sistemul Solar face parte dintr-o galaxie denumită Calea Lactee,
care împreună cu alte galaxii formează Universul sau cosmosul.
1. Din cele învățate până acum (la Științe ale naturii și Geografi e) precizați ce alte corpuri cosmice există în Univers.
2. De ce telescoapele de mari dimensiuni sunt situate în regiuni montane înalte ale planetei?
3. Ce avantaje există prin observarea corpurilor cosmice cu ajutorul
aparatelor montate pe stații interplanetare?
4. Cum poate fi explicat un anumit element cosmic pe baza unei fotografi i? De exemplu, o galaxie în creștere sau o galaxie în mișcarea de
rotație.
5. Ce elemente sunt vizibile în imaginea 3 (Soarele)?
6. Explicați forma instrumentelor de captare a informațiilor din spațiul cosmic.
OBSERVAȚI ȘI REZOLVAȚI
1. 2.
3. 4.
Cunoașterea Universului se poate realiza în mod direct sau indirect.
În mod direct, acesta este observat
și supravegheat cu ajutorul unor
telescoape de mari dimensiuni situate pe Terra și al unor telescoape
speciale, amplasate pe staţiile lansate în spaţiul cosmic.
În mod indirect, Universul poate cunoscut pe baza prelucrării
informaţiilor venite din spaţiul cosmic: lumină, particule, unde radio
(prin radiotelescoape) etc.
AFLAȚI MAI MULTE
12
TERRA – O PLANETĂ A UNIVERSULUI
Sistemul Solar are în centru Soarele, în jurul căruia se rotesc planete,
comete și alte corpuri cosmice.
Soarele, o stea de mărime mijlocie, printre alte corpuri cosmice asemănătoare, este un corp gazos care emite energie și lumină.
Soarele se rotește în jurul axei sale și exercită o atracție asupra planetelor și a altor corpuri cosmice.
În ordinea depărtării față de Soare, planetele sunt: Mercur, Venus, Pământul (Terra), Marte, Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun.
Exceptând Pământul, acestea au fost denumite după numele unor zei
sau personaje din mitologia greacă sau romană.
Planetele se rotesc, de asemenea, și în jurul propriei axe. De la planeta noastră (Terra) spre exterior, planetele au sateliți. Există și alte corpuri
cosmice: comete, asteroizi, meteoriți.
Sistemul Solar are opt planete, dintre care patru asemănătoare între
ele, solide (Mercur, Venus, Pământ, Marte), și patru mai mari decât acestea, cu înveliș gazos (Jupiter, Saturn, Uranus, Neptun).
Planetele Venus și Mercur nu au sateliți, iar Jupiter și Saturn, cele mai
mari din Sistemul Solar, au peste 60 de sateliți fi ecare.
Până în prezent sunt cunoscuți în Sistemul Solar peste 170 de sateliți.
1. Soare; 2. Terra; 3. Lună; 4. Cometă
S-a presupus că Soarele și planetele se rotesc în jurul Pământului,
dar, în realitate, planetele și corpurile cosmice se rotesc în jurul Soarelui.
Precizați:
1. Cum poate fi explicată fi ecare opinie dintre cele de mai sus?
2. Cum credeți că a fost demonstrată mișcarea reală?
• din ce este format Universul;
• ce corpuri cosmice observăm pe
bolta cerească;
• de ce se modi că aspectul acesteia.
Ordonaţi planetele:
• de la cea mai îndepărtată la cea mai
apropiată de Soare;
• de la cea mai mică la cea mai mare.
ACTIVITĂȚI INDEPENDENTE APLICAȚII
• să comparăm caracteristicile planetelor;
• să prezentăm caracteristici ale planetelor pe baza unor informaţii
(imagini, tabele).
VOM REUȘI
• Soare, Sistem Solar, planete, sateliţi;
• mișcările planetelor;
• dimensiunile comparative ale planetelor.
VOM ÎNVĂȚA DESPRE
SĂ NE AMINTIM
• compararea unor mărimi, con siderând distanţa Pământ–Soare ca unitate de măsură;
• numele unor zei din mitologia greco-romană.
ȘTIM DE LA ALTE DISCIPLINE
Sistemul Solar
• atracţia dintre corpuri ale Sistemului
Solar;
• explicaţia rotaţiei sateliţilor în jurul
planetelor și a planetelor în jurul
Soarelui.
VOM APLICA LA ALTE DISCIPLINE
1. 2.
3. 4.
13
Asteroid – corp cosmic de mici
dimensiuni care se rotește în jurul
Soarelui.
Cometă – corp cosmic cu aspect
de nor gazos și nucleu strălucitor, cu
formă alungită, care se rotește în jurul Soarelui, schimbându-și forma și
mărimea.
Orbită – traiectorie pe care se deplasează un corp cosmic mai mic în
jurul unui corp cosmic mai mare.
Meteorit – obiect solid de mici dimensiuni din spațiul cosmic, atras de
un corp cosmic mai mare.
Satelit – corp cosmic care se rotește în jurul unei planete.
Sistemul Solar
Jupiter emană o cantitate de energie mai mare decât cea primită de la
Soare. Această planetă are un număr
mare de sateliţi (peste 60).
Saturn are în jurul său un inel format din corpuri de mici dimensiuni.
AFLAȚI MAI MULTE
Pluto a fost considerată până în
2006 planetă. Prin descoperirea altor corpuri cosmice asemănătoare,
aceasta nu a mai fost considerată
planetă, ci un corp cosmic de dimensiuni mici, din familia acestor corpuri
nou descoperite.
? ȘTIAȚI CĂ?
aB VOCABULAR
REȚINEȚI
OBSERVAȚI ȘI REZOLVAȚI
În acest tabel, considerăm că elementele referitoare la planeta noastră reprezintă câte o unitate, astfel: distanța medie față de Soare = 1;
masa = 1; raza medie = 1; durata mișcării de rotație = 1 (1 zi); durata
mișcării de revoluție = 1 (1 an). Valorile sunt rotunjite pentru a permite
mai ușor comparațiile.
Caracterizați pe scurt fi ecare planetă, în raport cu Terra, utilizând informațiile din această pagină.
Planetele
Sistemului
Solar
Distanţa
medie faţă
de Soare
Masa Raza
medie
Perioada
de rotaţie
(zile)
Perioada
de
revoluţie
Mercur 0,4 0,05 0,4 3,6 0,2
Venus 0,7 0,81 0,9 10,0 0,6
Terra 1 1 1 1 1
Marte 1,5 0,1 0,5 1 1,9
Jupiter 5,2 320 11,2 0,4 12
Saturn 10 95 9,5 0,4 29
Uranus 19 14,5 4,0 0,8 84
Neptun 30 17 4,0 0,8 164
Sistemul Solar are opt planete, sateliți ai acestora, alte corpuri cosmice.
Terra este o planetă a Sistemului Solar care aparține galaxiei noastre (Calea Lactee).
PORTOFOLIU
Utilizând datele din această lecţie,
precum și altele din diferite surse, realizaţi o caracterizare a unei planete,
la alegere, sau a unui alt corp cosmic
(galaxie, stea etc.), precizând caracteristicile principale.
Toate temele pe care le veți realiza
la rubrica Portofoliu le veți prezenta
la sfârșitul ecărui semestru și vor
discutate în clasă.
PORTOFOLIU
Utilizând datele din această lecţie,
Mercur
Venus
Pământ
Marte
Jupiter
Saturn
Uranus
Neptun
14
1. 2. 3.
4. 5. 6.
Fig. 3 Paralele Fig. 2 Ecuatorul Fig. 1 Meridiane
Polul Nord
Polul Nord
Polul Nord
Meridianul 0°
Ecuatorul
Polul Sud
Polul Sud
Polul Sud
Emisfera
estic\
Emisfera
vestic\
Fig. 1 Meridiane
Emisfera
nordic\
Emisfera
sudic\
C
R
R
Punctul A va avea:
lat. S) ° latitudine sudic\ (30 ° 30
long. V) ° longitudine vestic\ (60 ° 60
Polul Sud
Fig. 5 Emisfer\ cu principalele meridiane [i paralele
Punctul B va avea:
lat. N) ° latitudine nordic\ (30 ° 30
long. E) ° longitudine estic\ (60 ° 60
Ecuatorul
Polul Nord ° 90
° 60
° 60
° 30
° 30
°0
LONGITUDINE naidiremlumirP
B
A
° 30 ° 60 ° 90 ° 30
LA
° 90 ° 60
TITUD
NI E
c E au r ot
Fig. 3 Paralele Fig. 2 Ecuatorul Fig. 1 Meridiane
Polul Nord
Polul Nord
Polul Nord
Meridianul 0°
Ecuatorul
Polul Sud
Polul Sud
Polul Sud
Emisfera
estic\
Emisfera
vestic\
Fig. 1 Meridiane
Emisfera
nordic\
Emisfera
sudic\
C
R
R
Punctul A va avea:
lat. S) ° latitudine sudic\ (30 ° 30
long. V) ° longitudine vestic\ (60 ° 60
Polul Sud
Fig. 5 Emisfer\ cu principalele meridiane [i paralele
Punctul B va avea:
lat. N) ° latitudine nordic\ (30 ° 30
long. E) ° longitudine estic\ (60 ° 60
Ecuatorul
Polul Nord ° 90
° 60
° 60
° 30
° 30
°0
LONGITUDINE naidiremlumirP
B
A
° 30 ° 60 ° 90 ° 30
LA
° 90 ° 60
TITUD
NI E
c E au r ot
TERRA – O PLANETĂ A UNIVERSULUI
Planeta noastră, Terra, are o formă aproape sferică. Această formă
este asemănătoare cu a altor corpuri cosmice: Soare, alte stele din Univers, planetele Sistemului Solar, Luna, sateliți ai planetelor. Corpurile
cosmice menționate se rotesc în jurul propriilor axe.
Forma sferică a Pământului este confi rmată de următoarele constatări:
• imaginea planetei văzută din sateliți sau din diferite nave cosmice;
• aspectul sferic al tuturor corpurilor cosmice asemănătoare;
• posibilitatea înconjurării Pământului (pe mare sau cu avionul);
• umbra Pământului lăsată pe Lună în timpul eclipselor;
• forma liniei orizontului văzută de la o mare înălțime.
Forma și înclinarea Pământului sunt redate pe un corp numit glob
geografi c (6).
Suprafața planetei noastre (adică relieful acesteia) prezintă neregularități care sunt abateri față de forma unui corp sferic.
Principalele dimensiuni ale Pământului sunt raza medie a acestuia
(6 378 km) și lungimea cercului denumit Ecuator (40 075 km).
Pe globul geografi c sunt trasate contururile continentelor și ale oceanelor, precum și liniile imaginare principale.
1. Pământul; 2. Luna, satelitul natural al Pământului; 3. Soarele; 4. Jupiter, cea mai
mare planetă din Sistemul Solar; 5. Satelit al planetei Jupiter; 6. Globul geogra c
1. Comparați corpul geometric denumit sferă cu fi gura geometrică denumită cerc (1, 2, pagina 15). Identifi cați elemente comune și deosebiri.
2. Denumiți fi guri asemănătoare cercului, pe care le observați în realitate.
3. Denumiți corpuri din natură sau realizate de om care sunt asemănătoare unei sfere.
• planetele Sistemului Solar;
• caracteristicile principale ale planetelor;
• distanţele din orizontul local;
• ordine de mărime pentru distanţe.
• Transformaţi 1 000 m în km și în cm.
• Transformaţi 40 000 km în m.
• Precizaţi raportul (a/b) dintre următoarele două distanţe:
a. 40 000 km;
b. 360 000 km.
ACTIVITĂȚI INDEPENDENTE
• Transformaţi 1 000 m în km și în cm.
APLICAȚII
• să comparăm diferite mărimi pentru
lungime și distanţe;
• să identi căm liniile imaginare principale care pot trasate pe glob;
• să precizăm forma Pământului;
• să redăm dimensiunile Pamântului.
VOM REUȘI
• dimensiuni și distanţe pe Terra;
• forma și dimensiunile Terrei;
• linii imaginare care pot trasate pe
Terra.
VOM ÎNVĂȚA DESPRE
SĂ NE AMINTIM
• aprecierea și măsurarea distanţelor;
• înţelegerea elementelor care de -
nesc: gura geometrică denumită
cerc și corpul geometric denumit
sferă.
ȘTIM DE LA ALTE DISCIPLINE
Terra – o planetă a Sistemului Solar
(formă și dimensiuni)
• stabilirea raportului dintre amănuntele vizibile, mărimea obiectului cosmic analizat și calitatea instrumentului de observare.
VOM APLICA LA ALTE DISCIPLINE
15
Fig. 1 Meridiane Fig. 2 Ecuatorul Fig. 3 Paralele
Polul Nord
Polul Nord
Polul Nord
Meridianul 0°
Ecuatorul
Polul Sud
Polul Sud
Polul Sud
Emisfera
estic\
Emisfera
vestic\
Fig. 1 Meridiane
Emisfera
nordic\
Emisfera
sudic\
C
R
R
Punctul A va avea:
30° latitudine sudic\ (30° lat. S)
60° longitudine vestic\ (60° long. V)
Polul Sud
Fig. 5 Emisfer\ cu principalele meridiane [i paralele
Punctul B va avea:
30° latitudine nordic\ (30° lat. N)
60° longitudine estic\ (60° long. E)
Ecuatorul
Polul Nord
90°
60°
60°
30°
30°
0°
LONGITUDINE naidiremlumirP
B
A
30° 90° 60° 30°
LA
60° 90°
T TI UDINE
Ecuator
Fig. 1 Meridiane Fig. 2 Ecuatorul Fig. 3 Paralele
Polul Nord
Polul Nord
Polul Nord
Meridianul 0°
Ecuatorul
Polul Sud
Polul Sud
Polul Sud
Emisfera
estic\
Emisfera
vestic\
Fig. 1 Meridiane
Emisfera
nordic\
Emisfera
sudic\
C
R
R
Punctul A va avea:
30° latitudine sudic\ (30° lat. S)
60° longitudine vestic\ (60° long. V)
Polul Sud
Fig. 5 Emisfer\ cu principalele meridiane [i paralele
Punctul B va avea:
30° latitudine nordic\ (30° lat. N)
60° longitudine estic\ (60° long. E)
Ecuatorul
Polul Nord
90°
60°
60°
30°
30°
0°
LONGITUDINE naidiremlumirP
B
A
30° 90° 60° 30°
LA
60° 90°
T
TI UDINE
Ecuator
Fig. 1 Meridiane Fig. 2 Ecuatorul Fig. 3 Paralele
Polul Nord
Polul Nord
Polul Nord
Meridianul 0°
Ecuatorul
Polul Sud
Polul Sud
Polul Sud
Emisfera
estic\
Emisfera
vestic\
Fig. 1 Meridiane
Emisfera
nordic\
Emisfera
sudic\
C
R
R
Punctul A va avea:
30° latitudine sudic\ (30° lat. S)
60° longitudine vestic\ (60° long. V)
Polul Sud
Fig. 5 Emisfer\ cu principalele meridiane [i paralele
Punctul B va avea:
30° latitudine nordic\ (30° lat. N)
60° longitudine estic\ (60° long. E)
Ecuatorul
Polul Nord
90°
60°
60°
30°
30°
0°
LONGITUDINE naidiremlumirP
B
A
30° 90° 60° 30°
LA
60° 90°
T TI UDINE
Ecuator
Fig. 1 Meridiane Fig. 2 Ecuatorul Fig. 3 Paralele
Polul Nord
Polul Nord
Polul Nord
Meridianul 0°
Ecuatorul
Polul Sud
Polul Sud
Polul Sud
Emisfera
estic\
Emisfera
vestic\
Fig. 1 Meridiane
Emisfera
nordic\
Emisfera
sudic\
C
R
R
Punctul A va avea:
30° latitudine sudic\ (30° lat. S)
60° longitudine vestic\ (60° long. V)
Polul Sud
Fig. 5 Emisfer\ cu principalele meridiane [i paralele
Punctul B va avea:
30° latitudine nordic\ (30° lat. N)
60° longitudine estic\ (60° long. E)
Ecuatorul
Polul Nord
90°
60°
60°
30°
30°
0°
LONGITUDINE naidiremlumirP
B
A
30° 90° 60° 30°
LA
60° 90°
T TI UDINE
Ecuator
Fig. 3 Paralele Fig. 2 Ecuatorul Fig. 1 Meridiane
Polul Nord
Polul Nord
Polul Nord
Meridianul 0°
Ecuatorul
Polul Sud
Polul Sud
Polul Sud
Emisfera
estic\
Emisfera
vestic\
Fig. 1 Meridiane
Emisfera
nordic\
Emisfera
sudic\
C
R
R
Punctul A va avea:
lat. S) ° latitudine sudic\ (30 ° 30
long. V) ° longitudine vestic\ (60 ° 60
Polul Sud
Fig. 5 Emisfer\ cu principalele meridiane [i paralele
Punctul B va avea:
lat. N) ° latitudine nordic\ (30 ° 30
long. E) ° longitudine estic\ (60 ° 60
Ecuatorul
Polul Nord ° 90
° 60
° 60
° 30
° 30
°0
LONGITUDINE naidiremlumirP
B
A
° 30 ° 60 ° 90 ° 30
LA
° 90 ° 60
TITUD
NI E
c E au r ot
Fig. 3 Paralele Fig. 2 Ecuatorul Fig. 1 Meridiane
Polul Nord
Polul Nord
Polul Nord
Meridianul 0°
Ecuatorul
Polul Sud
Polul Sud
Polul Sud
Emisfera
estic\
Emisfera
vestic\
Fig. 1 Meridiane
Emisfera
nordic\
Emisfera
sudic\
C
R
R
Punctul A va avea:
lat. S) ° latitudine sudic\ (30 ° 30
long. V) ° longitudine vestic\ (60 ° 60
Polul Sud
Fig. 5 Emisfer\ cu principalele meridiane [i paralele
Punctul B va avea:
lat. N) ° latitudine nordic\ (30 ° 30
long. E) ° longitudine estic\ (60 ° 60
Ecuatorul
Polul Nord ° 90
° 60
° 60
° 30
° 30
°0
LONGITUDINE naidiremlumirP
B
A
° 30 ° 60 ° 90 ° 30
LA
° 90 ° 60
TITUD
NI E
c E au r ot
1.
3.
2.
4.
Axă – linie imaginară care trece
prin centrul Pământului și unește cele
două puncte opuse, denumite poli.
Cerc – gură geometrică plană în
care toate punctele sunt egal depărate
de centru.
Ecuator – cerc imaginar trasat pe
suprafaţa Pământului la o distanţă
egală faţă de cei doi poli.
Rază – distanţă măsurată în interiorul unei sfere sau al unui cerc care
unește centrul cu marginea sau suprafaţa exterioară.
Sferă – corp geometric a cărui suprafaţă are toate punctele situate la o
distanţă egală faţă de centru.
Forma sferică a Pământului permite trasarea unor linii imaginare pe
suprafaţa sa: meridiane (între cei doi
poli) și paralele (faţă de Ecuator și între ele).
Totuși, există diferenţe între:
• raza Pământului la Ecuator (6 378 km,
denumită rază ecuatorială) și raza
Pământului între centrul său și poli
(6 356 km, denumită rază polară);
• lungimea unui meridian (40 010 km)
și lungimea reală a Ecuatorului
(40 075 km).
AFLAȚI MAI MULTE
• În spaţiul cosmic există și corpuri
care nu au formă sferică. Astfel, cometele sunt foarte alungite, din cauza vitezei lor de deplasare în Sistemul Solar.
• Corpurile foarte mici au forme geometrice neregulate.
• Forma sferică a Pământului a permis realizarea unor călătorii în jurul
acestuia (de exemplu, călătoria lui
Magelan).
ȘTIAȚI CĂ?
• În spaţiul cosmic există și corpuri
?
aB VOCABULAR
REȚINEȚI
• Planeta noastră este asemănătoare unei sfere.
• Sfera reprezintă un corp geometric cu care se aseamănă multe
corpuri din Univers.
• Corpurile cosmice de formă sferică se rotesc în jurul propriilor
axe (formând mișcarea lor de rotație).
• Planeta noastră are dimensiuni mijlocii față de alte planete.
• Pământul este însă puțin turtit, din cauza mișcării de rotație în
jurul propriei axe.
În stânga (1) este redată forma fi gurii geometrice denumită cerc.
Acesta se caracterizează prin distanța de la centru (C) la circumferință (R
reprezintă raza cercului) și lungimea circumferinței sale. Cercul are toate
punctele situate la distanțe egale față de un punct, denumit centru (C).
În fi gura 2 este redată o imagine simplifi cată a planetei noastre, asemănătoare sferei. Sfera este un corp geometric cu toate punctele de pe
suprafața sa egal depărtate față de centru. Forma sferică a Pământului
permite trasarea unor linii imaginare la suprafața acestuia: Ecuator, o
linie care este situată la distanță egală față de cei doi poli (3), linii paralele cu Ecuatorul și paralele între ele, precum și linii între cei doi poli,
denumite meridiane (4).
1. Cerc; 2. Sferă; 3. Paralele; 4. Meridiane
C
Explicați ce reprezintă fi gurile și corpurile geometrice, precum și liniile imaginare și punctele fi xe din imaginile de mai sus.
OBSERVAȚI ȘI REZOLVAȚI
16
TERRA – O PLANETĂ A UNIVERSULUI
APLICAŢIE PRACTICĂ
Călătorie virtuală în Univers
RECOMANDARE Dacă este posibil, această activitate se va desfășura în laboratorul de informatică.
Grupați-vă câte 3–4 colegi pentru a realiza sarcinile de mai jos.
Pentru această activitate practică de analiză și investigație trebuie să utilizați:
• informațiile din lecțiile de până acum;
• date obținute cu ajutorul unor site-uri;
• informații primite de la profesorul vostru.
Scrieți părerile și rezultatele la care ați ajuns pe o
pagină separată.
Onavă cosmică automată (fără echipaj omenesc)
pornește într-o călătorie prin spațiul cosmic.
Nava are o mare independență (autonomie) de
zbor și este cea mai perfecționată până în acest moment. Urmează să cerceteze spații cosmice unde nu
poate ajunge omul în mod direct. Este dotată cu cele
mai moderne aparate de înregistrare și analiză a datelor, precum și cu mijloace de transmitere a datelor,
imaginilor și rezultatelor observațiilor spre Pământ.
Nava cosmică are o viteză deosebit de mare.
1. Văzută de pe Pământ, Luna prezintă o singură
față. Fața „nevăzută” a Lunii a fost însă fotografi ată
cu diferite ocazii.
Luna are mai multe stații de observare amplasate
pe suprafața ei, care transmit în mod sistematic informații pe Terra.
Urmăriți cele două imagini ale Lunii și precizați:
• Ce elemente pot fi văzute pe partea observabilă
de pe Pământ?
• Prin comparație, ce se poate observa pe cealaltă
parte?
• Din ce cauză credeți că Luna arată o singură față
spre Pământ?
3. 4.
Comentați, pe scurt, următoarea afi rmație: „Luna
a fost o lume locuibilă și locuită înaintea Pământului. Luna este, în prezent, o lume nelocuibilă și nelocuită” (Jules Verne, De la Pământ la Lună).
2. Marte se afl ă față de Soare la o distanță 1,5 ori
distanța dintre Soare și Pământ (1,5 unități astronomice). Din această cauză, Soarele se vede mai mic (ca
în fotografi a alăturată) și încălzește mai slab suprafața planetei.
Nava cosmică a realizat fotografi i noi asupra muntelui vulcanic Olympus Mons, situat pe planeta Marte,
cel mai mare munte vulcanic din Sistemul Solar, pentru a urmări eventuale modifi cări ale acestuia. Între
Pământ și Marte există mai multe lucruri asemănătoare, cum ar fi : lungimea unei zile și înclinarea axei.
Nava cosmică, trecând pe lângă Marte, a observat:
– modifi cări ale nisipurilor pe suprafața planetei;
– modifi carea urmelor unor foste râuri;
– stabilitatea reliefului acestui vulcan stins.
• Documentați-vă în surse diferite și explicați fi ecare dintre aceste elemente observate.
3. Nava cosmică ajunge în apropierea planetei
Jupiter. Aceasta este cea mai mare planetă care are în
jurul ei un număr mare de sateliți (67), ce formează
aproape un „sistem solar”, considerând Jupiter centrul acestuia.
17
Sateliții mari ai lui Jupiter au fost observați de pe
Pământ cu un telescop de mici dimensiuni de astronomul Galileo Galilei și de aceea au fost denumiți
sateliți galileeni. Nava cosmică a constatat că energia emisă de Jupiter este de două ori mai mare decât
cea primită de la Soare.
Majoritatea sateliților sunt înghețați. Satelitul Io
este însă cald, emanând multă energie din interior
și având erupții vulcanice. Acest lucru este datorat
atracției puternice produse asupra lui Io de alți doi
sateliți mai mari, Ganymede și Callisto.
Încercați să răspundeți la următoarele întrebări:
• Cum se explică numărul mare de sateliți ai lui
Jupiter?
• Cum se poate explica activitatea vulcanică de pe
satelitul Io?
• Este Jupiter o stea?
4. Nava cosmică a ieșit după câteva săptămâni
terestre din Sistemul Solar, deplasându-se în spațiul
cosmic cu o viteză mai mare decât până atunci.
Cu această ocazie, a observat și fotografi at diferite tipuri de stele (stele roșii și stele albastre, foarte mari, stele galbene și stele albe, pitice). Dintre
acestea, cele care sunt apropiate ca mărime de cea
a Soarelui nostru sunt cele mai stabile și cele mai
vechi în evoluția Universului.
Nava a identifi cat sisteme planetare în jurul
acestor stele și a realizat fotografi i asemănătoare
celor alăturate.
A observat că cele mai multe obiecte cosmice sunt
stele situate în spațiul cosmic înconjurător.
Încercați să explicați:
• De ce stelele asemănătoare Soarelui sunt cele
mai numeroase?
• Cum pot fi identifi cate planete care se rotesc în
jurul stelelor?
• Care este distanța între Soare și marginea
Sistemului Solar (exprimată în distanțe Soare – Pământ)?
5. Stelele foarte mari explodează, formându-se
stele noi, mai mici, cu o nebuloasă în jurul lor. Acestea se numesc nove (adică „noi”). Novele de foarte
mari dimensiuni se numesc „supernove”. Astronomii
chinezi au privit în anul 1054 o stea asemănătoare
celei din imagine. Aceasta, la un moment dat, a început să vibreze, apoi a explodat. De atunci până în
prezent, s-a ajuns la aspectul actual.
• Descrieți ce observați în aceaste imagini.
6. Nava cosmică s-a îndreptat apoi spre o galaxie
asemănătoare Căii Lactee, denumită, după constelația în care este amplasată, Andromeda. Aceasta are un
număr de stele aproape egal cu cel din galaxia noastră
și cu proporții asemănătoare pentru fi ecare tip de stea.
În galaxia noastră există aproximativ 150 000 de
sisteme planetare asemănătoare Sistemului Solar,
dintre care 100 000 sunt în jurul unor stele de mărimea Soarelui. Investigând această galaxie, nava cosmică a ajuns la următoarea concluzie: există peste
90 000 de planete asemănătoare Pământului.
• Cum comentați aceste constatări?
• Care este posibilitatea existenței unei planete foarte asemănătoare Terrei?
5. 6.
7. 8.
PREZENTAȚI colegilor voștri opiniile și rezultatele la care ați ajuns. Ascultați și părerile lor.
Discutați aceste păreri și încercați să formulați,
pentru fi ecare activitate (1–6), sub îndrumarea
profesorului vostru, rezultatul pe care îl considerați cel mai potrivit.
18
TERRA – O PLANETĂ A UNIVERSULUI
Recapitulare și evaluare
Recapitulare
• Universul reprezintă:
– totalitatea corpurilor cosmice cunoscute în acest
moment (stele, galaxii, planete, sateliți ai acestora,
comete, praf cosmic etc.);
– spațiul considerat foarte întins, nesfârșit, pe care
aceste corpuri cosmice îl ocupă.
• Universul este cercetat și cunoscut:
– direct, prin observare (cu instrumente optice);
– indirect, pe baza unor informații provenite din
spațiul cosmic, captate, prelucrate și interpretate.
• Pentru Univers, în întregul său, se folosește și
termenul de cosmos.
• Stelele, împreună cu alte corpuri cosmice, sunt
grupate în constelații.
• Stelele asemănătoare Soarelui au, de obicei, sisteme planetare.
• Bolta cerească se rotește aparent în jurul unui
punct fi x (Steaua Polară), dar această rotire este rezultatul mișcării Pământului în jurul axei sale.
• Sistemul Solar, din care face parte și planeta
noastră, Terra, este format din Soare, opt planete, sateliți ai unor planete, comete, asteroizi, praf cosmic.
• Terra (Pământul) este o planetă de mărime mijlocie, solidă la exterior, cu o formă aproape sferică.
• Sistemul Solar (Soarele, Pământul, celelalte planete și corpuri cosmice) fac parte dintr-o grupare denumită galaxie (Calea Lactee).
• Planeta noastră, Terra, precum și alte corpuri
cosmice (stele, planete, sateliți) au o formă asemănătoare unei sfere.
• Mărimile principale ale Terrei sunt:
– raza (la Ecuator) 6 378 km;
– lungimea Ecuatorului (40 075 km).
• Principalele linii imaginare care pot fi desenate
sunt meridianele și paralelele.
Punctele principale fi xe ale globului sunt cei doi
poli.
Sateliți planetelor se rotesc în jurul propriilor axe,
în jurul planetelor și, împreună cu acestea, în jurul
Soarelui.
• Globul geografi c redă forma și înclinarea Pământului.
• Planetele se rotesc atât în jurul unor axe proprii,
cât și în jurul Soarelui.
Evaluare
I. Notați, pe o pagină separată, răspunsurile corecte la următoarele întrebări:
1. Bolta cerească se rotește în mod aparent, pe
timpul nopții, față de un punct fi x care este:
a. Luna; b. Soarele; c. Steaua Polară; d. Pământul.
2. Mișcarea bolții cerești observată de pe Pământ
este rezultatul:
a. mișcării de rotație a Terrei;
b. mișcării sale de revoluție;
c. deplasării Terrei în Univers;
d. mișcării reale a bolții cerești.
3. Pe bolta cerească, planetele față de stele:
a. își păstrează poziția; b. își schimbă poziția;
c. devin mai luminoase; d. se micșorează.
4. Se aseamănă între ele, după mărime, planetele:
a. Marte și Terra; b. Terra și Venus;
c. Venus și Mercur; d. Marte și Venus.
5. Constelațiile sunt grupări de corpuri cosmice:
a. afl ate la mică distanță între ele;
b. apropiate doar în mod aparent;
c. care s-au format în același timp;
d. asociate sub forma galaxiilor.
Punctaj I. 5 x 5 p. = 25 p.
II. Completați, pe o pagină separată, propozițiile de mai jos, cu termenii corespunzători, dintre:
galaxii, Steaua Polară, mișcare de rotație, Universul.
Punctul fi x situat pe bolta cerească în jurul căruia
se rotește aparent aceasta, este…………………………… .
În realitate, această rotire este rezultatul unei mișcări a planetei noastre denumită ……………, care are
loc în decurs de o zi.
Corpurile cosmice se grupează în asocieri mai
mari, denumite ……….., care formează, împreună cu
spațiul în care sunt situate ……………… Acesta este
foarte întins, infi nit.
Punctaj II. 4 x 5 p. = 20 p.
19
III. Realizați un text în care să prezentați, pe scurt,
Sistemul Solar, utilizând următorii termeni: planetă
(planete), cometă (comete), Soare, Jupiter, sateliți, lumină, stea, Pământ, galaxie, Lună.
Termenii se pot repeta, dacă este necesar.
Urmăriți exemplul de mai jos ca model și construiți un alt text.
Luna este satelitul Pământului. Cea mai mare planetă dintre cele opt ale sistemului nostru solar este
Jupiter. Planetele se rotesc în jurul Soarelui, care este
o stea, adică un corp cosmic cu lumină proprie. În
Sistemul Solar, care face parte dintr-o galaxie, există
și alte corpuri cosmice, cum ar fi cometele.
Punctaj III. 10 x 2 p. = 20 p.
IV. Urmăriți imaginile de mai sus.
1. Ordonați aceste corpuri de la cel mai mic la cel
mai mare.
2. Cele mai apropiate două corpuri sunt:
a. 1 și 2; b. 2 și 3;
c. 1 și 3; d. 1 și 4.
3. Cele mai importante asemănări (formă și mărime) sunt între:
a. 1 și 2; b. 2 și 3;
c. 1 și 3; d. 1 și 4.
4. Soarele, Luna și Terra, precum și alte planete
din Sistemul Solar (Jupiter, Marte etc.) seamănă prin:
a. mărime; b. formă;
c. poziție; d. luminozitate.
5. Galaxia are o mișcare de rotație față de un
punct situat:
a. la marginea exterioară; b. în altă galaxie;
c. l a mijlocul distanței d. în centru.
Punctaj IV. 5 x 5 p. = 25 p.
Total (I —IV) = 90 p.
Din oficiu = 10 p.
TOTAL = 100 p.
1.
3.
2.
4.
2.
20
TERRA – O PLANETĂ ÎN MIȘCARE
Globul geografi c (terestru) este cel mai simplu și cel mai intuitiv mod
de reprezentare a Pământului ca întreg.
Acesta redă: forma sferică a Pământului, înclinarea axei, liniile și
punctele geografi ce principale.
Există două tipuri principale de globuri geografi ce:
• globul fi zic, pe care sunt reprezentate elementele naturale (continente, oceane, forme majore de relief );
• globul politic, unde sunt reprezentate statele (cu granițele acestora).
Planiglobul, după cum arată și numele, redă în plan elementele globului geografi c.
Hărțile redau suprafețe mai mici ale Pământului, cuprinse ca întindere între planiglob (cea mai mare suprafață) și o localitate. Pot fi reprezentate continente, regiuni, țări, localități etc.
Cea mai detaliată hartă este cea topografi că (are frecvent scara 1 : 25 000).
Există și reprezentări ale unor suprafețe și mai mici, denumite planuri.
Hărțile pot fi generale sau ale diferitelor elemente și fenomene reprezentate (relief, vegetație, localități, obiective turistice etc.).
Hărțile turistice sunt utilizate la parcurgerea unor trasee în regiuni de
interes turistic, cuprinzând semne convenționale destinate acestui scop.
1. Globul zic; 2. Planiglobul zic; 3. Planiglobul politic; 4. Globul politic
1. Comparați un planiglob cu un glob și identifi cați asemănările și deosebirile principale referitoare la: puncte și linii, contururile și aspectul
continentelor, mărimea unor suprafețe.
2. Ce element al globului nu există pe planiglob?
3. Cum poate fi stabilită scara de proporție a planiglobului?
4. Analizați o hartă pe care o aveți în apropiere, precizați componentele sale și menționați ce reprezintă fi ecare.
• cercul și sfera: de niţie și mărimi caracteristice;
• dimensiunile și forma Pământului.
• Identi caţi în apropierea voastră
planigloburi sau hărţi și stabiliţi, pentru ecare, scara de proporţie.
• Enumeraţi semnele convenţionale
întâlnite și ce reprezintă acestea.
ACTIVITĂȚI INDEPENDENTE
• Identi caţi în apropierea voastră
APLICAȚII
1.
• să identi căm elementele principale
ale globului și planiglobului;
• să utilizăm liniile geogra ce principale;
• să corelăm elemente din realitate cu
cele reprezentate pe o hartă.
VOM REUȘI
• Terra și reprezentarea sa: globul geogra c;
• elementele globului și planiglobul;
• coordonatele geogra ce principale;
• harta și exemple de hărţi.
VOM ÎNVĂȚA DESPRE
SĂ NE AMINTIM
• măsurarea unor suprafeţe și distanţe;
• utilizarea unor raporturi între două
mărimi;
• stabilirea scării de proporţie.
ȘTIM DE LA ALTE DISCIPLINE
Globul geografi c și harta. Coordonate geografi ce
3. 4.
• stabilirea corespondenţelor dintre
imaginea plană și sferică a Pământului cu ajutorul elementelor de geometrie;
• analiza corpurilor asemănătoare ca
formă cu planeta noastră.
VOM APLICA LA ALTE DISCIPLINE
21
Planiglob
Meridianul opus primului meridian reprezintă linia de schimbarea a
datei. Aceasta nu este o linie dreaptă, ci frântă, stabilită convențional.
Transpunerea suprafeţei sferice a globului pe o suprafaţă plană
(planiglob) se realizează cu anumite
modi cări ale unor elemente geometrice (linii, suprafeţe, dimensiuni,
unghiuri).
AFLAȚI MAI MULTE
Depărtarea faţă de Ecuator (latitudinea) sau faţă de primul meridian (longitudinea) se măsoară într-un
mod mai complex, pe care îl veţi învăţa la matematică și la geogra e.
Exprimându-se în grade (0°), această depărtare re ectă unghiul dintre
două raze cu originea în centrul Pământului.
ȘTIAȚI CĂ? ?
Coordonate geogra ce – linii
imaginare trasate pe suprafaţa Pământului, care permit localizarea față
de Ecuator (latitudinea) și faţă de primul meridian (longitudinea).
Emisferă – o jumătate dintr-o sferă.
Hartă – desen micșorat la scară
al suprafeţei Pământului, selectiv și
intuitiv, cu semne convenţionale redate în legendă.
Legendă – grupare de semne
stabilite în mod convenţional (semne convenţionale) care redau în mod
intuitiv elemente din realitate reprezentate pe hartă.
Planiglob – reprezentarea în plan
a formei sferice a Pământului.
Scară de proporţie – mărime
care re ectă de câte ori a fost micșorată suprafaţa reprezentată pe
hartă faţă de cea din realitate; scara
de proporţie poate exprimată gra-
c (scară gra că) sau numeric (scară
numerică).
aB VOCABULAR
REȚINEȚI
• Orientarea pe glob se realizează cu ajutorul punctelor cardinale.
• Pe glob se pot trasa mai multe linii imaginare, denumite meridiane și paralele.
• Suprafața Terrei poate fi împărțită în două emisfere față de Ecuator și în două emisfere față de primul meridian.
• Latitudinea și longitudinea reprezintă coordonatele geografi ce.
• Harta redă micșorat, selectiv și convențional elemente din realitate.
Linii imaginare principale și puncte:
a. paralele: Ecuatorul, Tropicul de Nord (sau Tropicul Racului), Tropicul de Sud (sau Tropicul Capricornului), Cercul Polar de Nord (Arctic) și
Cercul Polar de Sud (Antarctic);
b. meridiane: primul meridian (Greenwich) și meridianul opus (care
reprezintă linia de schimbare a datei);
c. puncte: Polul Nord, Polul Sud.
În raport cu principalele linii, Ecuator și primul meridian, există:
• față de Ecuator, emisfera nordică și emisfera sudică;
• față de primul meridian, emisfera vestică și emisfera estică.
Totodată:
• depărtarea față de Ecuator spre nord și spre sud reprezintă latitudinea;
• depărtarea față de primul meridian, spre vest și spre est, reprezintă
longitudinea;
• coordonatele geografi ce (longitudinea și latitudinea) permit fi xarea
pe glob a poziției unor puncte și suprafețe.
1. De ce Ecuatorul este considerat cea mai importantă linie imaginară amplasată pe glob?
2. Credeți că era posibilă desemnarea unui alt meridian ca „primul
meridian”? Care ar fi fost criteriile, în acest sens?
3. Precizați semnifi cațiile trasării celor două tropice.
Emisfera vestică Emisfera estică
Tropicul de Sud
Tropicul de Nord
Ecuatorul
Emisfera
nordică
Emisfera
sudică
OBSERVAȚI ȘI REZOLVAȚI
Primul meridian
22
TERRA – O PLANETĂ ÎN MIȘCARE
Pământul execută două mișcări principale: în jurul axei sale (mișcarea
de rotație) și în jurul Soarelui (mișcarea de revoluție).
Mișcarea de rotație se face de la vest la est, privind Pământul deasupra
primului meridian, și creează impresia deplasării Soarelui pe bolta cerească de la est (răsărit) la vest (apus). O mișcare completă se realizează într-o
zi (24 de ore).
Și celelalte corpuri cosmice din Sistemul Solar (Soare, planetele și sateliții acestora) se rotesc în jurul axelor proprii. Soarele se rotește mai repede
la Ecuator (25 de zile) decât la cei doi poli (30 de zile).
Mișcarea de revoluție se realizează într-un an (aproximativ 365 zile),
iar orbita pe care se deplasează Pământul în jurul Soarelui este puțin
alungită.
Imaginile de mai sus redau momente ale unei zile de 24 de ore: perioada luminată (zi) și perioada întunecată (noapte).
Terra văzută din spaţiul cosmic
Aveți în vedere datele de mai jos.
Planeta Neptun Uranus Saturn Jupiter Marte Terra Venus Mercur
Mișcarea de
rotaţie (în
zile, valori
rotunjite)
0,8 0,8 0,4 0,4 1 1 10 3,6
1. Cum se poate explica durata mai mare de rotație în jurul propriei
axe a planetelor Venus și Mercur?
2. Ce observați la celelalte planete?
• denumirile corpurilor cosmice de
formă sferică;
• exemple de corpuri cu mișcare de
rotaţie;
• cum se atrag corpurile.
Utilizaţi:
• sursă de lumină;
• o minge din material plastic (cu
diametrul de 15–20 cm).
Sursa rămâne xă. Rotiţi mingea
în jurul sursei de lumină, astfel:
• păstrând xă poziţia mingii;
• rotind în același timp și mingea.
Precizaţi ce se observă în ecare
caz în parte.
ACTIVITĂȚI INDEPENDENTE
Utilizaţi:
APLICAȚII
• să descriem mișcările Pământului;
• să identi căm in uenţa acestor mișcări asupra fenomenelor naturale.
VOM REUȘI
• mișcarea de rotaţie a Pământului
• mișcarea de revoluţie;
• consecinţe ale celor două mișcări.
VOM ÎNVĂȚA DESPRE
SĂ NE AMINTIM
• traiectorii și distanţe în Sistemul Solar;
• măsurarea timpului.
ȘTIM DE LA ALTE DISCIPLINE
Mișcările Pământului și consecințele lor
Mişcările Pământului
• studierea unor forţe care se formează în cazul mișcării de rotaţie;
• analiza importanţei forţei de atracţie gravitaţională.
VOM APLICA LA ALTE DISCIPLINE
23
Durata mișcării de revoluţie (exprimată în ani) crește de la planetele
apropiate de Soare la cele mai îndepărtate.
AFLAȚI MAI MULTE
• Marte și Terra sunt asemănătoare
sub două aspecte importante: au
aceeași mișcare de rotaţie (de o zi) și
aceeași înclinare a axei.
• Iluminarea zilnică a celor două planete și iluminarea din cursul unui an
sunt asemănătoare.
• Marte și Terra diferă însă prin mărime și durata mișcării de revoluţie.
ȘTIAȚI CĂ? ?
Mișcarea de revoluție – deplasarea Pământului în jurul Soarelui.
Mișcarea de rotaţie – mișcarea
efectuată de Pământ în jurul axei sale.
aB VOCABULAR
REȚINEȚI
• Mișcarea pe care o realizează Pământul în jurul axei sale, de la
vest la est, în 24 de ore, se numește mișcare de rotație.
• Mișcarea pe care o realizează Pământul în jurul Soarelui, într-un an, se numește mișcare de revoluție.
• Există patru momente importante ale mișcării de revoluție:
echinocțiul de primăvară, solstițiul de vară, echinocțiul de toamnă
și solstițiul de iarnă. Acestea sunt redate pe imaginea de mai sus.
1. Denumiți cele patru momente principale ale mișcării de revoluție.
Precizați data și denumirea fi ecărui moment.
2. Enumerați aceste momente în ordinea unui an, apoi în ordinea
unui an școlar.
3. Din ce cauză aceste momente au efecte diferite asupra lungimii
zilelor în cele două emisfere?
4. Pământul ajunge cel mai aproape de Soare la 3 ianuarie și cel mai
departe la 6 iulie. Calculați diferența între aceste momente și distanța
medie Pământ–Soare.
5. Construiți un tabel asemănător celui de mai jos și notați, folosind
imaginea mișcării de revoluție, cerințele solicitate, pentru emisfera
nordică. Folosiți semnele =, >, < pentru durata comparativă a momentelor unei zile.
OBSERVAȚI ȘI REZOLVAȚI
Planetele
(în ordinea
depărtării
de Soare)
Durata mișcării
de revoluție
(ani)
Mercur 0,2
Venus 0,6
Terra 1,0
Marte 1,9
Jupiter 12
Saturn 29
Uranus 28
Neptun 164
Momentul mișcării
de revoluţie
Data Durata comparativă a
momentelor
unei zile
Echinocţiul de primăvară
Solstiţiul de vară
Echinocţiul de toamnă
Solstiţiul de iarnă
Caracterizați, pe scurt, o planetă,
la alegere, precizând: numele, poziția
în Sistemul Solar, mișcările, sateliți,
mărimea, alte aspecte.
Utilizaţi diferite surse de informare: atlase, internet, reviste.
PORTOFOLIU
Caracterizați, pe scurt, o planetă,
Mișcarea de revoluție a Terrei
24
TERRA – O PLANETĂ ÎN MIȘCARE
Consecința principală a mișcării de rotație o reprezintă succesiunea momentelor unei zile (24 de ore): răsărit, miezul zilei, apus. Indirect, se poate
preciza miezul nopții.
Pe baza momentelor principale (răsărit și apus), pot fi stabilite punctele
cardinale est și vest, iar cu ajutorul poziției Soarelui la ora 12.00, poate fi
stabilit punctul cardinal sud.
Mișcarea de rotație și forma Pământului determină abaterea corpurilor
care se deplasează în lungul meridianelor pe suprafața sferică a planetei.
De asemenea, se abat și corpurile care cad vertical de la înălțimi mai mari.
Rotația și forma planetei determină turtirea Pământului la poli, dar și
iluminarea inegală a suprafeței terestre în cursul unei zilei.
Datorită mișcării de rotație și formei sferice pot fi delimitate pe glob suprafețe care au aceeași oră (denumite fuse orare).
Mișcarea de revoluție și înclinarea axei Pământului determină iluminarea diferită a celor două emisfere (nordică și sudică) în cursul unui an, formarea zonelor de căldură și formarea anotimpurilor.
În cursul mișcării de revoluție (365 de zile și 6 ore) există patru momente
importante: două echinocții și două solstiții.
Mișcarea de revoluție, forma Pământului și înclinarea axei determină
formarea unor „zone de căldură” (zone termice).
Pe baza celor două mișcări se pot stabili două repere naturale de măsurare a timpului: o zi (24 de ore) și un an. Acestea stau la baza oricărui calendar.
1. Mișcarea aparentă a Soarelui și mișcarea reală a Pământului;
2. Abaterea corpurilor; 3. Încălzirea inegală
Cu ajutorul imaginilor de mai sus, rezolvați următoarele cerințe.
1. Devierea corpurilor este determinată de mișcarea de rotație a planetei. Ce s-ar întâmpla în cazul unei rotații inverse, de la est la vest?
2. Descrieți modul de iluminare și încălzire a suprafeței Pământului
de la Ecuator la poli.
• durata și momentele mișcării de rotaţie;
• durata și momentele mișcării de revoluţie.
• Realizaţi o listă cât mai completă a
caracteristicilor planetei noastre care
credeţi că au legătură cu cele două
mișcări.
• Aveţi în vedere, printre altele, depărtarea faţă de Soare, mărimea etc.
ACTIVITĂȚI INDEPENDENTE
• Realizaţi o listă cât mai completă a APLICAȚII
• să prezentăm consecinţele ecărei
mișcări;
• să identi căm consecinţe comune
ale ambelor mișcări;
• să împărţim timpul în unităţi mai
mici: minute și secunde.
VOM REUȘI
• consecinţe comune ale mișcării de
rotaţie și ale mișcării de revoluţie;
• alţi factori care intervin în cadrul
acestor consecințe comune.
VOM ÎNVĂȚA DESPRE
SĂ NE AMINTIM
• conceptul de cronologie;
• modalităţi de stabilire a succesiunii
unor evenimente sau fenomene.
ȘTIM DE LA ALTE DISCIPLINE
Consecinţele mişcărilor Pământului
1. 2. 3.
Polul Nord Polul Nord Polul Nord
Polul Sud
V E
Polul Sud Polul Sud
mișcarea reală
mișcarea aparentă
mișcarea reală
mișcarea aparentă
• modul în care poate folosită mișcarea de rotaţie în navigaţie;
• modul de amestec al diferitelor
mase de apă oceanică, drept consecinţă a mișcării de rotaţie.
VOM APLICA LA ALTE DISCIPLINE
25
Iluminarea Terrei la echinocții (1) și la solstițiul de vară (2)
Mișcarea de rotaţie și mișcarea de
revoluţie permit stabilirea unor unităţi xe de timp (o zi și un an) pe baza
cărora se poate construi un calendar.
Di cultatea provine din lungimea mai
mare a unui an, 365 de zile și 6 ore,
faţă de un număr întreg de zile (365).
De aceea, la patru ani de câte 365 de
zile se adaugă o zi, anul ind de 366
de zile. Acest an se numește an bisect,
iar ziua suplimentară se adaugă lunii
februarie, care are astfel 29 de zile în
loc de 28.
AFLAȚI MAI MULTE
• Planeta noastră are, în afara acestor
două mișcări principale, și alte mișcări pe care le efectuează în deplasarea sa în spaţiul cosmic. Astfel, Soarele și sistemul său solar se deplasează
spre o stea din galaxia noastră. Din
această cauză, mișcările de revoluţie ale planetelor au traiectorii mai
complicate decât cele sub forma
unui cerc.
• Cele patru momente principale ale
mișcării de revoluţie se modi că de
la un an la altul, ajungând în aceeași
poziţie după 26 000 de ani.
ȘTIAȚI CĂ? ?
Calendar – formă convenţională
de consemnare a diviziunilor de timp
și a succesiunilor acestora.
Cronologic – situat în ordinea
succesiunii în timp.
aB VOCABULAR
REȚINEȚI
• Consecințele mișcării de rotație sunt: succesiunea zilelor și a
nopților, variația temperaturii aerului de la zi la noapte, variația orei
pe glob, turtirea Pământului la cei doi poli.
• Consecințele mișcării de revoluție sunt: formarea anotimpurilor, durata inegală a zilelor și a nopților în cursul unui an și formarea
zonelor de căldură.
• Mișcarea de rotație, mișcarea de revoluție, precum și alte caracteristici ale planetei determină: posibilitatea de orientare pe glob,
formarea unor zone de căldură (termice), succesiunea anuală și zilnică a unor fenomene, utilizarea unor repere de timp.
Consecinţe ale mișcărilor
și caracteristicilor Terrei
Cauze
Mișcarea
de rotaţie
Forma
Pământului
Înclinarea axei
Mișcarea
de revoluţie
Succesiunea
momentelor zilei
x x – –
Stabilirea unor puncte
cardinale
x x x –
Iluminarea inegală pe glob x x x x
Lungimea unei zile (24 ore) x – – –
Momente (solstiţii și
echinocţii)
– – x x
Anotimpuri – – x x
Lungimea unui an – – – x
Unităţile cronolo gice de timp x – – x
Zonele de căldură – x x x
În acest tabel sunt menționate consecințele principale ale mișcărilor
Pământului. Aceste consecințe sunt infl uențate și de alte proprietăți ale
planetei (forma sferică și înclinarea axei).
Fenomenele între care există o legătură sunt marcate în tabel cu x, iar
celelalte sunt marcate cu – .
Analizați tabelul și explicați, pe scurt, fi ecare legătură dintre o consecință și cauzele sale.
1. 2.
0°
0°
Identi caţi informaţii noi referitoare la cauzele menţionate în tabelul
de mai sus.
În ecare caz în parte, notaţi alte
consecinţe ale caracteristicilor Terrei.
Utilizaţi orice informaţie posibilă
preluată din reviste, cărţi sau de pe
internet.
PORTOFOLIU
Identi caţi informaţii noi referiOBSERVAȚI ȘI REZOLVAȚI
26
TERRA – O PLANETĂ ÎN MIȘCARE
Orientarea în spațiul terestru este o activitate a oamenilor care permite:
• înțelegerea modului de poziționare a diferitelor elemente naturale
sau elemente construite de om pe o anumită întindere;
• deplasarea de la un loc la altul;
• reprezentarea cartografi că a elementelor din realitate în raport cu
anumite repere fi xe.
Există elemente naturale de orientare (stele, răsăritul Soarelui și altele),
diferite instrumente folosite de-a lungul timpului, precum și modalități
moderne, actuale.
Anumite elemente naturale sunt utilizate totodată ca repere convenționale de orientare, astfel:
• în mod direct, direcțiile și punctele cardinale;
• în mod indirect, prin puncte (Polul Nord și Polul Sud), linii (Ecuator,
cercurile polare, tropicele, alte paralele, primul meridian, alte meridiane) și coordonatele geografi ce de pe glob.
Dintre elementele construite de om, menționăm busola, sextantul, radarul, sateliții artifi ciali (îndeosebi cei cu o poziție aparent fi xă) și GPS-ul.
În ultimii ani s-a dezvoltat foarte mult sistemul GPS (Global Positioning System), un sistem global de localizare prin satelit și unde radio.
Un sistem complex de orientare este harta, care consemnează și fi xează
elementele principale pe care le reprezintă în raport cu cele din realitate.
1. Stabilirea momentelor zilei și a trei puncte cardinale prin observare directă;
2. Stabilirea punctului cardinal nord (N) cu ajutorul Stelei Polare; 3. Stabilirea
punctelor cardinale cu ajutorul busolei; 4. Punctele cardinale și intercardinale
1. Spre ce direcție cardinală sunt orientate cele patru laturi ale clasei
voastre?
2. Stabiliți spre ce direcție față de clasa voastră se afl ă: terenul de
sport, cancelaria, intrarea în școală, locuința.
3. Din locul în care vă afl ați acum, precizați cum poate fi stabilit punctul cardinal sud.
• mijloacele de orientare pe care le
cunoașteţi;
• punctele cardinale și intercardinale;
• orientarea cu ajutorul busolei.
• Identi caţi în diferite surse de informare felul în care se orientează păsările migratoare, del nii, balenele
și broaștele-ţestoase.
• Redaţi, pe scurt, constatările și opiniile pe care le-aţi întâlnit referitoare la mijloacele de orientare la vieţuitoare.
ACTIVITĂȚI INDEPENDENTE
• Identi caţi în diferite surse de infor- APLICAȚII
• să clasi căm mijloacele de orientare;
• să utilizăm GPS-ul;
• să precizăm speci cul ecărui mod
de orientare.
VOM REUȘI
• modalităţi de orientare în natură și
pe hartă;
• orientarea cu ajutorul GPS-ului;
• orientarea pe diferite tipuri de hărţi.
VOM ÎNVĂȚA DESPRE
SĂ NE AMINTIM
• cum s-au orientat oamenii de-a lungul istoriei;
• proprietăţile câmpului magnetic al
Pământului;
• cum se orientează vieţuitoarele.
ȘTIM DE LA ALTE DISCIPLINE
Orientarea în spațiul terestru (elemente naturale
și instrumente clasice și moderne)
1.
3. 4.
2. Miezul zilei (S) Carul
Mic
Carul
Mare
Steaua
Polară
Apus (V) Răsărit (E)
• posibilitatea de orientare pe baza
unor repere naturale;
• orientarea cu diferite instrumente
pentru localizări de interes istoric.
VOM APLICA LA ALTE DISCIPLINE
27
1. Sextant; 1. Hartă; 2. Busolă și hartă turistică; 4. Glob cu meridiane și paralele
Navigaţia aeriană nu utilizează între două puncte trasee de forma unor
linii drepte, ci linii ușor curbate, care
urmăresc forma reală, sferică, a suprafeţei Pământului. Aceste linii reprezintă totodată drumul cel mai scurt
între două puncte situate pe o sferă.
În realitate însă, traseele sunt mai
complicate, deoarece au fost de nite,
prin convenţii aeriene internaţionale,
anumite culoare de zbor, urmărite
obligatoriu de avioane.
AFLAȚI MAI MULTE
Popularea Oceaniei, care este o întindere foarte mare din Oceanul Paci c, presărată cu insule mici, situate
la mari distanţe, s-a realizat datorită
unui sistem de xare pe suporturi de
lemn a direcţiilor și distanţelor parcurse în diferite călătorii anterioare.
ȘTIAȚI CĂ? ?
Direcţie cardinală – direcţie dominantă situată între două puncte
intercardinale.
Direcţie intercardinală – direcţie
situată între două puncte cardinale
principale (N, S, E, V); acestea pot
NE, SE, SV, NV.
Empiric – bazat pe experienţa zilnică a oamenilor.
GIS – Geographic Information
System (sistem informaţional geogra-
c), sistem care permite construirea,
stocarea și analiza informaţiilor cartogra ce cu ajutorul computerelor.
Poziţie relativă – poziţie stabilită
în raport cu un alt element.
Poziţie xă – poziţie stabilită în
raport cu elemente xe (coordonate
geogra ce, meridiane și paralele).
Roza vânturilor – reprezentare
gra că pe care sunt gurate punctele
cardinale și intercardinale.
Sextant – instrument folosit în
perioada descoperirilor geogra ce.
aB VOCABULAR
REȚINEȚI
• Orientarea în orizontul local se poate realiza pe baza mișcării aparente a Soarelui, a Stelei Polare, cu ajutorul unor repere fi xe utilizate
direct și prin comparație, precum și cu ajutorul busolei și a GPS-ului.
• Orientarea pe glob se poate realiza cu ajutorul instrumentelor de
navigație maritimă și aeriană, a coordonatelor geografi ce (longitudine și
latitudine) și a liniilor imaginare trasate pe glob (meridiane și paralele).
• Orientarea pe hartă este posibilă cu ajutorul elementelor de reper
ale hărții și al elementelor majore reprezentate prin pozițiile lor relative.
• Orientarea duce la stabilirea poziției unui obiect, corp sau a unei
întinderi. Aceasta se realizează prin poziția relativă sau absolută.
Tipuri de orientare Repere de orientare
a. Pe baza unor elemente
naturale (orientare
empirică)
• în raport cu anumite elemente xe (râuri,
munţi, ţărmuri, lacuri, mări, localităţi etc.);
• în raport cu deplasarea aparentă a Soarelui;
• în raport cu alte corpuri cosmice: Luna,
Steaua Polară;
b. Pe baza unor elemente
naturale utilizate ca
repere convenţionale
• punctele și direcţiile cardinale;
• suprafeţe (emisferele);
• puncte și linii pe glob (poli, Ecuator, tropice etc.);
• coordonate geogra ce pentru puncte și
suprafeţe;
c. Cu ajutorul unor
instrumente create de om
• busolă, instrumente pentru navigaţia
maritimă și aeriană, GPS, radar;
d. Cu ajutorul hărţilor • elemente de orientare, contururi, distanţe;
• produse cartogra ce, GIS.
1. 2.
3. 4.
Prezentați colegului de bancă o modalitate de orientare pe care o utilizați frecvent.
OBSERVAȚI ȘI REZOLVAȚI
28
TERRA – O PLANETĂ ÎN MIȘCARE
APLICAŢII PRACTICE
Măsurarea timpului. Orizontul local.
Construirea unor forme simple de reprezentare
grafi că și cartografi că
1. Identifi cați care dintre următoarele intervale
reprezintă o oră:
a. 1/36 dintr-o zi; b. 1/24 dintr-o zi;
c. 1/22 dintr-o zi; d. 1/30 dintr-o zi.
2. Urmăriți imaginile alăturate care redau, într-o
formă simplifi cată, fazele Lunii, adică felul în care se
modifi că aspectul Lunii.
Între două faze succesive ale Lunii există o diferență de aproximativ 7 și ¼ zile.
Precizați:
• intervalul aproximativ după care Luna revine la
același aspect (lună nouă);
• ce diviziune de timp din calendar este apropiată
de acest interval.
3. Pe baza a ceea ce știți despre mișcarea de revoluție, completați un tabel asemănător celui de mai jos.
Intervalul de timp Anotimpul Durata
(zile și ore)
21 martie – 22 iunie
22 iunie – 23 septembrie
23 septembrie – 22 decembrie
22 decembrie – 21 martie
4. Calculați durata medie a unui anotimp.
5. Portofoliu
Până la sfârșitul semestrului, realizați un jurnal, începând de astăzi, pentru fi ecare zi în care aveți oră de geografi e, completând un tabel asemănător celui de mai jos.
Data
Aspectul
vremii
(apreciere
generală)
Ce carte
aţi citit în
săptămâna
anterioară
Un aspect
important din
activitatea
voastră
Orizontul local (orientare, măsurare şi reprezentare)
Orizontul local reprezintă un spațiu geografi c
situat în jurul localității de domiciliu, pe o rază de
aproximativ 20 km, care poate fi parcurs într-o zi fără
mijloace de deplasare.
Poate fi delimitat, aproximativ, sub forma unui
cerc sau a unui pătrat, asemănător fi gurilor geometrice alăturate.
Orizontul local cuprinde elemente de orientare și
localizare, elemente naturale (relief, hidrografi e, vegetație) și elemente referitoare la populație, activitățile acesteia și localități.
În cazul orașului București, orizontul local se suprapune limitei exterioare a acestuia.
Orașele mari din țara noastră cuprind, pe lângă
întinderea lor, și spațiul înconjurător.
a. Orientarea și măsurarea distanțelor în orizontul local
Realizați următoarele activități:
1. Stabiliți punctele cardinale față de punctul în
care vă afl ați.
2. Orizontul local se poate înscrie în interiorul
unei fi guri geometrice având:
Măsurarea timpului
(zi, săptămână, lună, anotimp, an, calendar)
20 km
40 km
B
D C
A
29
– o rază de 20 km pentru un cerc cu centrul în
locul în care vă situați;
– o latură de 40 km pentru un pătrat cu laturile
situate la distanțe egale față de locul în care
vă aflați.
Desenați, pe o pagină alăturată, aceste două figuri
geometrice.
Cele două suprafețe (cercul și pătratul) nu sunt
egale ca întindere.
Forma de cerc seamănă cu aspectul real al liniei
orizontului, îndeosebi în regiunile de câmpie, unde
aceasta poate fi urmărită pe întindere (circumferință).
Forma de pătrat este mai ușor de obținut, pornind
de la o hartă pe care o avem la dispoziție.
Presupunem că delimităm orizontul local sub forma unui pătrat. Identificați:
• direcția cardinală a fiecărei laturi;
• laturile pătratului care sunt paralele cu liniile meridiane și cele care sunt paralele cu liniile paralele desenate imaginar pe un planiglob;
• distanța vest–est, perimetrul și distanța până în
centrul orizontului local;
• numărul total de pătrate cu latura de 10 km care
formează pătratul ABCD.
3. Aveți în vedere pătratul desenat în pagina precedentă. Determinați:
• distanța de la o latură la centru;
• perimetrul pătratului;
• distanța dintre două direcții cardinale opuse;
• numărul total de pătrate cu latura de 10 km;
• numărul total de pătrate cu latura de 5 km;
• numărul total de pătrate cu latura de 1 km.
b. Reprezentarea orizontului local
Realizați un desen asemănător celui de mai jos.
Desenul cuprinde 64 de pătrate mici. Fiecare pătrat
poate fi notat cu o combinație de o literă și o cifră. De
exemplu, A1, ... H8. Presupunem că latura unui pătrat
mic este de 1 km.
Considerăm un orizont local în care există următoarele elemente, pe care le desenăm pe același model:
• o localitate de forma unui dreptunghi, care ocupă
pătratele C4, C5, C6, D4, D5, D6, E4, E5, E6;
• un râu care curge de la vest la est, în lungul rândului B, între pătratele B1 și B8;
• o pădure care ocupă pătratele F1, F2, G1 și H1;
• o zonă industrială suprapusă pătratelor F5 și F6;
• drumurile principale care traversează localitatea
au direcția N–S și E–V și se suprapun celor două linii
care împart pătratul în patru părți egale.
1. Reprezentați fiecare dintre elementele menționate pe desenul de mai sus, alegând câte o culoare sau un
semn convențional pentru fiecare dintre acestea.
2. Calculați, în km2
: suprafața localității; suprafața
zonei industriale; suprafața pădurii; lungimea râului.
Construirea unor forme simple de reprezentare grafică
şi cartografică
1. O întindere considerată orizontul local este formată, proporțional, din următoarele elemente:
• localități (1/4 din suprafață);
• păduri (1/4 din suprafață);
• terenuri agricole (1/2 din suprafață).
Reprezentați, pe un cerc, sectoarele corespunzătoare fiecărui element.
2. Un elev a observat în fiecare lună, pe malul lacului, următorul număr de păsări.
Luna I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII
Numărul
de păsări
3 3 6 8 12 20 20 18 10 6 3 3
1. Notați, pe un grafic asemănător celui de mai sus,
numărul de păsări observat în fiecare lună, după modelul dat.
2. Ce se poate constata după analiza acestui grafic?
3. Ce presupuneți în legătură cu modificarea numărului de păsări înregistrate de-a lungul unui an?
1 2 3 4 5 6 7 8
A
B
C
D
E
F
G
H
I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII
20
15
10
5
0
30
Recapitulare și evaluare
Recapitulare
Globul geografi c redă cel mai bine Pământul ca
întreg.
Imaginea plană a Terrei este planiglobul.
Pe glob pot fi trasate mai multe linii imaginare, denumite meridiane și paralele, ca în imaginea alăturată.
Orientarea pe glob și în realitate se realizează în
raport cu punctele cardinale.
Poziția pe glob se defi nește cu ajutorul coordonatelor geografi ce (latitudinea și longitudinea).
Harta redă, micșorat (după o scară de proporție)
și selectiv, elemente situate pe suprafața terestră, localizate în raport cu poziția lor reală și reprezentate
prin semne intuitive, stabilite în mod convențional.
Pe glob, cele mai importante linii și puncte sunt:
Ecuatorul, primul meridian (continuat cu meridianul
opus) și cei doi poli.
Pământul se rotește în jurul axei sale (mișcarea de
rotație) și în jurul Soarelui (mișcarea de revoluție).
Mișcarea de rotație, mișcarea de revoluție, forma
Pământului și înclinarea axei determină o serie de
caracteristici ale fenomenelor care au loc la suprafața
planetei noastre.
Anul și ziua – rezultat al celor două mișcări principale – sunt diviziunile fi xe cele mai importante în
măsurarea timpului.
Evaluare
I. Notați, pe o pagină separată, răspunsurile corecte la următoarele întrebări.
1. Luna, după ce își modifi că aspectul iluminării
suprafeței sale prin trecerea de la o fază la alta (fazele Lunii), revine în aceeași poziție după un timp de
aproximativ:
a. un an;
b. un anotimp;
c. o lună;
d. o săptămână.
2. Meridianele și paralelele sunt:
a. linii reale;
b. linii imaginare;
c. linii egale;
d. coordonate geografi ce.
3. Cel mai larg cerc care poate fi trasat pe un glob este:
a. primul meridian (și meridianul opus);
b. Tropicul de Nord;
c. Ecuatorul;
d. Tropicul de Sud.
4. Lungimea unei zile (24 de ore) este rezultatul:
a. mișcării de revoluție;
b. înclinării axei;
c. formei Pământului;
d. mișcării de rotație.
5. Cele mai multe detalii se întâlnesc în cazul:
a. hărții generale;
b. hărții turistice;
c. hărții topografi ce;
d. planiglobului.
Punctaj I. 5 x 4 p. = 20 p.
II. Completați spațiile libere din următorul text cu
acele cuvinte sau cifre care sunt potrivite înțelesului corect, dintre: vest, est, nord, sud, 12, 24, 1, Polul
Nord, Polul Sud, Ecuatorul, primul meridian, Tropicul
de Nord, Cercul Polar de Nord.
Polul Nord
Polul Sud
Meridianul de 0°
0°
Ecuatorul
TERRA – O PLANETĂ ÎN MIȘCARE
31
Pământul se rotește în jurul axei sale de la ..............
spre ............ . Polul Sud poate fi stabilit cu ajutorul
Soarelui la ora ........ . Punctele de pe glob care au o
poziție fi xă sunt ........................ și ............................. .
Punctaj II. 5 x 4 p. = 20 p.
III. Realizați un text referitor la calendar, în care
să utilizați, o singură dată, următorii termeni: anotimp, zi, lună, săptămână, an bisect, fazele Lunii.
În acest text, precizați felul în care fi ecare diviziune de timp face parte dintr-o unitate mai mare.
Se acordă 2 p. pentru coerența și corectitudinea
textului.
Punctaj III. 6 x 3 p. = 18 p. + 2 p. = 20 p.
IV. Construiți un calendar care poate fi utilizat pe
o planetă cu următoarele caracteristici:
• mișcarea de revoluție este de 160 de ori mai îndelungată decât mișcarea de rotație;
• un satelit natural de dimensiuni mici se rotește
în jurul planetei în 8 zile;
• mișcarea de revoluție are patru momente principale (două echinocții și două solstiții), care formează
patru anotimpuri;
• axa planetei este înclinată la fel ca cea a Pământului.
Punctaj IV. 5 x 3 p. = 15 p.
V. După cum știți, meridianul opus primului meridian reprezintă „linia de schimbare a datei”. La
miezul nopții (ora 0) toată planeta are aceeași zi (de
exemplu luni). La ora 1.00, primul fus orar (reprezentând 1/24 dintr-un cerc) are altă zi (de exemplu,
marți), iar restul planetei, ziua anterioară (luni). Dacă
privim acest lucru de deasupra Polului Nord, obținem următoarele imagini. (1–5).
Ce oră este în fi ecare moment? Completați un tabel asemănător celui de mai jos.
Poziţia 1 2 3 4 5
Ora
Punctaj V. 5 x 3 p. = 15 p.
Total (I–V) = 90 p.
Din ofi ciu = 10 p.
TOTAL = 100 p.
Polul Nord
Polul Nord
Polul Nord
Polul Nord
Polul Nord
Luni 1.
2.
3.
4.
5.
Luni și marți
Luni și marți
Luni și marți
Marți
32
TERRA – O PLANETĂ ÎN TRANSFORMARE
Pământul (Terra) este un corp cosmic asemănător unei sfere. Globul
geografi c redă într-un mod intuitiv această formă micșorată, precum
și înclinarea pe care o are.
Dacă privim planeta noastră din spațiul cosmic, observăm:
• aspectul gazos pe care îl are planeta la exterior, formând o „sferă de
aer”, denumită atmosferă; aceasta are rolul de a păstra căldura primită
de la Soare;
• culoarea predominant albastră a unei mari părți din suprafața planetei, reprezentând „sfera de apă”, denumită hidrosferă; cea mai mare
parte a hidrosferei o reprezintă oceanele;
• uscatul, delimitat sub forma continentelor, cu aspect solid (pietros),
și cu neregularități pe suprafața sa; acest înveliș este denumit litosferă
sau „sfera de piatră”;
• întinderile verzi ale planetei, vizibile chiar și din spațiul cosmic
(cum ar fi pădurea ecuatorială din America de Sud), formează un înveliș
„viu”, biosfera;
• dacă privim mai atent suprafața scoarței terestre observăm, pe timpul nopții, puncte luminate (care sunt orașe), iar ziua, emanații de gaze și
fum (unde sunt activități care le generează); acestea arată prezența oamenilor, care formează o sferă, denumită antroposferă („sfera oamenilor”).
1. Pământul ca sferă; 2. Atmosferă și hidrosferă; 3. Litosferă 4. Biosferă; 5. Orașe noaptea
Identifi cați o imagine care reprezintă una dintre planetele Sistemului
Solar, Luna sau un satelit de dimensiuni mai mari (al planetelor Jupiter,
Saturn, Uranus sau Neptun) și precizați, notând pe o pagină separată:
• numele corpului cosmic;
• dimensiunea în raport cu Terra;
• poziția în cadrul Sistemului Solar;
• „sferele” care se pot observa.
• Identi caţi corpuri sferice care au la
exterior un înveliș solid (de exemplu,
o portocală, un măr, o minge).
• Descrieţi un corp format din mai multe sfere situate una în interiorul alteia,
care au centru comun.
• ce este o sferă;
• corpurile cosmice asemănătoare
unei sfere;
• ce este orizontul apropiat și orizontul local.
ACTIVITĂȚI INDEPENDENTE
• Identi caţi corpuri sferice care au la
APLICAȚII
• să identi căm elemente și fenomene din ecare geosferă;
• să prezentăm caracteristicile generale ale geosferelor.
VOM REUȘI
• structura Terrei pe sfere (geosfere);
• caracteristici ale geosferelor.
VOM ÎNVĂȚA DESPRE
SĂ NE AMINTIM
• măsurarea unor distanţe din orizontul local până la planetă;
• proprietăţi ale corpurilor;
• compararea și gruparea corpurilor.
ȘTIM DE LA ALTE DISCIPLINE
Geosferele Terrei
3. 4.
1. 2.
5.
• cauzele care duc la existenţa unor
sfere cu același centru, în cazul planetei noastre (dar și al altor planete);
• utilizarea energiilor provenite din
geosfere ca surse energetice pentru
planeta noastră.
VOM APLICA LA ALTE DISCIPLINE
33
1. Hidrosferă, litosferă, biosferă, atmosferă; 2. Antroposferă
În urma studierii atente a geosferelor planetelor și a sateliţilor acestora s-au făcut unele constatări.
Mercur nu are atmosferă (a fost
captată de Soare), Marte are o atmosferă rare ată (1% din atmosfera
Pământului), dar litosfera acoperă integral suprafaţa planetei. Venus are o
atmosferă foarte densă, care creează
o temperatură foarte ridicată la suprafaţa planetei.
Unii sateliţi ai planetelor mari au o
parte exterioară îngheţată.
Luna nu are atmosferă și nici hidrosferă.
Toate planetele, precum și sateliţii
de mari dimensiuni au în interior „sfere” concentrice.
AFLAȚI MAI MULTE
În urma studierii atente a geosfeExistă oameni de știinţă care consideră că apa sub formă îngheţată
formează o geosferă separată, pe care
au numit-o criosferă. Aceasta ar cuprinde: gheţarii (situaţi pe continente
sau pe munţii înalţi), apa îngheţată a
oceanelor (banchiza), zăpada, apa îngheţată din atmosferă, precum și apa
îngheţată din solul regiunilor reci.
Caracteristica acestei sfere o reprezintă existenţa unor temperaturi
scăzute, mai mici decât punctul de
îngheţ al apei.
ȘTIAȚI CĂ? ?
Geosferă – parte a Terrei (geo)
de formă asemănătoare unei sfere,
alcătuită din elemente, fenomene
și procese care se află într-o stare/
formă predominantă: stare solidă
(litosfera), stare lichidă (hidrosfera),
stare gazoasă (atmosfera) sau materie vie (biosfera și antroposfera).
aB VOCABULAR
REȚINEȚI
• Geosferele vizibile pe imagini obișnuite sunt: atmosfera, hidrosfera, biosfera, antroposfera și litosfera.
• Pe scoarța terestră solidă (litosferă) sunt situate hidrosfera, biosfera și antroposfera.
• Atmosfera „îmbracă”, la exterior, toate celelalte geosfere.
1. Urmăriți imaginile și notați, pe o pagină separată, ce elemente aparțin fi ecărei geosfere, completând un tabel asemănător celui de mai jos.
Geosfera Elemente componente (exemple)
Atmosferă
Hidrosferă
Biosferă
Antroposferă
OBSERVAȚI ȘI REZOLVAȚI
2. Urmăriți cu atenție tot ceea ce vă înconjoară, adică ceea ce știți că
se numește orizontul apropiat și orizontul local. Completați un tabel asemănător celui de mai jos cu elementele pe care le observați.
Geosfera Elemente vizibile în apropiere (orizontul apropiat și local)
Atmosferă
Hidrosferă
Biosferă
Antroposferă
Relief (scoarţă solidă)
1.
2.
34
TERRA – O PLANETĂ ÎN TRANSFORMARE
Sferele situate ca poziție la exteriorul scoarței terestre (atmosferă, hidrosferă, biosferă și antroposferă) și chiar suprafața acesteia (relieful)
pot fi considerate geosfere externe.
În interiorul Pământului există alte sfere, care pot fi denumite, prin
comparație, geosfere interne. Acestea nu pot fi observate în mod direct,
ci doar indirect, prin modul în care se propagă anumite mișcări care străbat interiorul Pământului.
La suprafața scoarței terestre se afl ă în legătură toate geosferele externe, inclusiv antroposfera.
Pedosfera nu este continuă și nici nu acoperă toată suprafața planetei.
Poate fi considerată atât ca parte a reliefului, cât și ca parte a biosferei.
Aproximativ 5% din suprafața Pământului nu este acoperită cu vegetație și nici cu soluri. Pe această întindere, biosfera și pedosfera lipsesc.
Geosfera Alcătuire Stare naturală Componente
Atmosferă aer (și componentele sale),
straturi
gazoasă aer, nori, vânturi, apă,
gheaţă, vapori de apă,
precipitaţii
Antroposferă oameni, așezări, activităţi economice
biotică și tehnologică
populaţie, orașe, economie, construcţii, state
Biosferă plante și animale biotică asociaţii vegetale și
animale, ecosisteme
Pedosferă minerale, roci,
aer, apă, microorganisme
solidă (afânată) și biotică
sol, rădăcini ale plantelor, substanţe, humus,
orizonturi de sol
Hidrosferă apă, gheaţă lichidă, solidă oceane, mări, gheţari,
lacuri, ape subterane
Litosferă roci, minerale,
asocieri de roci
solidă scoarţa terestră, fragmente ale acesteia (plăci
litosferice), relief
Locul unde se întâlnesc toate geosferele externe este suprafața reliefului, situat pe continente.
Geosferele Terrei
6 370 km
Hidrosferă,
biosferă,
antroposferă
Litosferă
Astenosferă
(partea exterioară a mantalei)
Nucleu extern
Nucleu intern
Centrul Pământului
Mezosferă
(partea interioară a mantalei)
• principalele elemente componente
ale ecărei geosfere;
• corpuri compuse din mai multe sfere;
• roci și minerale din alcătuirea scoarţei terestre.
Ordonaţi toate geosferele planetei
noastre:
• din interior spre exterior;
• de la exterior spre interior.
ACTIVITĂȚI INDEPENDENTE
• să denumim sferele principale ale
planetei;
• să explicăm diferenţele dintre geosfere după poziţia lor.
VOM REUȘI
• caracteristici comparative ale geosferelor externe;
• geosferele din interiorul Pământului.
VOM ÎNVĂȚA DESPRE
SĂ NE AMINTIM
• poziţionarea corpurilor după masa
lor;
• mișcarea corpurilor.
ȘTIM DE LA ALTE DISCIPLINE
Atmosferă înaltă
• identi carea unor resurse din ecare
geosferă și a unor tehnologii noi de
explorare a acestora;
• cercetarea directă a interiorului Pământului.
VOM APLICA LA ALTE DISCIPLINE
Atmosferă joasă
35
Sferele interne principale ale planetei noastre sunt: litosfera (la exterior, foarte solidă), astenosfera (partea
exterioară a mantalei), mezosfera
(mantaua interioară) și nucleul.
Partea vâscoasă, aproape uidă,
situată în baza părţii exterioare solide
a litosferei, se numește astenosferă.
Aceasta este străbătută de curenţi de
materie topită care urcă spre suprafaţă, fragmentând litosfera.
Elementul cel mai important al raportului dintre litosferă și astenosferă
îl reprezintă curenţii de materie topită care urcă spre scoarţa solidă. Acești
curenţi străbat doar astenosfera, formându-se la adâncimi mai mari, chiar
în partea inferioară a mantalei.
AFLAȚI MAI MULTE
În romanul O călătorie spre centrul
Pământului, Jules Verne descrie un
mod interesant de a pătrunde spre
interiorul acestuia (prin craterul unui
vulcan) și apoi de a ieși de acolo (prin
craterul altui vulcan). Sunt descrise
fenomene posibile: temperaturi foarte ridicate, câmpuri magnetice, vârtejuri de materie topită etc.
ȘTIAȚI CĂ?
În romanul
?
Construiți, pe o pagină separată, un tabel asemănător celui de mai
jos.
Geosfere Elemente, procese, fenomene (exemple)
Atmosferă
Hidrosferă
Litosferă
Biosferă
Antroposferă
1. Realizați, în mod independent, următoarele activități:
a. Amplasați următorii termeni în tabel, la geosfera corespunzătoare:
nori, zăpadă, pădure, apă subterană, pinguin, vânt, fotosinteză, reptilă,
munte, ploaie, mină, banchiză, rocă, ghețar, cale ferată, podiș, sat, vulcan, oraș, pârâu, pod, apă sărată, val, câmpie, apă dulce.
b. Unde încadrați următorii termeni: zăpadă, ghețar, apă sărată, apă
dulce? Precizați de ce.
2. Discutați împreună cu ceilalți colegi la ce rezultat au ajuns. Stabiliți,
pe baza acestei discuții, o listă cât mai completă pentru fi ecare geosferă.
OBSERVAȚI ȘI REZOLVAȚI
REȚINEȚI
• Planeta noastră are la exterior mai multe geosfere (atmosferă, hidrosferă, litosferă, biosferă și antroposferă), denumite geosfere externe.
• În afară de acestea, Pământul are și în interior mai multe sfere,
denumite, prin comparație, geosfere interne.
• Geosferele externe au mai multe straturi (ca în cazul atmosferei)
sau mai multe domenii (oceane, ape continentale etc.).
• Geosferele care formează interiorul planetei sunt cunoscute mai
mult indirect.
Există părți ale unor geosfere care intră și în alcătuirea altora: de exemplu, hidrosfera este formată din apă, dar are minerale dizolvate (cum ar fi
sarea), plante și animale acvatice, fragmente de roci afl ate în transport și
acumulare, aer dizolvat, activități ale oamenilor (pescuit, navigație etc.).
Aceste geosfere se întrepătrund și se infl uențează unele pe altele.
Din combinarea elementelor geosferelor rezultă zone geografi ce, peisaje și regiuni.
În cazul geosferelor externe, acestea vin în contact, pe anumite porțiuni sau pe întreaga lor întindere.
Dacă partea exterioară a litosferei este considerată ca fi ind continuă,
atât pe continente, cât și în oceane, această sferă vine în contact cu hidrosfera (în cadrul oceanelor), biosfera din oceane, iar pe continente, cu
hidrosfera uscatului, biosfera, pedosfera și atmosfera.
Atmosfera le înconjoară pe toate, constituind învelișul exterior al
acestora.
Legătura strânsă cu hidrosfera face ca aceste două geosfere (atmosfera și hidrosfera) să poată fi considerate, de multe ori, împreună.
Astenosferă – înveliș situat sub
scoarţa solidă a litosferei; este vâscoasă și este străbătută de curenţi cu materie topită.
Atmosfera joasă – cuprinde cele
două straturi din baza acesteia (troposfera și stratosfera).
Atmosfera înaltă – cuprinde straturile situate la înălţimi mai mari.
Pedosferă – sfera solurilor sau învelișul de soluri.
aB VOCABULAR
36
TERRA – O PLANETĂ ÎN TRANSFORMARE
Litosfera reprezintă scoarța solidă propriu-zisă (minerale, roci și asocieri de roci), precum și formele exterioare ale acesteia (relieful Pământului). Litosfera cuprinde elemente chimice, minerale, fosile, roci (care
sunt asocieri de minerale), asocieri de roci și modul de aranjare a acestora.
Rocile au mai multe caracteristici, cum ar fi culoarea, forma, tăria,
alcătuirea. Pe anumite roci sunt imprimate urme de viețuitoare. Aceste
urme se numesc fosile și provin de la plante și diferite animale: artropode, melci, scoici, pești și animale terestre, cum ar fi reptilele.
Există trei tipuri principale de roci:
a. roci sedimentare (provenite din transformarea altor roci anterioare);
acestea pot fi : acumulări de pietriș, nisip, argilă, sare, calcar etc.;
b. roci eruptive (din interiorul Pământului): bazalt, granit, andezit etc.;
c. roci metamorfi ce (provenite din transformarea altor roci): marmură, șisturi cristaline etc.
Litosfera este împărțită în mai multe fragmente, denumite plăci litosferice sau tectonice. Deplasarea plăcilor tectonice a dus la formarea
reliefului major al scoarței terestre.
Resursele principale ale litosferei sunt: resursele minerale (minereuri
feroase și neferoase, minerale și roci) și resursele energetice (cărbuni, petrol, gaze naturale).
• ce am învăţat despre litosferă, roci,
minerale și relief;
• principalele resurse minerale ale
scoarţei terestre;
• denumirile continentelor și ale oceanelor.
Identi caţi, pe imaginile pe care le
aveţi la dispoziţie sau pe care le găsiţi
în diferite surse, aspectele vizibile ale
rocilor și ale fosilelor (acolo unde se
observă).
ACTIVITĂȚI INDEPENDENTE
Identi caţi, pe imaginile pe care le Completați un tabel asemănător celui de mai jos cu alte exemple.
Tipuri de roci Exemple cunoscute Alte exemple
Roci sedimentare nisip
Roci eruptive granit
Roci metamor ce marmură
APLICAȚII
• să identi căm componente ale scoarţei terestre;
• să identi căm caracteristici ale rocilor;
• să comparăm diferite roci.
VOM REUȘI
• scoarţa terestră, roci, fosile;
• caracteristici generale ale rocilor;
• categoriile principale de roci;
• elementele componente ale litosferei: plăcile tectonice.
VOM ÎNVĂȚA DESPRE
SĂ NE AMINTIM
• resurse ale scoarţei terestre;
• vieţuitoare care au trăit în trecut.
ȘTIM DE LA ALTE DISCIPLINE
• posibilitatea comparării vieţuitoarelor de astăzi cu cele din trecut și stabilirea, pe baza acestei comparaţii,
a elementelor care demonstrează
modi cări ale acestora;
• identi carea unor procese tehnologice de folosire a resurselor situate
la mari adâncimi.
VOM APLICA LA ALTE DISCIPLINE
Caracteristici generale și importanță
1. 2. 3.
4. 5. 6.
1. Pietre; 2. Bazalt; 3. Marmură; Fosile – 4. Frunză; 5. Pește; 6. Dinozaur
LITOSFERA
37
Plăci litosferice Fragmente continentale sau oceanice
Placa Eurasiatică Europa, Asia (cea mai mare parte)
Placa Americană
a. Placa Nord-Americană
b. Placa Sud-Americană
America de Nord, Oceanul Atlantic (nord-vest)
America de Sud, Oceanul Atlantic (sud-vest)
Placa Indo-Australiană
a. Placa Indiană
b. Placa Australiană
Asia de Sud (India)
Australia, Oceanul Indian (partea de est)
Placa Antarctică Antarctica și teritoriul oceanic înconjurător
Placa Africană Africa, Oceanul Atlantic (partea de sud-est) și
Oceanul Indian (partea de vest)
Placa Paci că Oceanul Paci c (cea mai mare parte)
Plăcile Nazca și Cocos Oceanul Paci c (partea de est)
Placa Filipine Oceanul Paci c (partea de vest)
Alte plăci Teritoriile continentale și oceanice corespunzătoare
La contactul între plăcile litosferice există despicături în scoarţa terestră, denumite rifturi. Aici ajunge materie topită care urcă din adâncime
spre suprafaţă.
Prin ciocnirea plăcilor se formează
pe continente lanţuri montane, iar în
oceane, despicături adânci, denumite fose.
AFLAȚI MAI MULTE
• Pe baza fosilelor și a modului de
aranjare a rocilor poate stabilită
vârsta acestora, precum și a unor
evenimente din istoria planetei
noastre.
• Vârsta rocilor se stabilește și pe baza
analizei unor componente care arată ce interval de timp există de la
formarea lor. Această modalitate
permite o cronologie în valori absolute, mai precisă decât cea stabilită
prin succesiunea fosilelor.
• Vârsta Pământului este apreciată la
4,5 miliarde de ani.
ȘTIAȚI CĂ? ?
Rocă – mineral sau asociere de
minerale, cu o compoziţie aproape
uniformă, care ocupă un spaţiu determinat.
Mineral – corp solid, natural, care
intră în compoziţia rocilor.
Fosile – urme sau resturi vegetale
sau animale conservate în roci.
Geologie – știinţa care se ocupă
cu studiul rocilor, fosilelor, al asocierilor de roci și cu evoluţia scoarţei
terestre.
Rift – crăpătură în scoarţa terestră.
aB VOCABULAR
REȚINEȚI
• Litosfera cuprinde scoarța exterioară, solidă, a Pământului și este
fragmentată în mai multe părți, denumite plăci litosferice (tectonice).
• Pe continente munții se formează ca efect al deplasării și ciocnirii
plăcilor tectonice.
Harta plăcilor tectonice
PLACA
SUD-AMERICANĂ
PLACA ANTARCTICĂ
PLACA AUSTRALIANĂ
PLACA
PACIFICĂ
PLACA
AFRICANĂ
PLACA
EURASIATICĂ
PLACA
NORDAMERICANĂ
PLACA
NORDAMERICANĂ
PLACA
PACIFICĂ
PLACA
FILIPINEZĂ
PLACA
INDIANĂ
PLACA
ARABĂ PLACA CARAIBEANĂ PLACA
COCOS
PLACA
NAZCA
PLACA SCOȚIA
OBSERVAȚI ȘI REZOLVAȚI
Analizați tabelul prin comparație cu harta plăcilor litosferice.
1. Precizați denumirile plăcilor reprezentate pe hartă.
2. Identifi cați plăci suprapuse mai mult unor întinderi continentale și
plăci suprapuse oceanelor.
38
TERRA – O PLANETĂ ÎN TRANSFORMARE
Distanța de la suprafața Pământului până în centrul său este de aproximativ 6 370 km. Din aceasta a fost studiată direct o parte foarte
mică (de aproximativ 20 km). La adâncimi mai mari, interiorul Pământului nu este cunoscut în mod direct, ci indirect, prin felul în care se propagă anumite mișcări în interiorul său.
Aceste mișcări care traversează Pământul sunt rezultatul rupturilor
produse în scoarța terestră, care au loc în mod natural, ca urmare a deplasării plăcilor litosferice, a cutremurelor sau artifi cial, în urma unor
explozii provocate de om.
Mișcările produse în acest fel traversează straturile situate în interiorul Pământului, iar acolo unde întâlnesc straturi diferite sunt deviate de
la linia dreaptă.
Prin studierea acestor mișcări, oamenii de știință au ajuns la concluzia că interiorul Pământului este format din mai multe sfere, dintre care
cele mai importante sunt: litosfera (la exterior), mantaua (în partea de
mijloc) și nucleul (în partea centrală).
Nucleul Pământului se rotește mai repede decât celelalte sfere din
interior și din această cauză se formează câmpul magnetic al planetei
noastre, Pământul având aspectul unui magnet de mari dimensiuni.
• stările sub care se întâlnesc corpurile în natură;
• trecerea dintr-o stare în alta.
Identi caţi corpuri solide (minerale sau vegetale) care au în interior mai
multe sfere.
Comparaţi între ele:
• un măr;
• o portocală;
• o cireașă;
• o nucă;
• o minge de baschet;
• o minge de tenis.
ACTIVITĂȚI INDEPENDENTE
Identi caţi corpuri solide (minera1. Precizați ce se întâmplă cu suprafața unui lichid pe care cade
un corp.
2. Comparați această observație cu situația în care în loc de lichid este
nisip sau un corp foarte dur.
3. Calculați cât reprezintă grosimea care poate fi studiată direct (20 km)
din raza medie a Pământului (6 370 km).
APLICAȚII
• să comparăm diferite sfere din interiorul planetei;
• să explicăm importanţa scoarţei terestre solide situate la exterior.
VOM REUȘI
• felul în care poate cunoscut interiorul Pământului;
• in uenţa interiorului Terrei asupra
scoarţei solide;
• câmpul magnetic al Pământului.
VOM ÎNVĂȚA DESPRE
SĂ NE AMINTIM
• modul în care se transmit mișcările
unor corpuri.
ȘTIM DE LA ALTE DISCIPLINE
Structura internă a Terrei
Pământul ca un magnet
• rolul câmpului magnetic și al magneţilor în fenomene care au loc la
suprafaţa Pământului;
• modi carea poziţiei punctelor considerate „poli magnetici” ai Pământului.
VOM APLICA LA ALTE DISCIPLINE
LITOSFERA
39
Materia topită (denumită magmă)
urcă din adâncime spre suprafaţă,
formând despicături în scoarţa terestră, denumite rifturi.
În deplasarea lor, plăcile tectonice
se ciocnesc. În urma acestor ciocniri,
pe continente se formează lanţuri
montane, iar în oceane, despicături
adânci, denumite fose.
În regiunile de contact între plăcile tectonice au loc erupţii vulcanice și
mișcări ale scoarţei.
Materia topită (magma) venită din
interior in uenţează formarea reliefului la suprafaţa litosferei. În acest caz,
observăm că un fenomen din interiorul Pământului (urcarea magmei din
adâncine spre suprafață) are un rol
determinant în evoluţia litosferei, în
deplasarea continentelor și în existența altor fenomene situate la suprafaţa planetei noastre.
AFLAȚI MAI MULTE
• Alfred Wegener (geograf și meteorolog) a elaborat, cu peste 100 de
ani în urmă, o teorie care descrie
modul cum s-au deplasat continentele, denumită „teoria translaţiei
continentale”, și a pornit de la constatarea asemănărilor dintre continentele situate de o parte și de alta
a Oceanului Atlantic.
• Pe fundul oceanelor rocile sunt mai
recente decât pe continente.
ȘTIAȚI CĂ? ?
Câmp magnetic terestru – proprietate a Pământului de a se comporta asemănător unui magnet.
Magmă – materie topită care urcă
din adâncime spre suprafaţa Pământului.
aB VOCABULAR
REȚINEȚI
• Pământul are la exterior un înveliș solid (sub forma unei scoarțe),
denumit litosferă.
• Litosfera este fragmentată în mai multe plăci, denumite plăci tectonice.
• La baza litosferei există un strat vâscos, denumit astenosferă (sau
manta exterioară).
• Astenosfera este străbătută de curenți de materie topită (magmă)
care urcă din adâncime spre suprafață.
• La o adâncime mai mare se afl ă mantaua interioară, care este solidă.
• În interior, planeta noastră are un nucleu format dintr-o parte lichidă (nucleul extern) și o parte solidă (nucleul intern).
• Nucleul se rotește mai rapede decât celelalte „sfere”. Această rotație formează în jurul Pământului un câmp magnetic.
Sferă interioară Grosime Caracteristici
Litosferă 20–200 km Scoarţă solidă; relief; plăci litosferice
Manta Astenosferă ± 600 km Aspect vâscos, uid; curenţi de magmă
Manta interioară 2 200 km Stare solidă
Nucleu Nucleu extern 2 200 km Lichid
Nucleu intern 1 200 km Solid
OBSERVAȚI ȘI REZOLVAȚI
Descrieți, pe scurt, pe baza desenelor și a tabelului, fi ecare sferă internă a Pământului, din centru spre exterior. Datele din tabel sunt aproximative.
Structura internă a Terrei
Nucleu
intern
Nucleu
extern
Manta
interioară
Astenosferă •
Litosferă •
40
TERRA – O PLANETĂ ÎN TRANSFORMARE
Planiglobul de mai sus redă:
• forma și extensiunea continentelor și a oceanelor, întinderi care reprezintă cele mai mari denivelări ale scoarței terestre;
• aspectul contactului dintre oceane și continente;
• repartiția diferitelor forme majore de relief pe continente și pe oceane.
Se pot recunoaște:
a. pe întinderile continentale: munți înalți și lanțuri muntoase, podișuri întinse, depresiuni și câmpii;
b. pe întinderea oceanelor: platforma continentală, bazine oceanice,
fose și dorsale.
Relieful major este determinat de deplasarea plăcilor litosferice.
Relieful a infl uențat civilizațiile istorice prin posibilitățile lor de izolare și de apărare, precum și prin condițiile oferite pentru activitățile economice.
• ce am învăţat despre relief în clasa
a IV-a;
• trepte și forme de relief din ţara
noastră;
• mari unităţi de relief din ţara noastră.
• Identi caţi, într-un atlas sau în
manualul de istorie, principalele areale în care au existat civilizaţii de-a
lungul timpului.
• Realizaţi o legătură între extensiunea acestor civilizaţii istorice și
relieful predominant pe care au fost
situate.
ACTIVITĂȚI INDEPENDENTE
• Identi caţi, într-un atlas sau în
Utilizând informațiile de la această lecție, precum și alte informații,
completați un tabel asemănător celui de mai jos.
Trepte de relief Denumire Exemple
> 1 000 m munţi și podișuri înalte
300 – 1 000 m podișuri și dealuri
300 m – 0 m câmpii
0 la –300 m platforma continentală
de la –300 la –3 000 m abruptul continental
–3 000 la –6 000 m bazine oceanice
–3 000 la 0 m dorsale
< 6 000 m gropi abisale (fose)
APLICAȚII
• să de nim relieful;
• să deosebim forme, trepte, tipuri și
unităţi de relief;
• să identi căm elemente ale reliefului pe diferite hărţi.
VOM REUȘI
• relieful scoarţei terestre – continente și oceane;
• forme de relief ale continentelor și
oceanelor;
• trepte majore ale reliefului planetei.
VOM ÎNVĂȚA DESPRE
SĂ NE AMINTIM
• reprezentarea reliefului în spaţiu și în
plan;
• semnele >, < .
ȘTIM DE LA ALTE DISCIPLINE
Relieful – Continente și bazine oceanice
Planiglob
70°
80°
°
10°
Tr I-le. Hawaii
opicul Racului (T E
ropicul de Nord)
Cercul Polar Arctic
Cercul Polar Antarctic
Tropicul Capricornului
(Tropicul de Sud)
0° Ecuator
Cercul Polar Antarctic
A N T A R C T I D A
OCEANUL A RCTIC
AMERICA
AMERICA
DE SUD
EUROPA
AFRICA
AUSTRALIA
ASI A
DE
NORD
OCEANIA
160° 150° 140° 130° 120° 110° 100° 90° 80° 70° 60° 50° 40° 30° 20° 10° 0° 10° 20° 30° 40° 50° 60° 70° 80° 90° 100° 110° 120° 130° 140° 150° 160° 170°
P180° 170°
OCEANU L
INDIAN
O
C
A
N
U
L
P
A C I F I C
O
C
E
A
N
U
L
AT
L A N T I C
O
C
E
A
N
U
L
A
C IF IC
• localizarea precisă a unor evenimente istorice pe hărţi la scări diferite;
• utilizarea planiglobului ca instrument util în diferite situaţii (matematică, tehnologie, istorie, zică).
VOM APLICA LA ALTE DISCIPLINE
LITOSFERA
41
Există lanţuri muntoase care traversează mai multe continente, cum ar :
• lanţul alpino–himalayan (întins
de la Oceanul Atlantic la Oceanul Paci c);
• lanţul cordilier american (cuprinzând munţii din America de Nord,
America de Sud, partea de vest a Antarctidei și nord-estul extrem al Asiei).
Dorsalele din cele trei oceane mari
au legătură între ele, demonstrând
că formarea lor a avut loc în același
timp.
AFLAȚI MAI MULTE
• Cele mai mari înălţimi ale planetei
noastre se apropie de 9 km (8 848 m).
• Cele mai mari adâncimi se apropie de
11 km (10 898 m).
• Între acestea este o diferență totală
de aproape 20 km.
• Între raza Pământului la Ecuator și
raza până la poli este o diferență de
21 km.
ȘTIAȚI CĂ? ?
Abisal – situat la mare adâncime.
Bazin oceanic – suprafaţă relativ
netedă (< 3 000 m) cu aspect de platou, delimitat și mărginit de abrupturi,
de forma unui bazin acoperit cu apă.
Dorsală – lanţ montan submarin
asemănător unei „dorsale” de pește.
Platformă continentală (platou
continental) – întindere cu aspect de
câmpie și adâncimi reduse (de la 0 la
–300 m), acoperită cu apă, situată în
prelungirea continentelor.
Relief – totalitatea neregularităţilor scoarţei terestre.
Treaptă de relief – interval de altitudine între care este situată o anumită întindere a reliefului.
Unitate de relief – teritoriu individualizat și delimitat cu elemente de
omogenitate a reliefului.
aB VOCABULAR
REȚINEȚI
• Totalitatea denivelărilor formează relieful scoarței terestre.
• Cele mai mari forme de relief sunt continentele și oceanele.
• Limita dintre acestea o reprezintă nivelul de 0 m al oceanului.
• Contactul dintre uscatul continental și apa oceanului poate avea
mai multe forme: peninsule, insule, golfuri și diferite aspecte ale țărmului.
• Există sisteme montane care se întind pe mai multe continente și
dorsale care se prelungesc de la un ocean la altul.
Structura internă a Terrei
Nucleu
Litosferă
Stratul din baza
Rift
Rift
Rift
A f r i c a
Scoarță
continentală litosferei
Scoarță oceanică d e S u
A m e r i c a d
.hrA
I n d o n e z i a n
iiawaH
M a n t a
I n d i a n
O c e a n u l
A t l a n t i c
e
O c
a n u l
O c e a n
c a P ci f i
OBSERVAȚI ȘI REZOLVAȚI
Utilizând planiglobul și informațiile din textul de mai sus, explicați
legătura dintre structura internă a Pământului și relieful acestuia.
Urmărind o secțiune prin interiorul planetei noastre și prin scoarța
solidă a acesteia (litosferă), observăm:
• litosfera și grosimea acesteia sub continente și oceane;
• stratul din baza litosferei (astenosfera);
• curenții de magmă care urcă spre suprafață;
• locurile în care scoarța solidă crapă, apărând ri¾ uri;
• zonele de ciocnire a plăcilor litosferice (tectonice).
Această secțiune arată modul de formare a reliefului major (continente, oceane, dorsale, munți vulcanici, insule) ca rezultat al deplasării
și ciocnirii plăcilor litosferice, al mișcării magmei și al erupțiilor vulcanice.
42
6
7 8
9 10
11
15
17
12
13
14
16
3 2
1
4 5
42
TERRA – O PLANETĂ ÎN TRANSFORMARE
Relieful reprezintă totalitatea neregularităților scoarței terestre.
Cele mai întinse forme de relief ale planetei noastre sunt continentele și oceanele. Acestea se numesc forme majore. Pe fiecare dintre acestea
există forme mijlocii și mici de relief.
Relieful se caracterizează prin dimensiuni orizontale (lungime, lățime, întindere) și verticale (înălțime).
Înălțimea (altitudinea) reliefului poate fi relativă (dacă se raportează la teritoriul înconjurător) și absolută (în raport cu nivelul de 0 m al
oceanului).
Principalii factori externi care duc la modificarea reliefului sunt: precipitațiile, înghețul, dezghețul, zăpada, râurile și fluviile, lacurile, viețuitoarele, ghețarii, omul, vântul, apa mării și a oceanelor etc. Acestea,
acționând asupra scoarței terestre prin eroziune, transport și acumulare,
transformă relieful.
Forțele și fenomenele interne sunt: deplasarea și ciocnirea plăcilor
litosferice, deplasarea magmei spre suprafața litosferei, formarea dorsalelor submarine, erupțiile vulcanice etc.
Pe continente, relieful este format din munți, podișuri, câmpii, văi,
depresiuni etc.
Sub apa oceanelor există: platforme continentale (situate în prelungirea uscatului), bazine oceanice, fose și dorsale.
• diferenţa dintre trepte și forme de
relief;
• exemple de unităţi de relief din ţara
noastră și din lume.
• Identi caţi pe hărţi felul în care
este reprezentat relieful.
• Construiţi o legendă cu opt culori diferite pentru cele opt trepte de
relief ale Pământului (vezi pagina 40).
• Descrieți, pe scurt, ecare dintre
aceste trepte.
ACTIVITĂȚI INDEPENDENTE
• Identi caţi pe hărţi felul în care
Urmăriți desenul de mai sus (Trepte și forme de relief ) și explicați, pe
baza celor învățate, fi ecare element reprezentat.
APLICAȚII
• să comparăm forme de relief;
• să comparăm relieful continentelor
și al oceanelor;
• să identi căm aspecte ale reliefului
pe imagini și pe hărţi.
VOM REUȘI
• formele majore de relief;
• gruparea formelor de relief;
• factorii care modelează relieful.
VOM ÎNVĂȚA DESPRE
SĂ NE AMINTIM
• modul de reprezentare a reliefului;
• caracteristici ale rocilor;
• procese zice, chimice și biotice care
au loc în natură.
ȘTIM DE LA ALTE DISCIPLINE
Forme majore de relief
Trepte și forme de relief
• precizarea rolului reliefului în repartiţia vieţuitoarelor și a omului;
• transpunerea în plan a dimensiunii
verticale a reliefului.
VOM APLICA LA ALTE DISCIPLINE
Munţi și podișuri înalte (peste 1 000 m)
1 – lac
2 – vale îngustă
3 – munte abrupt
4 – depresiune
5 – gheţar
6 – râu
Dealuri
7 – Dealuri și podișuri (300 –1 000 m)
Câmpii (0 – 200 m)
16 – câmpii de acumulare
17 – râu
Linia ţărmului (± 0 m)
8 – faleză
9 – cap
10 – golf
11 – plajă
15 – deltă
Relief situat sub nivelul oceanului
12 – platformă continentală (0 la –300 m)
13 – abrupt continental (–300 la –3 000 m)
14 – platou oceanic
LITOSFERA
43
Relieful se caracterizează prin câteva aspecte exterioare, cum ar : altitudine (minimă, medie, maximă), pante
(adică felul în care înclină diferite suprafeţe), aspectul porţiunilor mai înalte, continue (denumite „inter uvii”),
caracteristici ale hidrogra ei (prezenţa, adâncimea acesteia).
AFLAȚI MAI MULTE
În evoluţia Pământului au existat
mai multe orogeneze. Cea mai recentă
la scară planetară, denumită orogeneza alpină (după numele Munţilor Alpi)
a dus la formarea unor întinse lanţuri
muntoase, printre care și a munţilor
Alpi, Carpaţi și Himalaya.
ȘTIAȚI CĂ?
În evoluţia Pământului au existat
?
Faleză – parte abruptă a ţărmului.
Deltă – câmpie de acumulare situată la vărsarea unui râu sau a unui
uviu în mare.
Circ glaciar – formă de relief circulară, creată de gheţari montani.
Orogeneză – proces de formare a
munţilor.
aB VOCABULAR
REȚINEȚI
• Forțele din interiorul planetei creează denivelări ale scoarței: lanțuri montane și podișuri înalte, dorsale submarine, fose oceanice etc.
• Forțele situate la exteriorul planetei încearcă să reducă aceste denivelări prin procese de eroziune, transport și acumulare.
• Relieful se afl ă într-o continuă evoluție și transformare.
OBSERVAȚI ȘI REZOLVAȚI
1. Ce efect are ridicarea nivelului mării asupra reliefului litoral?
2. Grupați formele de relief de mai sus în două categorii:
a. forme stabile; b. forme care se modifi că ușor.
3. Utilizând imaginile și tabelul de mai sus descrieți, pe scurt, fi ecare
formă de relief reprezentată, precizând: aspectul exterior al reliefului,
factorii care îl creează, câte un exemplu.
Principale
tipuri de relief
Fenomene care determină
forma de relief
Forme (exemple)
Relief uvial acţiunea râurilor și a uviilor (eroziune, transport, acumulare)
delte, văi, terase, câmpii
Relief glaciar acţiunea gheţarilor: eroziune,
transport, acumulare
depresiuni, acumulări glaciare, circuri, văi glaciare
Relief deșertic diferenţe de temperatură, vânt,
precipitaţii torenţiale
acumulări de nisip, întinderi stâncoase, văi seci
Relief litoral eroziune și acumulare marină, ridicarea și coborârea nivelului mării
faleză, plajă, forme de ţărmuri ( orduri, estuare etc.)
Relief vulcanic erupţii vulcanice conuri, cratere, platouri
Relief carstic dizolvarea calcarului de către apă peșteri, cursuri subterane
1.
4.
7.
2.
5.
8.
3.
6.
9.
1. Fluviu; 2. Lac glaciar; 3. Deșert; 4. Litoral; 5. Vulcan; 6. Peșteră; 7. Munte; 8. Podiș; 9. Câmpie
Relief situat sub nivelul oceanului
12 – platformă continentală (0 la –300 m)
13 – abrupt continental (–300 la –3 000 m)
14 – platou oceanic
PORTOFOLIU
Identi caţi pe un planiglob zic
două–trei exemple de forme de relief
și caracteristici ale acestora, completând un tabel asemănător celui de
mai jos.
Forme de relief
Înălţimea sau
adâncimea
Denumirea
Continent
sau ocean
Lanţuri montane
Podișuri
Câmpii
Delte
Dorsale (cu rift)
Bazine oceanice
Gropi abisale (fose)
PORTOFOLIU
Identi caţi pe un planiglob zic
44
TERRA – O PLANETĂ ÎN TRANSFORMARE
Vulcanii creează la suprafața planetei fenomene spectaculoase.
Acolo unde există un vulcan, materia topită (magma) care urcă din
interiorul Pământului ajunge la suprafață și curge sub formă de lavă.
Magma ajunsă la suprafață, după scurt timp, se solidifică.
Erupțiile vulcanice succesive creează relieful vulcanic. Principala
formă de relief o reprezintă vulcanul propriu-zis, cu aspect de con. În
locul unde magma ajunge la suprafață se formează cratere aproape
circulare.
Activitatea vulcanică este însoțită de fenomene asociate acesteia:
explozii, nori de vapori de apă, praf, ploi de pietre, zgomote, cutremure.
Momentele principale ale activității vulcanice sunt:
• apariția unor fenomene care anunță erupția vulcanică;
• revărsarea magmei la suprafață;
• curgerea lavei pe pantele vulcanului și solidificarea acesteia;
• modificarea formelor anterioare;
• manifestarea unor fenomene asociate.
Erupțiile vulcanice creează frecvent fenomene negative.
• structura internă a Pământului;
• curenţii de magmă din scoarţa terestră;
• cunoștinţe anterioare despre vulcani și cutremure.
Într-un vas circular puneţi apă
(10–15 cm), apoi loviţi cu un corp dur:
• marginea vasului;
• partea inferioară a vasului.
Descrieţi ce se întâmplă cu suprafaţa apei în aceste cazuri.
Identi caţi cauza fenomenului pe
care îl observaţi.
ACTIVITĂȚI INDEPENDENTE
Într-un vas circular puneţi apă • Identifi cați pe un planiglob două–trei exemple de munți vulcanici
situați pe continente și completați un tabel asemănător celui de mai jos.
Continent (sau regiune) Munţi cu vulcani activi (exemple)
America de Sud
Asia de Nord-Est
America de Nord și Centrală
Africa
Europa
APLICAȚII
• să identi căm pe un planiglob regiuni vulcanice și seismice;
• să deosebim un vulcan activ de un
relief vulcanic.
VOM REUȘI
• vulcani și cutremure;
• modul de producere a acestor fenomene;
• efectele activităţii vulcanice și ale
cutremurelor.
VOM ÎNVĂȚA DESPRE
SĂ NE AMINTIM
• propagarea mișcării în diferite medii;
• elementele corpului geometric denumit con.
ȘTIM DE LA ALTE DISCIPLINE
Vulcanii și cutremurele
Repartiția vulcanilor pe glob
• importanţa vulcanilor și a cutremurelor pentru diferite vieţuitoare;
• explicarea unor erupţii vulcanice și
a unor cutremure care s-au produs
de-a lungul timpului.
VOM APLICA LA ALTE DISCIPLINE
St. Helens
Popocatepetl Mt. Pelée
Vezuviu Etna
Elbrus
Ararat Santorin Demavend
Camerun
Kilimandjaro
Meru
Krakatau
Fuji
Kliucev
Ascension
Trista da Cunha
Maipo
Sajama
Cotopaxi
Mauna
Loa
Zone de mobilitate a scoar]ei Vulcani Zone stabile
Ecuator
Tropicul de Nord
Tropicul de Sud
Cercul Polar de Nord
Cercul Polar de Sud
0 2000 km
LITOSFERA
45
Hipocentru
Epicentru
Arhipelagul Hawai din Oceanul
Paci c este format din mai multe
insule vulcanice. Pe cea mai întinsă
insulă, Hawai, se a ă vulcanul Mauna Kea. Această înălţime reprezintă
mai puţin de jumătate din înălţimea celui mai înalt vârf al planetei
(Chomolungma, din Himalaya, de 8
848 m, deasupra nivelului de 0 m al
oceanului).
Baza muntelui vulcanic Mauna
Kea se a ă la mai mult de 5 000 m
adâncime, pe fundul oceanului. Înălţimea totală a muntelui (de la bază
la vârf) se apropie în acest fel de
10 000 m (9 966 m), ind cel mai înalt
vulcan și, totodată, cel mai înalt munte al planetei.
AFLAȚI MAI MULTE
Cea mai cunoscută erupţie vulcanică din istorie a fost consemnată în
anul 79 d.H., când vulcanul Vezuviu
a erupt brusc și a acoperit cu lavă localităţile Pompei și Herculaneum, din
apropiere.
ȘTIAȚI CĂ? ?
Epicentru – proiecţia la suprafaţă
a locului în care are loc un cutremur.
Lavă – magma ieșită din craterul
vulcanului.
Magmă – materie topită, provenită din interiorul Pământului.
Relief vulcanic – totalitatea formelor create în urma erupţiilor și a
depunerilor magmei.
Seismic – referitor la cutremur.
Tsunami – val produs de cutremure.
Unde seismice – unde care propagă mișcarea produsă de cutremur.
Vulcan – formă de relief pe unde
iese magma la suprafaţă.
Vulcan activ – vulcan cu erupţii
actuale.
Vulcan stins – vulcan care și-a încetat activitatea.
aB VOCABULAR
REȚINEȚI
• Cutremurele sunt mișcări bruște ale scoarței terestre provocate
de rupturi produse în litosferă.
• Locul de origine al cutremurelor se numește hipocentru, iar cel
mai apropiat loc la suprafață de acesta se numește epicentru (fi g. 1).
• Cutremurele se propagă din epicentru în toate direcțiile, sub forma unor unde seismice.
• Aceste unde, studiate cu ajutorul unor aparate de înregistrare,
permit stabilirea caracteristicilor cutremurelor (poziția epicentrului,
adâncimea hipocentrului, tăria mișcării scoarței).
• Cutremurele provoacă distrugeri (fi g. 2).
• Pe oceane, cutremurele creează valuri de tip tsunami (fi g. 3).
Ruptura din interiorul scoarței duce la modifi carea nivelului apei la
suprafață, care se propagă apoi în toate direcțiile.
• Elementele unui vulcan (fi g. 4) sunt: vatră, coș, crater, con.
OBSERVAȚI ȘI REZOLVAȚI
Utilizând imaginile de mai sus, răspundeți la întrebări:
1. Ce înseamnă hipocentru, epicentru, undă, cutremur?
2. Cum se produce un tsunami?
3. Ce efecte negative pot avea cutremurele?
4. Cum sunt studiate cutremurele?
5. Care sunt elementele unui vulcan?
6. Cum se produce o erupție vulcanică?
1. Hipocentrul și epicentrul unui cutremur; 2. Efectele unui cutremur;
3. Tsunami; 4. Vulcan
de la 1500 la 5 km
vatră
coș con
crater
până la 50 m
1.. 2..
3.. 4..
46
TERRA – O PLANETĂ ÎN TRANSFORMARE
APLICAȚII PRACTICE
Relieful orizontului local. Reguli de comportare
și măsuri de protecție în cazul producerii
de fenomene și procese în orizontul local
Realizați o activitate de investigație de grup asupra reliefului orizontului local.
Utilizați o hartă topografi că sau o hartă generală la o scară mare, un echer, un compas, ruletă, altimetru, GPS, aparat de fotografi at.
Grupați-vă câte 4–5 elevi. Lucrați împreună, astfel încât să ajungeți la un rezultat comun. Fiecare grupă
va parcurge următoarele etape:
1. Delimitați orizontul local în care vă desfășurați
activitatea:
• construiți un pătrat cu laturile de 40 cm, după
modelul alăturat;
1 2 3 4 5 6 7 8
A
B
C
D
E
F
G
H
• în centrul pătratului este școala voastră;
• stabiliți o scară de proporție potrivită (de exemplu, 1 cm pe hartă = 0,5 km în realitate);
• fi xați pe această hartă rețeaua de ape;
• fi xați, cu aproximație, limitele localităților existente.
2. Delimitați, cu aproximație, trei trepte de altitudine, în funcție de înălțimile din orizontul local, care
să cuprindă punctul cel mai înalt și punctul cel mai
coborât. Trasați, pe harta voastră, liniile (curbele de
nivel) care delimitează aceste trei trepte.
3. Pe baza unor surse diferite (imagini de pe site-uri
cu hărți, hărți ale reliefului României realizate până
acum, fotografi i, schițe, desene) și, dacă este posibil, prin observarea formelor de relief din perimetrul
studiat, amplasați pe harta voastră principalele aspecte ale reliefului. Acestea se referă la următoarele
categorii de suprafețe și caracteristicile lor.
Categorii de suprafeţe Forme de relief
Semn
convenţional
1. Orizontale,
foarte netede
Luncă, terasă, câmp
2. Versanţi slab înclinaţi Abruptul teraselor,
văi largi
3. Versanţi cu înclinare
mijlocie
Pante de dealuri joase, margini de terase
4. Versanţi înclinaţi Pante accentuate în
regiunile de dealuri,
podișuri sau munţi
5. Întinderi cu acumulări Acumulări de
pietriș, nisip, argilă
6. Forme minore Adâncituri,
depresiuni mici
7. Alte forme Peșteri, văi subterane,
lacuri, dune de nisip
Pentru fi ecare formă de relief, desenați, pe o pagină separată, câte un semn convențional. Grupați
aceste semne în legendă.
În urma acestei activități, realizați:
• o hartă (sau o schiță de hartă), cu legenda corespunzătoare;
• un tabel (asemănător celui de mai sus);
• un text explicativ;
• fotografi i.
Fiecare grupă va desemna un elev care va prezenta rezultatele obținute celorlalți colegi.
Relieful orizontului local
47
A. PRĂBUȘIRI
Prăbușirile sunt deplasări bruște ale unor cantități
de roci desprinse din porțiuni mai înalte. Aceste fenomene se întâlnesc frecvent în regiunile cu roci dure.
În țara noastră, regiunile cu prăbușiri sunt: Defileul
Oltului, Defileul Dunării, văile înguste, regiunile montane înalte, masivele de sare.
Cauze:
• iarna: zăpadă, îngheț-dezgheț, avalanșe;
• primăvara: ploi torențiale, topirea zăpezii, dezgheț;
• vara: precipitații ocazionale;
• toamna: ploi torențiale, îngheț-dezgheț.
Măsuri de protecție:
• anunțarea persoanelor competente;
• semnalizarea zonelor cu prăbușiri;
• realizarea unor mijloace de stabilizare a versanților;
• colectarea apei din precipitații;
• adăpostirea față de prăbușiri.
B. ALUNECĂRI DE TEREN
Alunecările se produc în regiunile cu roci moi
(argile) care, în urma unor precipitații bogate, devin
plastice, iar argila și rocile situate deasupra acesteia alunecă. Aceste fenomene se produc brusc și este
foarte greu de anticipat momentul declanșării. Există
regiuni unde au provocat distrugeri de case, de cartiere și drumuri.
Cauze:
• precipitații bogate;
• îngheț-dezgheț;
• cutremure;
• defrișări, pășunat.
Măsuri de protecție:
• identificarea regiunilor cu alunecări de teren și urmărirea momentelor în care există fenomene de dezgheț, precipitații bogate și prelungite;
• evitarea zonelor cu alunecări în momentele de
producere;
• colectarea apei prin canale de adâncime;
• stabilizarea versanților.
C. CUTREMURE
Pe baza celor învățate până acum, precizați, oral sau
notând pe o pagină separată:
• cauzele cutremurelor;
• elementele cutremurelor;
• modul de cercetare a cutremurelor;
• distrugeri provocate de cutremure.
De asemenea, rețineți următoarele:
• cutremurele nu pot fi prevăzute din timp;
• în urma studierii undelor provocate de cutremur,
pot fi făcute aprecieri asupra tăriei acestora.
Măsuri de protecție în caz de cutremur:
În toate situațiile, trebuie să nu creați panică.
a. Dacă sunteți în școală (în clasă):
• ascultați sfaturile profesorului;
• dacă sunteți în apropierea unei ieșiri, încercați să
ieșiți cu mare atenție din clasă și din școală;
• evitați locurile unde ar putea cădea obiecte;
• adăpostiți-vă sub bănci.
b. Dacă sunteți acasă:
• căutați locurile adăpostite, unde nu cad obiecte;
• dacă sunteți foarte aproape de ușă (la parter) ieșiți,
dar cu mare atenție;
• dacă sunteți în bloc, nu coborâți pe scări sau cu li¾ul;
• adăpostiți-vă în locuri sigure.
c. Dacă sunteți pe stradă:
• îndepărtați-vă de clădiri și de obiectele care se pot
prăbuși;
• îndreptați-vă spre locurile mai deschise (bulevarde, parcuri), fiind atenți însă la traversarea străzilor.
Reguli de comportare şi măsuri de protecţie
în cazul producerii de fenomene şi procese în orizontul local
(prăbuşiri, alunecări de teren, cutremure)
48
Recapitulare și evaluare
Recapitulare
Litosfera este învelișul solid al Pământului, care are
la bază un alt înveliș, vâscos, denumit astenosferă, pe
care plutește.
Litosfera este fragmentată în mai multe plăci, denumite plăci litosferice (tectonice).
Din interiorul planetei urcă spre suprafață materia
topită (magmă), străbătând astenosfera. Ajungând la
suprafață, magma străpunge litosfera, formând despicături în scoarță, denumite ri¾ uri, și vulcani (pe fundul
oceanelor și pe continente).
Ri¾ urile împing lateral fragmentele (plăcile) litosferei, determinând extinderea bazinelor oceanice și deplasarea continentelor.
Materia topită care urcă din interiorul Pământului
se acumulează în lungul ri¾ urilor, formând lanțuri de
munți submarini, denumite dorsale.
Fragmentele solide (plăcile litosferice) se ciocnesc,
formându-se munți (pe continente) și fose (în oceane).
Deplasarea plăcilor litosferice generează orogeneze,
lanțuri vulcanice și cutremure.
Cutremurele reprezintă mișcări bruște ale scoarței, determinate de rupturi în interiorul acesteia, locul
producerii fi ind denumit hipocentru. De aici, mișcarea
se propagă spre suprafață, cel mai apropiat punct fi ind
denumit epicentru.
Relieful planetei cuprinde toate neregularitățile
scoar ței terestre, atât în regiunile continentale (relieful continentelor), cât și în regiunile oceanice (relieful
oceanelor).
Relieful uscatului este transformat de factorii externi, rezultând mai multe forme, grupate pe trepte și
unități de relief.
Acțiunea de transformare a reliefului uscatului
(continentelor) se realizează prin procese de eroziune,
transport și acumulare, determinate de gravitație.
Relieful se afl ă într-o transformare continuă.
Citiți cu atenție textul de mai sus.
1. Identifi cați și transcrieți, pe o pagină separată,
termenii care se referă la modul de formare a reliefului major (continente și oceane).
2. Dați exemple în care este evidentă acțiunea forței de gravitație în formarea reliefului.
Evaluare
Pe baza celor învățate despre litosferă, notați, pe
o pagină separată, răspunsurile la următoarele cerințe.
I. Analizați întrebările de mai jos și identifi cați
răspunsul corect, notând litera corespunzătoare.
1. Limita dintre geosferele externe și cele interne
o reprezintă:
a. litosfera (pe toată grosimea ei);
b. mezosfera (sau mantaua, situată la mijloc);
c. oceanele, care sunt în contact cu toate sferele
externe;
d. relieful, care reprezintă partea exterioară, solidă, a litosferei.
2. Apa în stare solidă, considerată de mulți cercetători o „sferă” a planetei noastre, este mai mult o
parte a:
a. atmosferei; b. hidrosferei;
c. litosferei; d. pedosferei.
3. Un înveliș care îmbracă toate celelalte sfere este:
a. atmosfera;
b. biosfera;
c. hidrosfera;
d. pedosfera.
4. Fenomenele de eroziune, transport și acumulare rezultate în urma acțiunii unor fenomene și factori
externi (apă, gheață, vânt etc.) asupra scoarței solide
sunt rezultatul:
a. mișcării de rotație a Terrei;
b. gravitației;
c. circulației aerului în atmosferă;
d. structurii interne a Pământului.
5. Prin orogeneză se înțelege formarea:
a. dorsalelor oceanice;
b. podișurilor;
c. munților;
d. vulcanilor.
Punctaj I. 5 x 4 p. = 20 p.
TERRA – O PLANETĂ ÎN TRANSFORMARE
49
II. Aveți în vedere tabelul de mai jos.
Sfere sau părţi
componente
Proporţia (%)
din suprafaţa
Terrei
Justi carea acestei
proporţii
Oceane 71 Este egală cu întinderea totală a oceanelor
Biosfera situată
pe uscat
24 5% din uscat nu are
biosferă continuă
Pedosfera 24 5% din uscat nu are
pedosferă continuă
Litosferă
continentală
29 Relieful continentelor
și uscatul sunt egale
Litosferă (relief) 100 Scoarţa terestră și
relieful se a ă atât
sub oceane, cât și pe
continente
Atmosfera 100 Îmbracă total suprafaţa
terestră
Calculați suprafața (întinderea) de contact între
părți ale unor „sfere” terestre, completând un tabel
asemănător celui de mai jos.
Suprafaţa de contact % din total
Atmosferă și oceane
Biosferă terestră și pedosferă
Continente și atmosferă
Atmosferă și pedosferă
Litosferă și oceane
Relieful oceanelor și atmosferă
Continente, oceane și atmosferă
Punctaj II. 7 x 2 p. = 14 p.
III. Pentru cea mai întinsă și pentru cea mai redusă suprafață de contact argumentați, pe o pagină
separată, rezultatul obținut.
Suprafaţă de
contact
% Sfere sau
părţi din
acestea
Argumentare
a. cea mai întinsă
b. cea mai redusă
Punctaj III. 4 x 3 p. = 12 p.
IV. Aveți în vedere termenii de mai jos, care se referă la relieful continentelor, al oceanelor, la forțele și
fenomenele cu originea în interiorul scoarței și cele
care acționează din exterior asupra litosferei, scoarței solide și reliefului:
podiș, ghețar, magmă, munte, bazin oceanic, faleză, astenosferă, precipitații, cutremur, relief glaciar,
râu, deltă, vânt, plăci litosferice, golf, dorsală, fosă,
ri… , cap, vulcan.
Grupați acești termeni în categoriile de mai jos,
completând, pe o pagină separată, un tabel asemănător.
Relief continental (altitudini > 0 m)
Elemente și fenomene interne
Elemente și fenomene externe
Relief situat sub ocean (altitudini < 0 m)
Forme litorale (± 0 m)
Punctaj IV. 20 x 1 p. = 20 p.
V. Construiți un text referitor la vulcani și cutremure, folosind, la alegere, opt dintre următorii termeni:
vulcan, lavă, con, magmă, erupție, hipocentru,
epicentru, undă, relief vulcanic, vulcan stins, coș,
crater, ri… , dorsală.
Punctaj V. 8 x 3 p. = 24 p.
Total (I–V) = 90 p.
Din ofi ciu = 10 p.
TOTAL = 100 p.
Terra văzută din spaţiul cosmic
EVALUAREA PORTOFOLIILOR
La sfârșitul semestrului, prezentați portofoliile realizate. Stabiliți, împreună cu ceilalți colegi,
criteriile de apreciere a acestora. Sub îndrumarea
profesorului, analizați toate portofoliile.
50
TERRA – O PLANETĂ ÎN TRANSFORMARE
Atmosfera este învelișul gazos, de aer, al planetei noastre, alcătuit din
gaze, nori și particule și are forma unei sfere turtite. Principalele gaze
care intră în alcătuirea atmosferei sunt azotul și oxigenul. Oxigenul este necesar vieții, iar dioxidul de carbon, deși cu o proporție redusă, are un rol foarte important în existența viețuitoarelor.
Atmosfera cuprinde mai multe straturi: troposfera, stratosfera, mezosfera și termosfera (ionosfera).
Troposfera este învelișul din baza atmosferei, unde temperatura scade
cu înălțimea. Stratosfera este formată din mai multe straturi, dintre care cel
mai important este stratul de ozon (ozonosfera), care protejează suprafața
Pământului de radiațiile solare dăunătoare. Mezosfera este stratul de „mijloc” al atmosferei. Termosfera (ionosfera) este situată spre exterior. Aici temperatura crește cu înălțimea.
Masa atmosferei reprezintă o proprietate a aerului în calitate de corp fizic. Aceasta exercită o apăsare asupra suprafeței Pământului, producând o
presiune denumită presiune atmosferică.
• alcătuirea aerului și a atmosferei;
• caracteristici și mișcări ale aerului;
• compoziţia aerului, vânt, încălzire.
• Identi cați, dintre factorii și fenomenele care contribuie la modi carea reliefului, pe aceia care se referă la
aer și la atmosferă.
• Precizaţi modul în care are loc acţiunea acestora asupra reliefului.
ACTIVITĂȚI INDEPENDENTE
• Identi cați, dintre factorii și fenoUn balon meteorologic este lansat în atmosferă pentru a înregistra
temperatura aerului. În locul de lansare (cu altitudinea de 0 m), temperatura este de 20°C. La fi ecare 2 000 m parcurși în înălțime, termometrul
instalat pe balonul meteorologic indică datele înscrise în tabelul următor.
Altitudine (m) Temperatură (°C)
6 000 –10
4 000 0
2 000 10
0 20
APLICAȚII
• să identi căm componente ale atmosferei pe imagini și hărţi;
• să explicăm încălzirea atmosferei și a
suprafeţei Pământului;
• să precizăm importanţa atmosferei.
VOM REUȘI
• atmosferă ca întreg;
• forma și compoziţia atmosferei;
• straturile atmosferei;
• masa, presiunea și încălzirea atmosferei.
VOM ÎNVĂȚA DESPRE
SĂ NE AMINTIM
• schimbările de fază ale apei;
• modi carea stărilor de agregare;
• modul de încălzire a aerului;
• efectul de seră.
ȘTIM DE LA ALTE DISCIPLINE
Caracteristici generale și importanță
Terra văzută din spaţiul cosmic
• in uenţa caracteristicilor Terrei asupra aerului;
• rolul atmosferei în existenţa și activitatea vieţuitoarelor;
• rolul atmosferei în activităţile omenești.
VOM APLICA LA ALTE DISCIPLINE
1. Ce constatați?
2. Care este diferența totală
între 0 m și 3 000 m? Dar între 0 m
și 6 000 m?
3. Cum explicați cele constatate?
ATMOSFERA
51
La începutul existenţei lui, Pământul nu a avut atmosferă. Aceasta
s-a format prin acumulările de gaze și
vapori de apă rezultate din erupţiile
vulcanice. Condensarea vaporilor de
apă a determinat apariţia hidrosferei.
Oxigenul din atmosferă este rezultatul activităţii unor plante primitive
care existau în oceane.
Existenţa stratului de ozon este
determinată de activitatea de eliberare în atmosferă a oxigenului produs
de plante. În momentul apariţiei stratului de ozon, vieţuitoare din apă au
trecut și pe uscat. Păstrarea stratului
de ozon este deosebit de importantă.
AFLAȚI MAI MULTE
Meteoriţii care ajung în atmosferă
venind din spaţiul cosmic ard și se topesc, din cauza frecării cu aerul, deși
sunt formaţi din roci dure sau chiar
minereuri. Cei mici nu ajung până
la suprafaţa Pământului, dar cei mai
mari formează cratere asemănătoare
celor vulcanice.
ȘTIAȚI CĂ? ?
Anticiclon – parte a atmosferei cu
presiune ridicată.
Ciclon – parte a atmosferei cu
presiune scăzută.
Efect de seră – încălzirea suprafeţei Pământului ca rezultat al acumulării căldurii produse de radiaţiile solare,
sub învelișul protector al atmosferei.
Evaporare – trecerea apei din stare lichidă în stare gazoasă.
Meteorit – fragment dintr-un corp
cosmic care străbate atmosfera și cade
pe pământ.
Meteorologie – știinţa care studiază atmosfera.
Ozonosferă – strat cu o concentrare mare de ozon.
Presiunea atmosferică – forţa
exercitată de atmosferă pe o unitate
de suprafaţă.
aB VOCABULAR
REȚINEȚI
• Norii reprezintă locul obligatoriu de trecere și staționare a apei în
atmosferă; sunt formați din vapori de apă, cristale de gheață, zăpadă.
• Precipitațiile se formează din cauza modifi cării condițiilor de presiune și temperatură din nori.
• Mișcările aerului (vântul) încearcă să uniformizeze diferențele de
căldură și presiune.
• Vântul reprezintă deplasarea aerului din regiunile cu presiune ridicată (anticicloni) spre cele cu presiune scăzută (cicloni).
• Cauza principală a caracteristicilor atmosferei o reprezintă radiația
solară și repartiția acesteia pe glob.
• Atmosfera, ca rezultat al efectului de seră, menține la suprafața
Pământului o temperatură mai ridicată.
OBSERVAȚI ȘI REZOLVAȚI
Analizați datele din tabelul următor.
Elemente ale aerului A B C D E F G
Temperatura medie (°C) -10 -5 0 5 10 15 20
Temperatura vara (°C) 5 10 15 20 22 24 26
Temperatura iarna (°C) -15 -10 -5 0 18 10 15
Precipitaţii (mm/m2
) 500 500 700 1 000 1 000 200 2 000
Pe linia de sus sunt marcate cu litere (A–G) stații meteorologice situate pe glob în emisfera nordică.
1. Cum se modifi că temperatura medie?
2. Cum sunt ordonate stațiile meteorologice între Ecuator și Polul Nord?
3. Cum se modifi că temperatura iarna și vara?
4. La ce stații se înregistrează precipitații solide?
1. Nori; 2. Vânt; 3. Ciclon; 4. Seră
1.
3.
2.
4.
52
TERRA – O PLANETĂ ÎN TRANSFORMARE
Î
n atmosferă există și se manifestă mai multe elemente, fenomene și
procese fizice. Totalitatea acestora reprezintă stările de vreme și clima.
Elementele reprezintă corpuri fizice care au anumite caracteristici
măsurabile, iar fenomenele sunt treceri (schimbări) ale stării corpurilor
din atmosferă.
Elementele meteorologice pot fi măsurate și înregistrate cu diferite
aparate: termometre (pentru măsurarea temperaturii – 1), barometre și
barografe (pentru presiune – 2) și altele. Aparatele sunt amplasate în cadrul unor platforme și stații meteorologice (3).
În ultimii ani s-a extins foarte mult cercetarea, măsurarea și fotografierea stărilor atmosferei cu ajutorul sateliților (4).
Temperatura aerului se modifi că în 24 de ore (o zi). Este mai ridicată
ziua și mai coborâtă noaptea. Se modifi că, de asemenea, într-un an și de
la un anotimp la altul.
Precipitațiile se pot produce în orice moment în care există condiții
(modifi cări de temperatură și de umiditate).
• structura și compoziţia atmosferei;
• masa, presiunea și încălzirea atmosferei;
• procese zice în aer.
• Menţionaţi care sunt principalele
elemente și fenomene referitoare la
aer și atmosferă întâlnite sau învăţate
până în prezent.
• Identi caţi un mod de grupare a
acestora.
ACTIVITĂȚI INDEPENDENTE
• Menţionaţi care sunt principalele
Precizaţi cum se modi că temperatura în situaţiile de mai jos:
Temperatură Modi carea
De la Ecuator la Polul Sud
De la Tropicul de Nord la Cercul Polar de Nord
De la Ecuator la Polul Nord
De la Tropicul de Sud la Cercul Polar de Sud
De la Polul Nord la Ecuator
De la Cercul Polar de Sud la Ecuator
Cu altitudinea
APLICAȚII
• să prezentăm fenomene meteorologice din atmosferă;
• să explicăm importanţa acestor fenomene;
• să observăm producerea fenomenelor meteorologice.
VOM REUȘI
• principalele elemente și fenomene
din atmosferă;
• modul de producere a fenomenelor
meteorologice;
• observarea și măsurarea elementelor meteorologice.
VOM ÎNVĂȚA DESPRE
SĂ NE AMINTIM
• importanţa aerului pentru ardere;
• producerea fotosintezei la plante.
ȘTIM DE LA ALTE DISCIPLINE
Elemente și fenomene meteorologice
• rolul radiaţiei solare în procesul de
fotosinteză;
• modi carea condiţiilor de existenţă
a vieţuitoarelor pe glob și în cursul
unui an.
VOM APLICA LA ALTE DISCIPLINE
1. Termometru; 2. Barograf; 3. Stație meteorologică; 4. Satelit meteorologic
1. 2.
3. 4.
ATMOSFERA
53
Elementele meteorologice se măsoară cu ajutorul unor instrumente și
aparate.
Acestea se referă la temperatură,
vânturi (intensitatea și direcţia), presiunea aerului, umiditatea din aer și altele.
În cazul elementelor meteorologice de bază (temperatură și precipitaţii) sunt înregistrate valori zilnice.
Valorile, așa cum sunt înregistrate,
caracterizează stările de vreme, iar
valorile medii anuale, caracteristicile
climei.
AFLAȚI MAI MULTE
Aurorele polare se produc ca efect
al in uenţei câmpului magnetic al
Pământului asupra particulelor care
provin de la Soare. Deoarece Pământul se comportă ca un magnet, atragerea acestor particule se produce în
apropierea celor doi poli ai Pământului. În emisfera nordică se numesc
aurore boreale, iar în emisfera sudică,
aurore australe.
ȘTIAȚI CĂ? ?
Clima – starea medie a elementelor meteorologice pe un interval
mare de timp și pe o mare întindere.
aB VOCABULAR
REȚINEȚI!
• Atmosfera se caracterizează prin existența unor componente cu
proprietăți măsurabile: elemente, fenomene și procese. Acestea sunt
legate între ele și se afl ă în continuă modifi care.
• Procesele fi zice principale din atmosferă sunt: evaporarea, solidifi -
carea, condensarea, mișcarea aerului și formarea precipitațiilor.
• Stările de vreme reprezintă o anumită combinare a elementelor,
fenomenelor și proceselor din atmosferă.
OBSERVAȚI ȘI REZOLVAȚI
Proces Caracteristici Interval de timp
Schimbarea vremii modi carea caracteristicilor aerului care
se manifestă pe o anumită întindere
2–4 zile
Poluarea aerului includerea unor substanţe sau gaze în
compoziţia atmosferei
câteva ore sau
câteva zile
Aridizare scăderea precipitaţiilor pe o anumită
întindere
câţiva ani sau
decenii
Încălzire globală creșterea temperaturii medii pe o mare
întindere
ani și decenii
Răcire climatică scăderea temperaturii în mod continuu,
timp mai îndelungat
decenii
1. Descrieți fi ecare fenomen reprezentat, pe baza imaginilor și a tabelului de mai sus.
2. Identifi cați intervalul de timp în care se produce fi ecare fenomen.
3. Care sunt cele mai scurte și cele mai îndelungate fenomene?
1. Fulger; 2. Furtună; 3. Grindină; 4. Îngheț; 5. Zăpadă; 6. Auroră polară
1.
3.
5.
2.
4.
6.
PORTOFOLIU
Alegeţi două fenomene meteorologice despre care aţi învăţat.
Documentaţi-vă din surse diferite
asupra acestora și precizaţi:
• numele fenomenului;
• aspectul vizibil cel mai important;
• modul de manifestare;
• cauza posibilă;
• locul în care se produce frecvent;
• importanţa și efectele acestui fenomen.
În cazul în care este posibil, găsiţi și
imagini relevante.
Prezentaţi, în cadrul orei de geogra e, fenomenele alese.
PORTOFOLIU
Alegeţi două fenomene meteoro-
54
TERRA – O PLANETĂ ÎN TRANSFORMARE
Î
n lungul Ecuatorului, la suprafața oceanelor, dar și pe continente, se
evaporă o mare cantitate de apă, rezultat al încălzirii suprafeței terestre. Aici se formează zilnic nori cu o mare dezvoltare în înălțime (1).
În apropierea celor doi poli aerul coboară continuu spre suprafața Terrei.
Temperatura medie a aerului scade de la Ecuator la poli și scade cu
înălțimea (cu aproximativ 6 grade la fiecare 1 000 de metri) până la limita superioară a troposferei.
Vânturile se formează ca efect al diferențelor de presiune dintre două
suprafețe. Diferența de presiune poate fi:
• permanentă, în cursul unui an, formând vânturi permanente;
• sezonieră (câte o jumătate de an), formând vânturi sezoniere (cum ar
fi musonii);
• zilnică, formând vânturi diurne (zilnice).
Circulația generală a aerului pe suprafața Pământului se realizează
asemănător desenului de mai sus (2). La suprafața Pământului, circuitele
de aer din atmosferă creează trei zone cu vânturi permanente: alizeele (de
la tropice spre Ecuator), Vânturile de Vest (în zona temperată) și vânturile
polare. Din cauza mișcării de rotație, aerul este deviat spre dreapta în emisfera nordică și spre stânga în emisfera sudică. Urmărind o secțiune prin
atmosferă se observă că între Ecuator și poli există câte trei circuite.
• principalele elemente și fenomene
din atmosferă;
• modul în care se produc acestea;
• presiunea aerului.
• Utilizați diferite surse de documentare și identi cați denumirile
principalelor vânturi care bat pe suprafața planetei noastre.
• Precizați în ce regiuni se manifestă acestea.
ACTIVITĂȚI INDEPENDENTE
Utilizați diferite surse de docu- Stația meteorologică unde se înregistrează temperaturile din tabel se
afl ă în emisfera nordică, la jumătatea distanței dintre Polul Nord și Ecuator.
Lunile anului I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII
Valori medii ale ecărei luni 3 3 6 8 10 15 15 10 8 6 5 3
Precizați cum se modifi că temperatura medie de la o lună la alta în
cursul unui an. Care credeți că este cauza acestei modifi cări?
APLICAȚII
• să identi căm pe hărţi climatice
principalele elemente și fenomene
reprezentate;
• să explicăm felul în care se produc
vânturile.
VOM REUȘI
• modul în care se încălzește suprafaţa terestră;
• repartiţia în spaţiu și timp a temperaturilor medii, a precipitaţiilor și a
vânturilor.
VOM ÎNVĂȚA DESPRE
SĂ NE AMINTIM
• modul de propagare a căldurii;
• in uenţa căldurii asupra stărilor de
agregare ale apei;
• in uenţa radiaţiei solare asupra plantelor.
ȘTIM DE LA ALTE DISCIPLINE
• in uenţa fenomenelor atmosferice extreme asupra vieţuitoarelor și
omului;
• utilizarea energiei produse de vânt
(energie eoliană).
VOM APLICA LA ALTE DISCIPLINE
1. Nori cu dezvoltare verticală; 2. Circulația în atmosferă
1. 2.
55
Totalitatea radiaţiilor care ajung
direct la suprafaţa Pământului sau
sunt re ectate (de scoarţa terestră
sau de atmosferă) formează o anumită cantitate de energie, care se
transformă în căldură. Proporţia radiaţiei re ectate de suprafaţa Pământului depinde în principal de culoarea
acestuia. Pământul negru nu re ectă
deloc radiaţia solară, iar gheaţa o re-
ectă aproape în totalitate.
AFLAȚI MAI MULTE
Procesele și fenomenele meteorologice au loc pe parcursul unor intervale diferite de timp. Acestea pot
dura câteva secunde (fulgerul), câteva
minute (grindină), câteva ore (îngheţ,
dezgheţ), câteva zile (răcire), săptămâni (secete) sau câteva luni (persistenţa stratului de zăpadă).
ȘTIAȚI CĂ?
Procesele și fenomenele meteo-
?
Alizee – vânturi permanente care
se deplasează de la tropice spre Ecuator.
Eolian – referitor la vânturi (Eol era
zeul vântului în antichitatea greacă).
Musoni – vânturi sezoniere care bat
alternativ între Oceanul Indian și Asia
(câte o jumătate de an în ecare direcţie).
Starea vremii – aspectul vremii
la un moment dat, descris pe baza
elementelor care pot observate.
Vânturi polare – vânturi care se
deplasează permanent de la poli spre
cercurile polare.
Vânturile de Vest – vânturi permanente, care bat în zona temperată,
de la vest spre est.
aB VOCABULAR
REȚINEȚI
• Pe glob există trei zone termice (caldă, temperată, rece).
• Fenomenele meteorologice se produc aproape simetric în raport
cu Ecuatorul.
• Stările de vreme se caracterizează prin elemente esențiale referitoare la caracteristicile de bază: temperatură, vânturi, precipitații.
Caracteristici
Radiaţie
solară
Radiație provenită de la soare care, în contact cu atmosfera
și suprafața terestră, se transformă în căldură
Ploaie Apă provenită din condensare, care cade pe suprafaţa Pământului
Vânt Deplasarea aerului dintr-un loc unde există presiune mare
spre un loc unde presiunea este mai mică
Zăpadă Apă în stare solidă, sub forma unor cristale de gheaţă
Umiditate Proporţia vaporilor de apă (%) din aer
Nor Asociere de vapori de apă și cristale de gheaţă
Brumă Particule de gheaţă depuse pe suprafeţe reci
Îngheţ Fenomen de solidi care a apei la temperaturi mai mici de 0o C
Dezgheţ Topirea apei îngheţate
Fulger Descărcare electrică produsă în nori sau între nori și Pământ
Tunet Sunet care însoţește fulgerele
Aversă Cantitate mare de precipitaţii într-un interval scurt de timp
Furtună Fenomen rezultat din întâlnirea unor mase de aer cu proprietăţi diferite
Presiune Apăsare exercitată de aer pe o unitate de suprafaţă
1. Fotosinteză; 2. Radiație solară; 3. Nor; 4. Ciclon tropical; 5. Iarnă; 6. Dezgheț
1.
3.
5.
2.
4.
6.
PORTOFOLIU
Urmăriţi la televizor două–trei
exemple de buletine meteorologice.
Reţineţi principalele elemente prezentate și, pe baza acestora, construiţi un model cât mai complet de buletin meteorologic.
Urmăriţi la televizor două–trei
OBSERVAȚI ȘI REZOLVAȚI
Cu ajutorul tabelului și a imaginilor (1–6) prezentați stările vremii.
56
TERRA – O PLANETĂ ÎN TRANSFORMARE
Vremea reprezintă situația atmosferei (elemente, fenomene și procese)
la un moment dat pe o întindere mai mică (orizontul local, regiune) sau
mai mare. Caracteristicile principale ale vremii sunt: temperatura aerului,
precipitațiile, vântul, strălucirea soarelui, norii, umiditatea, presiunea.
Fenomene secundare, ocazionale, sunt: grindina, poleiul, furtuna, seceta, canicula, viscolul, tornada etc.
Buletinul meteorologic redă, într-un mod foarte simplificat, cu ajutorul unei schițe de hartă, elemente meteorologice, cum ar fi: temperatura
aerului (situația anterioară, cea prezentă și evoluția peste câteva ore),
precipitațiile și vânturile. De asemenea, pentru aceste trei elemente, se
poate prezenta situația meteorologică, denumită prognoză, pentru următoarele 2–3 zile.
Clima, prin comparație cu vremea, este stabilă în timp și caracterizează o întindere mare.
• principalele elemente, fenomene și
procese care au loc în atmosferă;
• schimbări ale elementelor meteorologice de bază: temperatură, vânturi, precipitaţii.
Din cele învăţate la Știinţe ale naturii și Biologie, identi caţi modi cări
ale comportamentelor și caracteristicilor plantelor și animalelor la schimbări ale elementelor meteorologice.
ACTIVITĂȚI INDEPENDENTE
Din cele învăţate la
Schița de mai jos reprezintă un teritoriu pe care sunt amplasate stații
meteorologice (A, B….). La fi ecare stație este marcată temperatura înregistrată la ora 12.00.
1. Unde se înregistrează
temperaturi mai mari de 10°C,
între 7–8°C și mai mici de 7°C?
2. Care sunt stațiile cu
precipitații?
3. Din ce direcție bate vântul?
4. La ce stații s-au înregistrat descărcări electrice?
APLICAȚII
• să prezentăm stări de vreme;
• să explicăm modi cări ale vremii.
VOM REUȘI
• elemente, fenomene și procese caracteristice stărilor de vreme;
• modi carea caracteristicilor vremii.
VOM ÎNVĂȚA DESPRE
SĂ NE AMINTIM
• fenomene ale naturii: ploaie, ninsoare, vânt, fulger, tunet, modi cările
vremii;
• stările de agregare, amestecuri,
transformări ale materiei (topire, solidi care etc.);
• aria pătratului, calcule cu numere,
proporţii.
ȘTIM DE LA ALTE DISCIPLINE
Vremea și clima
• rolul unor caracteristici ale vremii în
adaptarea vieţuitoarelor;
• caracterizarea elementelor din atmosferă care favorizează repartiţia
geogra că a vieţuitoarelor (plante și
animale).
VOM APLICA LA ALTE DISCIPLINE
Anotimpuri
ATMOSFERA
A
11
B
8
11
C D
E
12
F
5
G
5
6













Staţii meteorologice
8 Temperatură (8°C)
Direcţia vântului
Precipitaţii




Descărcări electrice


A
11
B
8
11
C D
E
12
F
5
G
5
6













Staţii meteorologice
8 Temperatură (8°C)
Direcţia vântului
Precipitaţii




Descărcări electrice


57
Starea medie a elementelor climei se poate modi ca în timp. Aceasta reprezintă ceea ce se numește o
schimbare climatică. Astfel, în istoria
geologică a Pământului au existat
alternanţe de perioade calde și reci.
Ultima perioadă foarte rece, denumită glaciaţiune, a avut loc în urmă
cu câteva zeci de mii de ani. Zonele
polare erau acoperite cu gheţari, care
ajungeau până în regiunile temperate
actuale. Ulterior, prin încălzirea climei,
gheţarii s-au topit.
AFLAȚI MAI MULTE
Există plante și animale care au
suferit adaptări, transformând foarte
mult speciile iniţiale.
Un exemplu îl reprezintă nufărul
uriaș, care se întâlnește în Amazonia
( g. 1). Datorită precipitaţiilor bogate și a excesului de umiditate, frunza
plantei iniţiale a dobândit o formă
circulară. Pe partea inferioară a frunzei s-au dezvoltat spații cu aer care
asigură plutirea.
Deoarece în pădurea ecuatorială precipitaţiile sunt foarte bogate,
frunza și-a dezvoltat și un șanţ mic
pentru scurgerea apei (dacă apa s-ar
acumula, ar scufunda planta). Partea
inferioară a frunzei are formaţiuni
ţepoase, care nu permit să e consumată de animalele acvatice.
ȘTIAȚI CĂ? ?
Adaptare – modi carea unor caracteristici ale plantelor și animalelor
pentru a face faţă modi cărilor din
mediul înconjurător.
Glaciaţiune – fenomen de creștere a întinderilor ocupate de gheţari și
de scădere a temperaturii aerului.
Prognoză meteorologică – anticiparea modului de evoluție a vremii
în următorul interval de timp (de la o
zi la câteva zile).
aB VOCABULAR
REȚINEȚI
• Vremea se modifi că în funcție de mai mulți factori.
• Modifi cările vremii se realizează în intervale diferite de timp, de la
câteva minute la căteva zile.
• Cunoașterea vremii și a modifi cărilor sale are o importanță deosebită pentru activitățile oamenilor.
OBSERVAȚI ȘI REZOLVAȚI
1. Urmăriți fotografi ile alăturate și identifi cați, pentru fi ecare viețuitoare, ce adaptări datorate climei pot fi observate.
2. Completați un tabel asemănător celui de mai jos cu elementele solicitate.
3. Descrieți fenomenul reprezentat în fi gura 4.
Caracteristici
ale vremii
Adaptări sau mijloace de adaptare
Plante Animale
Denumirea
plantei
Modi cări Denumire
animalului
Modi cări
Ploi torenţiale
Secete prelungite
Vânturi puternice
Îngheţ prelungit
Temperaturi
scăzute
Temperaturi
ridicate
Prezentați colegilor rezultatele la care ați ajuns.
1–3. Adaptări ale plantelor și animalelor la climă; 4. Poluare
1.
3.
2.
4.
58
TERRA – O PLANETĂ ÎN TRANSFORMARE
Zonele de climă sunt fâșii aproape paralele între ele, care au o anumită
omogenitate a caracteristicilor principale ale aerului.
Factorii care influențează clima sunt: forma Pământului, înclinarea
axei, mișcarea de revoluție și cea de rotație (care contribuie la abaterea
corpurilor), repartiția pe glob a continentelor și oceanelor, relieful, cantitatea de radiație. Radiația solară este elementul determinant al climei.
Zonele de climă diferă ca întindere în cele două emisfere (din cauza suprafețelor oceanice și continentale) și cuprind mai multe tipuri climatice.
Pe harta de mai sus nu sunt reprezentate regiunile montane, unde clima
este dispusă pe mai multe etaje, și Antarctica, unde există o climă polară.
• diferenţele dintre climă și vreme;
• zonele de căldură.
Revedeţi capitolele anterioare, îndeosebi „Terra – o planetă în mișcare”
(forma, mișcările Pământului etc.) și
precizaţi cum sunt determinate zonele termice de:
• forma Pământului;
• înclinarea axei;
• mișcarea de rotaţie;
• mișcarea de revoluţie.
ACTIVITĂȚI INDEPENDENTE
Revedeţi capitolele anterioare, înExplicați ce aspect ar avea zonele de climă în următoarele situații:
a. suprafața Terrei ar fi ocupată doar de apă (oceane);
b. suprafața Terrei ar fi ocupată doar de uscat (continente);
c. întinderea uscatului ar fi mai mare în emisfera sudică.
APLICAȚII
• să identi căm pe hărţi climatice fenomenele reprezentate;
• să identi căm zone și tipuri de climă;
• să descriem caracteristicile unei zone
de climă din surse diferite.
VOM REUȘI
• zonele climatice principale ale Terrei;
• caracteristicile de bază ale ecărei
zone.
VOM ÎNVĂȚA DESPRE
SĂ NE AMINTIM
• legăturile dintre climă, hidrogra e și
vegetaţie.
ȘTIM DE LA ALTE DISCIPLINE
Zonele climatice ale Terrei
• rolul climei asupra populaţiilor în
decursul istoriei;
• imaginarea unor inovaţii tehnologice pentru diminuarea efectelor climatice negative.
VOM APLICA LA ALTE DISCIPLINE
Zonele de climă ale Terrei și principalele tipuri sunt:
Zone de climă Tipuri de climă Localizare
1. Climă tropicală umedă • ecuatorială • simetrică faţă de Ecuator
2. Climă tropicală cu
două anotimpuri
• subecuatorială
• musonică
• simetrică faţă de Ecuator
• doar în Asia de Sud și
Sud-Est
3. Climă tropicală uscată • de semideșert
• de deșert arid
• la exteriorul deșerturilor
• în interiorul deșerturilor
4. Climă subtropicală • mediteraneeană fragmentată/discontinuă
5. Climă temperată • oceanică și de tranziţie
• continentală (de stepă)
• semideșertică și deșertică
• vestul continentelor
• interiorul continentelor
• interiorul Asiei
6. Climă boreală • climă de taiga • doar în emisfera nordică
7. Climă polară și subpolară
• climă subpolară
• climă polară
• în emisfera nordică
• în jurul polilor
(Schemă simpli cată, după Carl Troll și K. H. Pa en)
ATMOSFERA
59
Modi cările zonelor de climă se
realizează într-un interval foarte mare
de timp (câteva secole sau chiar milenii). Au loc transformări succesive
în decursul anilor care sunt greu de
observat. Astfel, zonele de climă se
modi că la început prin deplasarea
limitelor acestora.
În prezent, spre exemplu, Sahara are
tendinţa de a avansa spre regiunea din
sud (denumită Sahel) și de a se extinde
spre climatul tropical cu două anotimpuri (unde se a ă întinderile ierboase
cu savane).
Există și alte tipuri de climă, care
sunt determinate de diferiţi factori: prezenţa litoralului maritim (climat litoral
sau maritim, mai umed), existenţa unor
lanţuri muntoase înalte (climat montan
sau alpin, cu etajare în înălţime), întinderea uscatului etc.
AFLAȚI MAI MULTE
Sahara, care în prezent este un deșert întins, uscat, lipsit de râuri permanente, a fost în urmă cu câteva mii de
ani o regiune temperată, asemănătoare regiunilor cu climă mediteraneeană.
Această climă s-a instalat după topirea gheţarilor din zonele reci, când
precipitaţiile au devenit mai bogate și
temperaturile au început să crească.
ȘTIAȚI CĂ? ?
Etaj de climă – caracteristici ale
elementelor și fenomenelor climatice
in uențate de înălţime.
Savană – formaţiune vegetală
predominant ierboasă, datorată precipitaţiilor sezoniere.
Taiga – pădure boreală de conifere, dezvoltată în condiţiile unui climat
rece.
Tip de climă – varietate de climă
în interiorul unei zone.
Tundră – asociaţie vegetală formată din mușchi și licheni, în zone cu un
aB VOCABULAR
OBSERVAȚI ȘI REZOLVAȚI
Alegeți două zone de climă și comparați-le, precizând asemănările și
deosebirile dintre acestea.
1. Climă tropicală umedă; 2. Climă tropicală uscată;
3. Climă temperat continentală; 4. Climă montană (etajată)
1.
3.
2.
4.
Zone termice Climă Caracteristici
Caldă
tropicală umedă temperatură ridicată, constantă; precipitaţii
mari; evaporare continuă, nori înalţi, aer calm
tropicală cu două
anotimpuri
temperatură ridicată; mici oscilaţii sezoniere;
precipitaţii sezoniere (o jumătate de an) și secete; vânturi sezoniere (care aduc precipitaţii)
tropicală uscată
(deșert)
temperatură ridicată, diferenţe mari de temperatură între zi și noapte, precipitaţii reduse
(deșert), vânturi puternice, permanente
Temperată
subtropicală (mediteraneeană)
temperaturi ridicate, oscilaţii sezoniere de
temperatură; ploi sezoniere
oceanică temperaturi mijlocii; precipitaţii mijlocii și ridicate, vânturi permanente (dinspre ocean)
continentală temperaturi mijlocii, diferenţe mari în cursul
unui an; precipitaţii reduse
Rece
boreală temperaturi reduse; precipitaţii reduse, sezon
lung foarte rece; taiga
subpolară temperaturi foarte mici (în cea mai mare parte, negative); precipitaţii reduse, un scurt sezon mai cald (tundră); vânturi puternice
polară temperaturi foarte mici, negative; vânturi puternice, permanente (vânturi polare); precipitaţii reduse, sub formă de zăpadă; îngheț
REȚINEȚI
• Zonele de climă pot fi grupate într-un mod foarte general pe zone
termice (caldă, temperată, rece).
• Tipurile de climă sunt situate aproape simetric în raport de Ecuator.
• Clima se caracterizează prin valori medii ale caracteristicilor de
bază: temperatură, vânturi, precipitații.
60
TERRA – O PLANETĂ ÎN TRANSFORMARE
I
nfluența climei asupra litosferei se manifestă prin existența a două
mari categorii de relief: relieful glaciar (determinat de existența ghețarilor) și relieful deșertic (determinat de absența precipitațiilor).
Fenomenul de îngheț și dezgheț, caracteristic unor tipuri de vreme
și unor mari întinderi climatice, duce la fenomene de dezagregare și,
prin acestea, la eroziunea scoarței terestre.
Precipitațiile încărcate cu dioxid de carbon determină eroziunea
chimică.
Climatul deșertic duce la absența râurilor și a fluviilor.
Climatul ecuatorial, cu precipitații bogate, determină existența unor
fluvii care transportă cantități foarte mari de apă.
Climatul rece determină persistența zăpezii, a ghețarilor și formarea reliefului glaciar.
Regiunile montane au o climă etajată.
Zonele de climă determină, de asemenea, repartiția vegetației pe
glob, precum și aspectul învelișului de soluri.
Clima influențează, în intervale mari de timp, ridicarea sau coborârea nivelului Oceanului Planetar.
• circuitul apei în natură;
• modul în care se produce fotosinteza.
Revedeţi temele anterioare, Geosferele Terrei și Litosfera.
Precizaţi cum determină clima:
• eroziunea litosferei;
• stările de agregare ale apei;
• circuitul apei.
ACTIVITĂȚI INDEPENDENTE
Revedeţi temele anterioare,
Observați, pe baza imaginilor de mai sus, următoarele fenomene:
• Cum sunt infl uențate plantele din deșert de lipsa precipitațiilor?
• Cum infl uențează nivelul apei oceanului vegetația de pe țărmuri?
• Cum infl uențează lumina creșterea pădurii ecuatoriale în înălțime?
• Cum infl uențează suprafața înghețată refl exia razelor solare?
• Cum se modifi că elementele de climă cu înălțimea (pe un munte)?
APLICAȚII
• să identi căm in uenţe ale climei
asupra unor fenomene și procese
din natură;
• să grupăm aceste in uenţe pe geosfere.
VOM REUȘI
• in uenţa pe care o exercită clima și
atmosfera asupra altor geosfere;
• in uenţa fenomenelor meteorologice asupra activităților zilnice.
VOM ÎNVĂȚA DESPRE
SĂ NE AMINTIM
• in uenţa caracteristicilor climatice
asupra plantelor și animalelor;
• rolul radiaţiei solare în procesul de
fotosinteză;
• adaptări ale plantelor și animalelor
la mediul în care trăiesc.
ȘTIM DE LA ALTE DISCIPLINE
Infl uența climei asupra geosferelor
• utilizarea elementelor referitoare la
atmosferă și climă în explicarea repartiţiei vieţuitoarelor;
• rolul climei în desfășurarea unor evenimente istorice.
VOM APLICA LA ALTE DISCIPLINE
1. Cactuși; 2. Vegetație in uențată de ape; 3. Pădure ecuatorială; 4. Munte
1. 2.
3. 4.
ATMOSFERA
61
Clima, ca stare medie a aerului,
se modi că de-a lungul timpului. În
ultima perioadă glaciară, clima rece
a ocupat jumătate din întinderea
planetei, iar în cealaltă jumătate a
predominat clima temperată și clima
caldă. Prin topirea succesivă a gheţarilor din regiunile reci s-a ajuns la o
extindere a zonelor temperate și la
încălzirea climei. Topirea gheţarilor
continuă și în prezent, datorită fenomenului de încălzire globală.
AFLAȚI MAI MULTE
Modi cările unor elemente ca
radiaţia solară, fenomene climatice,
posibilităţile de adaptare ale animalelor, precum și alte fenomene
care intervin în aceste legături sunt
ilustrate foarte bine de ipotezele referitoare la dispariţia reptilelor mari
(dinozauri) de pe Pământ. Astfel,
acestea au dispărut într-un interval
scurt de timp la scara evoluţiei Pământului.
Există mai multe ipoteze, dintre
care unele se referă la modi carea
radiaţiei solare (ca efect al acumulării unei cantităţi mari de praf vulcanic sau a schimbării axei Pământului), scăderea bruscă a temperaturii
aerului sau la modi carea compoziţiei gazelor din atmosferă (creșterea
cantității dioxidului de carbon).
Schimbările nu au putut urmate de fenomene de adaptare, astfel
reptilele au fost luate prin surprindere de aceste modi cări și au dispărut
într-un interval scurt de timp.
ȘTIAȚI CĂ? ?
Încălzire globală – fenomen de
încălzire a atmosferei la nivel global.
aB VOCABULAR
REȚINEȚI
• Clima infl uențează toate celelalte elemente și fenomene naturale:
relief, ape, vegetație, soluri, animale.
• În același timp, clima și componentele sale (temperatură, precipitații, vânturi) sunt infl uențate de celelalte elemente naturale din fi ecare
geosferă.
• Legăturile dintre geosfere sunt multiple și diferă de la o zonă climatică la alta.
OBSERVAȚI ȘI REZOLVAȚI
1. Urmăriți imaginile și precizați, în fi ecare caz în parte, legătura între
climă și elementul reprezentat.
2. Până în acest moment am studiat două geosfere importante: litosfera
și atmosfera. Pe baza celor învățate, vom analiza infl uența climei (ca manifestare a atmosferei) asupra litosferei și, îndeosebi, a reliefului, ca suprafață
exterioară a acesteia.
În acest sens, aveți în vedere situațiile de mai jos, care redau modifi -
cările posibile ale elementelor climei. Trebuie să identifi cați modifi cări
ale litosferei rezultate din aceste schimbări ale climei.
Elemente ale climei Modi cări
asupra reliefului
Creșterea de câteva ori a cantităţii de precipitaţii din deșerturi
Creșterea cu câteva grade a temperaturii
în zonele polare
Topirea gheţarilor
In uenţa climei asupra geosferelor: biosferă (1, 2), hidrosferă (3), litosferă (4)
1.
3.
2.
4.
62
TERRA – O PLANETĂ ÎN TRANSFORMARE
APLICAȚII PRACTICE
Clima, vremea și activitatea umană în orizontul
local. Modalități de avertizate, reguli de comportare
și măsuri de protecție în cazul producerii
de fenomene extreme în orizontul local
1. Stabiliți întinderea orizontului local și principalele componente geografice ale acestuia.
2. Realizați o schiță a orizontului local (după modelul învățat anterior, la pagina 46) pentru a amplasa
elemente ale stărilor de vreme.
3. Precizați cum se înregistrează: temperatura aerului, direcția și tăria vântului, cantitatea de precipitații, presiunea aerului, strălucirea Soarelui.
4. Pe baza celor învățate, cu ajutorul profesorului
vostru, completați două tabele asemănătoare celor
de mai jos, referitoare la clima și vremea din orizontul local.
a. Clima
Elemente Caracteristici
Temperatura medie
Temperatura vara
Temperatura iarna
Precipitaţii (tip, cantitate, durată)
Vânturi (direcţie, tărie)
Alte elemente
b. Vremea
Elemente Caracteristici
Ziua (Data)
Strălucirea Soarelui, nori
Temperatura maximă
Temperatura minimă
Precipitaţii (tip, durată)
Vânt (direcţie, tărie)
Alte elemente observate
Comparați cele două tabele și identificați asemănările și deosebirile dintre climă și vreme.
5. Investigație
În săptămâna următoare, realizați o investigație
proprie, notând în fiecare zi elementele de mai jos.
Ziua (Data) Caracteristici
Strălucirea Soarelui (durata)
Temperatura (maximă și
minimă)
Existenţa norilor
Precipitaţii (ce fel, ce cantitate)
Vânt (tărie și direcţie)
Alte fenomene (dacă se
observă): ceaţă, furtună,
grindină, fulgere etc.
• Notați zilnic elementele de mai sus, începând de
astăzi (ziua 1) și până la următoarea oră de geografie
(ziua a șaptea).
• Datele cantitative de temperatură și precipitații
le obțineți din buletinele meteorologice sau din aplicații informatice (de exemplu, pe telefonul mobil).
• Celelalte date le obțineți prin observare directă.
• La următoarea oră de geografie, prezentați pe
scurt elementele notate, astfel:
– trei elevi, ziua 1 (azi);
– trei elevi, ziua a doua, apoi alți trei elevi, în fiecare zi, până în ziua a șaptea.
Situațiile descrise pentru fiecare zi (1, 2 …7) ar trebui să fie asemănătoare. Dacă există diferențe, utilizați observațiile altor colegi.
După aceste prezentări, realizați o discuție cu tema:
Cum va fi vremea în următoarele două-trei zile.
Notați principalele idei la care ați ajuns și verificați, în ora următoare de geografie, aceste aprecieri.
Dacă este posibil, reprezentați grafic datele de
temperatură și precipitații.
Clima, vremea şi activitatea umană în orizontul local
63
Există fenomene atmosferice care se produc în
urma schimbărilor de vreme într-un interval relativ
scurt de timp, unele dintre acestea cu urmări negative. În vederea diminuării efectelor, există posibilități
de cunoaștere a acestora, de avertizare a producerii
lor, anumite modalități de comportament, precum și
măsuri de protecție. Aceste fenomene sunt denumite
uneori fenomene extreme, deoarece caracteristicile
lor au aspecte care se întâlnesc foarte rar.
Grindina este un fenomen atmosferic caracterizat prin căderea unor bucăți de gheață de
mărimi diferite, aproape sferice. Cantitatea de gheață căzută
într-un interval scurt reprezintă
un pericol pentru plante, animale și chiar pentru oameni. În cazul căderilor de grindină, este necesar să
ne adăpostim.
Poleiul se produce ca efect al
contactului aerului încărcat cu
vapori de apă cu suprafața rece
a solului (șosele, străzi). Influențează deplasarea autovehiculelor și a oamenilor, contribuind la
derapaje și căderi. Când se anunță la buletinul meteorologic formarea poleiului, trebuie să avem încălțăminte
corespunzătoare, iar mașina în care călătorim să aibă
mijloace pentru a preîntâmpina alunecarea.
Furtuna se caracterizează prin
viteze mari ale vântului, precipitații, modificarea temperaturii,
fulgere și tunete. În cazul furtunii, vremea se schimbă brusc, în
câteva minute. Trebuie să ne
adăpostim în locuințe și să așteptăm trecerea acesteia.
Vara pot exista perioade îndelungate fără precipitații, denumite
secete. În cazul unor temperaturi foarte ridicate, fenomenul
poartă numele de caniculă.
Plantele încep să se usuce, din
cauza lipsei apei. Pentru a diminua acest efect negativ sunt necesare sisteme de irigații sau utilaje mobile de irigat.
Viscolul este un fenomen prin
care vântul puternic contribuie
la scăderea aparentă a temperaturii, la transportul unor fulgi de
zăpadă, ace de gheață și la crearea unei impresii de ger. Viscolul
poate mătura zăpada, acumulând-o în anumite locuri.
În momentul în care există avertizare de viscol, trebuie
să fim foarte bine îmbrăcați și, dacă este posibil, să evităm locurile respective.
Tornada este un fenomen rar în
țara noastră. În diferite regiuni
ale globului (în zona caldă) se
produc tornade de câteva ori pe
an și au efecte distructive. În cazul în care ne aflăm într-o astfel
de zonă, trebuie să evităm traseul tornadei și să ne adăpostim în clădiri foarte solide.
Alte fenomene atmosferice extreme sunt: fulgerul,
norii de praf, zăpada, țurțurii, chiciura etc.
Pentru anumite fenomene (caniculă, îngheț și altele) există coduri de atenționare corespunzătoare unor
culori, care indică intensitatea fenomenului.
Activitate independentă: avertizare și protecție
1. Aveți în vedere elementele de mai jos:
• denumirea fenomenului meteorologic;
• caracteristicile fenomenului;
• cum sunteți avertizați de producerea lui;
• timpul de producere (minute, ore sau zile);
• cum ne comportăm;
• ce măsuri de protecție sunt posibile.
2. Alegeți, împreună cu un coleg, un fenomen meteorologic dintre cele redate în fotografii și descrise mai sus.
Realizați o prezentare cât mai completă a acestuia,
utilizând și observații pe care le-ați realizat anterior, în
mod ocazional.
Documentați-vă și descrieți măsurile de protecție
care se impun, în cazul producerii acestui fenomen.
Modalităţi de avertizate, reguli de comportare şi măsuri de
protecţie în cazul producerii de fenomene extreme în orizontul
local (grindină, polei, furtuni, secetă, caniculă, viscol, tornade etc.)
64
Recapitulare și evaluare
Recapitulare
Atmosfera reprezintă învelișul gazos al Pământului, care îmbracă toate celelalte învelișuri exterioare ale
Terrei (hidrosfera, litosfera, biosfera, pedosfera).
Atmosfera exercită o apăsare asupra suprafeței Pământului, denumită presiune atmosferică.
Atmosfera este stratifi cată, dar cea mai mare parte a
acesteia (90%) se afl ă la bază (în stratul denumit troposferă), în apropierea suprafeței terestre.
Stratul de ozon (situat în stratosferă) apără suprafața Pământului de o parte din radiațiile provenite de la
Soare, care sunt nocive pentru viețuitoare.
Atmosfera nu se încălzește direct de la Soare, ci indirect, prin intermediul suprafeței Pământului (oceane și
continente), care refl ectă aceste radiații.
Atmosfera este formată din mai multe gaze, cele mai
mari proporții având azotul și oxigenul. Deși este prezent într-o proporție foarte redusă, dioxidul de carbon
este un gaz important în viața plantelor.
În atmosferă există fenomene și procese care determină vremea și stările acesteia.
Caracteristicile principale ale vremii sunt înregistrate și transmise sub forma buletinelor meteorologice.
O serie de fenomene ale vremii (denumite fenomene extreme) pot avea o infl uență negativă asupra viețuitoarelor și oamenilor.
Caracteristici ale aerului pe mai mulți ani și pe suprafețe mari defi nesc zonele termice, clima și tipurile
de climă. Există trei zone termice (caldă, temperată și
rece) determinate de proprietăți ale Terrei ca planetă:
formă, mișcările Terrei, înclinarea axei.
Elementele și fenomenele care defi nesc vremea se
desfășoară pe suprafețe relativ puțin întinse (orizontul
local, regiune, părți din țară) și pe intervale scurte de
timp (de la câteva minute la câteva ore și zile).
Clima presupune valori medii ale stării atmosferei,
iar zonele de climă au stabilitate în timp.
Pe baza textului:
1. Identifi cați câte două idei principale care se referă la:
a. vreme;
b. climă;
c. atmosfera ca întreg.
2. Completați acest text cu alte două idei principale, rezultate în urma parcurgerii acestui capitol.
Evaluare
I. Analizați întrebările de mai jos și identifi cați
răspunsul corect, notând, pe o pagină separată, litera
corespunzătoare acestuia.
1. Temperatura de la suprafața Pământului este
rezultatul încălzirii produse de:
a. stratosferă;
b. radiația solară;
c. interiorul Pământului;
d. biosferă.
2. Direcția vânturilor permanente care bat pe glob
este infl uențată de:
a. mișcarea de revoluție;
b. mișcarea de rotație;
c. înclinarea axei;
d. traseul paralelelor.
3. Cantitatea de radiație solară refl ectată de suprafața Pământului depinde de:
a. culoare; b. relief;
c. întindere; d. formă.
4. Zonele de climă ar fi simetrice față de Ecuator,
dacă:
a. Pământul s-ar roti mai repede;
b. axa Pământului ar avea cei doi poli situați pe
Ecuator;
c. continentele și oceanele ar fi repartizate invers
în cele două emisfere;
d. Pământul ar fi acoperit doar de oceane.
5. În cazul rotației inverse a Pământului (de la est
spre vest), în emisfera nordică vânturile ar fi deviate:
a. de la nord la sud; b. de la sud la nord;
c. spre stânga; d. spre dreapta.
Punctaj I. 5 x 4 p. = 20 p.
II. Precizați care dintre următoarele propoziții sunt
adevărate și care sunt false. Notați, pe o pagină separată,
pentru propozițiile adevărate A, iar pentru cele false, F.
1. Cea mai întinsă regiune cu ghețari și climă polară este Antarctica.
TERRA – O PLANETĂ ÎN TRANSFORMARE
65
2. Aerul urcă în mod continuu de la suprafața Pământului la cele mai mari înălțimi, în fâșia străbătută de Tropicul de Nord.
3. Cel mai întins deșert din lume, cu climă tropicală uscată, este Sahara.
4. Clima temperată oceanică este caracteristică
părții centrale a Asiei.
5. Dacă nu ar exista rotația Pământului în jurul
axei sale, aerul s-ar deplasa continuu în lungul meridianelor de la cei doi poli spre Ecuator.
Punctaj II. 5 x 4 p. = 20 p.
III. Aveți în vedere câteva zone de climă (A, B, C, D,
E) și caracteristici ale climei (1, 2, 3, 4, 5).
Corelați câte o zonă de climă cu elementele sale
caracteristice, notând combinația corectă de litere și
cifre (de exemplu, D4).
A. Climă temperată
oceanică;
1. vânturi
polare;
B. Climă subpolară; 2. precipitații reduse;
C. Climă tropicală umedă; 3. evaporare continuă;
D. Climă tropicală uscată
(deșertică);
4. temperaturi și
precipitații mijlocii;
E. Climă polară; 5. un scurt sezon mai cald.
Punctaj III. 5 x 4 p. = 20 p.
IV. Analizați textul următor:
Temperatura aerului este ridicată, asemănătoare
climei tropicale umede. Există o alternanță sezonieră atât pentru precipitații, cât și pentru temperatură.
Sezonul secetos are precipitații reduse. Această climă
este situată între cele două tropice și se întinde în ambele emisfere.
Pe baza textului, precizați denumirea tipului de
climă.
Punctaj IV. = 5 p.
V. Elaborați un text scurt în care să utilizați o singură dată următorii termeni: climă montană, continent, ocean.
În text trebuie să precizați modul în care munții,
continentele sau oceanele influențează clima.
Punctaj V. 3 x 5 p. = 15 p.
VI. Realizați un text scurt, de cel mult trei-patru
rânduri, în care să prezentați tipul de climă dintr-una
dintre imagini, la alegere.
Menționați ce determină clima în acest caz și care
este specificul elementelor principale (temperatură,
vânturi, precipitații, anotimpuri).
Punctaj VI. 5 x 2 p. = 10 p.
Total (I–VI) = 90 p.
Din oficiu = 10 p.
TOTAL = 100 p.
Antarctica
Sahara
Muntele Kilimanjaro
Ocean
66
TERRA – O PLANETĂ ÎN TRANSFORMARE
Hidrosfera, sau „sfera de apă” a Pământului, reprezintă învelișul exterior lichid al acestuia. Este foarte strâns legată de atmosferă prin
elemente, componente, fenomene și procese comune.
Apa se află la suprafața planetei noastre în toate cele trei stări de
agregare, iar fenomenele care au loc în schimbările stărilor de agregare
sunt: condensarea, topirea, evaporarea, sublimarea și solidificarea.
Circuitul apei în natură reprezintă una dintre cele mai complexe și
importante transformări care au loc în natură și cuprinde trei geosfere
externe: atmosferă, hidrosferă și litosferă (relief ).
Pe suprafața Pământului pot fi identificate trei mari domenii ale hidrosferei: apa oceanelor, ape continentale, apa din atmosferă.
• circuitul apei în natură;
• mișcările apei;
• schimbări ale stărilor de agregare
ale apei;
• vieţuitoarele acvatice.
• Precizaţi modurile de utilizare a
apei din experienţa proprie, dar și din
diferite surse de informare.
• Identi caţi sursele de apă din orizontul local.
ACTIVITĂȚI INDEPENDENTE
• Precizaţi modurile de utilizare a
1. Descrieți, pe scurt, diferența dintre cele două schițe (1 și 2).
2. Precizați:
a. formele sub care poate fi observată apa în desenele de mai sus;
b. fenomenele presupuse de trecerea dintr-o stare de agregare în alta.
3. Dacă temperatura aerului ar crește cu câteva grade, cum ar infl uența aceasta elementele circuitului apei?
APLICAȚII
• să recunoaștem pe hărţi componentele hidrosferei;
• să identi căm momente ale circuitului apei în natură;
• să prezentăm transformările zice
ale apei.
VOM REUȘI
• hidrosferă și componentele sale;
• marile domenii naturale ale hidrosferei;
• caracteristici ale apelor;
• importanţa hidrosferei.
VOM ÎNVĂȚA DESPRE
SĂ NE AMINTIM
• stările de agregare ale apei identi -
cate în funcţie de formă și volum;
• proprietăţile și compoziţia apei;
• plutirea corpurilor;
• rolul apei în evoluţia comunităţilor
umane în decursul istoriei.
ȘTIM DE LA ALTE DISCIPLINE
Caracteristici generale și importanță
• utilizarea apei în procese tehnologice și în agricultură;
• rolul apei în ecosistemele naturale.
VOM APLICA LA ALTE DISCIPLINE
Schema circuitului apei în natură
HIDROSFERA
- 2000 m
Adâncime (m)
Înălțime (m)
- 1000 m
0 m
1000 m
2000 m
EVAPORARE
CONTINENT OCEAN
EVAPORARE
PRECIPITAȚII
Deplasare vânt
Scurgere
3000 m
4000 m
- 2000 m
Adâncime (m)
Înălțime (m)
- 1000 m
0 m
1000 m
2000 m
EVAPORARE EVAPORARE
CONTINENT OCEAN CONTINENT OCEAN
PRECIPITAȚII Deplasare vânt
3000 m
4000 m
Scurgere
1. 2.
67
Apa se încălzește mai greu decât
aerul și cedează căldura acumulată
într-un interval mai mare de timp.
Dacă temperatura aerului ar scădea,
oceanele ar ceda în atmosferă căldura acumulată, însă o scădere a temperaturii aerului ar avea ca efect extinderea gheţarilor și a banchizei, ceea
ce ar duce la răcirea atmosferei.
În cazul creșterii temperaturii aerului, fenomenele de evaporare, transport și formare a precipitaţiilor ar crește cantitativ, iar în cazul unei răciri,
circuitul apei în natură s-ar diminua
prin reducerea evaporării și concentrarea apei în formă solidă.
AFLAȚI MAI MULTE
La început, planeta noastră nu avea
atmosferă și apă. Gazele din erupţiile
vulcanice au format întâi atmosfera, vulcanii au început să emane noi amestecuri de gaze, iar vaporii de apă din aceste amestecuri s-au condensat, formând
hidrosfera: râurile și uviile, lacurile,
apoi mările și oceanele. Deci, hidrosfera s-a format după atmosferă, din apă
provenită din interiorul Pământului.
ȘTIAȚI CĂ? ?
Poluarea apelor – introducerea
în apă a unor substanţe rezultate din
procese tehnologice.
Domenii ale hidrosferei – părţi
ale hidrosferei care aparţin oceanelor, apelor continentale sau apei din
atmosferă.
aB VOCABULAR
REȚINEȚI
• Principalele fenomene care duc la transformarea apei sunt:
– condensarea – trecerea apei din stare gazoasă în stare lichidă;
– topirea – trecerea apei din stare solidă în stare lichidă;
– sublimarea – înghețarea vaporilor de apă;
– evaporarea (vaporizarea) – transformarea apei lichide în vapori de apă;
– înghețarea – trecerea apei din stare lichidă în stare solidă.
• Importanța hidrosferei:
– este sursă de apă dulce și de obținere a energiei electrice;
– reprezintă mijloc de transport;
– este mediu de viață pentru plante și animale (domeniul acvatic);
– are infl uență asupra geosferelor (atmosferă, litosferă și pedosferă);
• Apele sunt amenințate de fenomenele de poluare.
OBSERVAȚI ȘI REZOLVAȚI
1. Prezentați, pe scurt, formele pe care le are apa în imaginile de mai sus.
2. Descrieți momentele principale ale circuitului apei în natură.
3. Precizați importanța apei pentru sănătatea oamenilor.
1. Ocean; 2. Ghețar; 3. Râu; 4. Lac; 5. Nori; 6. Izvor
PORTOFOLIU
Aveţi în vedere principalele fenomene de transformare a apei și notaţi,
pe baza documentării, următoarele:
• fenomenul;
• unde se produce;
• ce rezultă;
• cum in uenţează hidrosfera.
Comparaţi rezultatele la care aţi
ajuns cu ale altor colegi.
Aveţi în vedere principalele feno1.
3.
5.
2.
4.
6.
Domenii ale hidrosferei Forme ale apei Exemple
Ape oceanice Oceane, mări,
banchiză
Oceanul Arctic, Marea
Neagră, Oceanul Paci c
Ape continentale Gheţari continentali, râuri,
uvii, lacuri, ape subterane
Antarctica, Dunărea,
Lacul Baikal
Apa din atmosferă Vapori, cristale de gheaţă,
zăpadă, picături de ploaie
Nori
68
TERRA – O PLANETĂ ÎN TRANSFORMARE
Oceanele și mările formează o întindere continuă de apă, denumită
Oceanul Planetar, care ocupă 71% din suprafața planetei noastre.
Dinamica apelor oceanice reprezintă totalitatea mișcărilor care au
loc la suprafața și în interiorul acestora.
Principalele mișcări ale apelor oceanice sunt valurile, mareele, curenții oceanici, precum și ridicarea sau coborârea nivelului oceanului.
Valurile sunt datorate vânturilor sau cutremurelor. Cele produse de
vânt nu se deplasează orizontal pe suprafața mării, ci doar urcă și coboară, iar valurile de tip tsunami, provocate de cutremure, se deplasează
rapid spre toate direcțiile, sub forma unor cercuri care au același centru.
Mareele sunt mișcări periodice de ridicare (flux) și de coborâre (reflux) a nivelului apei mărilor sau oceanelor, ca efect al atracției Lunii și
a Soarelui. Atracția cea mai puternică este datorată Lunii.
Curenții oceanici sunt organizați în mai multe circuite, în cele două emisfere, nordică și sudică, și sunt determinați de vânturi. Aceștia pot fi calzi
sau reci, prin comparație cu temperatura obișnuită (medie) a oceanului.
Salinitatea mărilor și a oceanelor este determinată de temperatura aerului și de poziția geografică. Este redusă în regiunile polare, ca efect al
evaporării scăzute și a topirii apelor dulci din ghețari și foarte ridicată în
zona caldă, unde evaporarea este mare.
Utilizând un atlas:
• identi caţi mări situate la marginea Oceanului Atlantic;
• precizaţi mările care fac parte din
Marea Mediterană;
• localizaţi întinderile ocupate de
banchiză.
ACTIVITĂȚI INDEPENDENTE
Utilizând un atlas:
1. Cum infl uențează mișcarea de rotație deplasarea curenților oceanici?
2. Enumerați cele mai mari animale care trăiesc în oceane.
APLICAȚII
• să identi căm oceanele și mările pe
un planiglob;
• să identi căm diferite forme de ţărmuri;
• să identi căm principalii curenţi
oceanici.
VOM REUȘI
• oceane și mări;
• proprietăţi ale apelor oceanice;
• mișcarea (dinamica) apelor oceanice.
VOM ÎNVĂȚA DESPRE
• plutirea corpurilor;
• proprietăţile apei;
• mișcarea apei pe suprafaţa Pământului.
SĂ NE AMINTIM
• modul de încălzire a apei oceanelor;
• salinitatea apelor din oceane;
• animale care trăiesc în mări și oceane.
ȘTIM DE LA ALTE DISCIPLINE
Oceanul Planetar – componente și localizare.
Dinamica apelor oceanice
• rolul apelor oceanice în repartiţia
geogra că a animalelor;
• rolul Mării Mediterane în Antichitate;
• in uenţa poluării asupra calităţii apelor din mări și oceane.
VOM APLICA LA ALTE DISCIPLINE
1. Maree; 2. Val; 3. Tsunami; 4. Banchiză
HIDROSFERA
1. 2.
3. 4.
69
Nu există o părere acceptată referitoare la denumirea și întinderea
oceanelor. Astfel, Oceanul Arctic (denumit și Oceanul Îngheţat de Nord)
este considerat e un ocean individualizat, e o mare a Oceanului Atlantic. Elementul principal al Oceanului
Arctic îl reprezintă banchiza, ceea ce
îi dă un element de originalitate și îl
face vizibil pe fotogra ile din spaţiul
cosmic.
În jurul Antarcticii există o întindere continuă de apă, care reunește
părţile sudice ale oceanelor Paci c,
Atlantic și Indian. Mișcarea apei se
realizează sub forma unui curent
continuu, care se deplasează de la
vest la est (denumit Curentul Vânturilor de Vest), înconjurând continentul sudic. Deoarece este acoperit
frecvent cu banchiză și gheţari plutitori (aisberguri), având un aspect
rece (glacial), este considerat uneori
un ocean și este denumit Oceanul
Glacial Antarctic.
AFLAȚI MAI MULTE
Marea Mediterană are această denumire deoarece era situată în mijlocul Pământului (Terrei) cunoscut în
Antichitate, ind mărginită de Europa (în nord), Africa (în sud) și Asia (în
est); aceste trei continente și marea
din mijlocul lor (adică mediterană)
formau „Lumea Veche”.
ȘTIAȚI CĂ? ?
Banchiză – suprafaţa îngheţată a
oceanului.
Bazin oceanic – formă majoră de
relief („câmpie abisală”) sau suprafaţa
oceanului propriu-zis și a întinderilor
continentale, de unde își adună apele
(prin râuri și uvii).
Maree – oscilaţie periodică (ridicare și coborâre) a nivelului oceanului
sau a mării.
aB VOCABULAR
REȚINEȚI
• Temperatura la suprafața Oceanului Planetar scade de la Ecuator
spre regiunile polare.
• Curenții oceanici sunt determinați în cea mai mare parte de vânturile care bat permanent la suprafața oceanului.
• Mareele se propagă de la est la vest, invers față de mișcarea de
rotație a Pământului.
Curenții oceanici sunt determinați de:
• circulația generală a atmosferei;
• mișcarea de rotație;
• încălzirea inegală a oceanului (între Ecuator și poli);
• forma continentelor și a oceanelor.
OBSERVAȚI ȘI REZOLVAȚI
1. Comparați traseele curenților oceanici din cele trei bazine: Oceanul
Atlantic, Oceanul Pacifi c și Oceanul Indian.
2. Precizați câte circuite de curenți pot fi identifi cate în fi ecare ocean.
3. Menționați caracteristicile fi ecărui ocean (întindere, proporția din
întinderea totală a Ocea nului Plnetar, adâncime), pe baza datelor din
tabel.
4. Utilizați un atlas sau o hartă a curenților oceanici și denumiți câte
doi–trei curenți din fi ecare bazin oceanic de mai sus, apoi descrieți direcția de deplasare a fi ecăruia.
5. Identifi cați și denumiți curenți reci și curenți calzi.
Terra – oceane și curenți oceanici
O C E A N U L A T L A N T I C
160° 140° 120° 100° 80° 60° 40° 20° 0° 100° 120° 140° 160° 180°
70°
60°
40°
20°
0°
40°
60°
70°
20°
70°
60°
40°
20°
0°
40°
60°
70°
20°
OCEANUL
Oceanul Arctic
Tropicul de Nord
Tropicul de Sud
Cercul Polar de Sud
Cercul Polar de Nord
Ecuator
O C E A N U L P A C I F I C
INDIAN
O C E A N U L P A C I F I C
O C E A N U L A R C T I C
20° 40° 60° 80°
Ocean Suprafaţa Adâncimea (m)
km2 % din Oceanul
Planetar medie maximă
Oceanul Paci c 179 650 000 49,8 4 028 10 898
Oceanul Atlantic 92 040 000 25,5 3 450 9 920
Oceanul Indian 74 900 000 20,8 3 900 7 450
Oceanul Arctic 14 060 000 3,9 1 200 5 400
70
TERRA – O PLANETĂ ÎN TRANSFORMARE
Apele continentale se întâlnesc sub următoarele forme: pâraie, râuri,
fluvii, izvoare, lacuri, ape subterane, ghețari montani și continentali.
Râurile, fluviile și lacurile își adună apele din precipitații, de pe o
anumită întindere, denumită bazin hidrografic.
Cea mai mare parte a întinderii continentelor este acoperită de bazine hidrografice (ale râurilor și fluviilor), care se varsă în oceane și mări,
dar există și întinderi care nu au curgere spre mări și oceane.
Elementul cel mai important al unui râu îl reprezintă cantitatea de
apă transportată într-o unitate de timp, cantitate care poartă numele de
debit, fiind influențat de mai mulți factori: precipitații, relief, evaporare.
Apele subterane provin din precipitații și sunt acumulări situate la
o anumită adâncime în interiorul scoarței terestre, în rocile care permit
acest lucru. Stratul de la suprafață se numește strat freatic.
În interiorul scoarței există mai multe straturi de apă, situate la adâncimi diferite, numite straturi de adâncime.
În regiunile vulcanice au loc „erupții” de apă fierbinte și de vapori,
numite gheizere.
Există izvoare care aduc la suprafață ape calde (termale) sau ape care
au minerale dizolvate (ape minerale).
Pe suprafața uscatului există și alte forme de acumulare a apei, cum
sunt bălțile și mlaștinile.
Revedeţi capitolele anterioare și
prezentaţi:
• partea circuitului apei situată pe
continente;
• cum in uenţează relieful forma
bazinelor hidrogra ce.
ACTIVITĂȚI INDEPENDENTE
Revedeţi capitolele anterioare și
Identifi cați în textul de mai sus câte două idei care se referă la:
a. bazinul hidrografi c;
b. apele subterane;
c. cantitatea de apă transportată de un râu.
APLICAȚII
• să identi căm categorii diferite de
ape continentale;
• să identi căm pe hărţi exemple de
ape continentale.
VOM REUȘI
• categoriile de ape continentale;
• in uenţa apelor continentale asupra reliefului, vieţuitoarelor și oamenilor.
VOM ÎNVĂȚA DESPRE
• apele continentale în cadrul circuitului apei în natură;
• originea apelor continentale.
SĂ NE AMINTIM
• plantele și animalele care trăiesc în
ecosisteme acvatice ale uscatului;
• adaptarea plantelor și animalelor la
mediul acvatic continental;
• rolul radiaţiei solare în procesele referitoare la apă.
ȘTIM DE LA ALTE DISCIPLINE
Apele continentale
• utilizarea apelor continentale în procesele tehnologice;
• precizarea importanţei râurilor în
istorie.
VOM APLICA LA ALTE DISCIPLINE
HIDROSFERA
1. 2. 3.
4. 5. 6.
1. Fluviu; 2. Râu; 3. Lac; 4. Baltă; 5. Mlaștină; 6. Lac subteran
71
Diferenţa dintre râuri și uvii este
foarte greu de precizat.
Un criteriu al acestei diferenţe a
fost considerat ieșirea directă sau indirectă la mare sau la ocean.
Astfel, râurile care se vărsau direct
în mare erau considerate uvii.
Cele mai importante elemente
care pot exprima caracteristicile marilor uvii sunt lungimea, întinderea
(suprafaţa) și, îndeosebi, cantitatea
de apă transportată.
AFLAȚI MAI MULTE
• Lacul Baikal este cel mai adânc și reprezintă cea mai mare acumulare de
apă dulce situată pe continent.
• Lacul Aral este în curs de dispariţie.
ȘTIAȚI CĂ? ?
Bazin hidrogra c – suprafaţa de
unde își adună apele un pârâu, un
râu, un uviu sau un lac.
Debit – cantitatea de apă transportată de un pârâu, râu sau uviu
într-o anumită unitate de timp.
Izvor – punct în care apa situată
în interiorul scoarţei ajunge la suprafaţă.
aB VOCABULAR
REȚINEȚI
• Viteza de deplasare a apei în râuri și fl uvii depinde de diferența
de nivel și de cantitatea de apă.
• Cantitatea de apă transportată de un fl uviu sau râu depinde de
zona climatică în care se afl ă și de întinderea bazinului hidrografi c.
• Există mai multe categorii de lacuri naturale, după modul în care
s-a format depresiunea în care este acumulată apa. De exemplu, există lacuri tectonice (formate în adâncituri provenite din ruperea scoarței), lacuri situate în cratere vulcanice, lacuri situate în depresiunile
circulare unde au existat ghețari.
• Cele mai multe lacuri construite de om sunt destinate obținerii
energiei electrice. De aceea, acestea se numesc lacuri hidroenergetice.
• În regiunile calcaroase există acumulări de ape subterane și izvoare.
OBSERVAȚI ȘI REZOLVAȚI
1. Urmăriți imaginile de mai sus, în care sunt reprezentate un gheizer,
un lac tectonic (Baikal), un lac hidroenergetic, un lac în crater vulcanic, o
cascadă și imaginea Deltei Nilului văzută din satelit și prezentați, pe scurt,
observațiile referitoare la fi ecare imagine.
2. Identifi cați, într-un atlas, o hartă pe care sunt reprezentate ape continentale (râuri, fl uvii, lacuri).
Denumiți fl uviile cele mai lungi și grupați-le după oceanul în care se varsă.
Precizați ce râuri curg în următoarele direcții:
a. de la sud la nord; b. de la vest la est;
c. de la nord la sud; d. de la est la vest.
Ce observați în legătură cu direcția principală de curgere a acestor râuri?
1. Gheizer; 2. Cascadă; 3. Deltă; 4. Lac tectonic; 5. Lac hidroenergetic; 6. Lac în crater
1.
3.
5.
2.
4.
6.
PORTOFOLIU
Utilizaţi surse diferite de informare
(atlase, enciclopedii, reviste, internet)
și identi caţi cinci uvii care depășesc
5 000 km lungime și cele mai întinse
cinci bazine uviale.
Realizaţi două gra ce simple în
care să reprezentaţi aceste date.
Utilizaţi surse diferite de informare
72
TERRA – O PLANETĂ ÎN TRANSFORMARE
Apele continentale cuprind: izvoare, râuri, lacuri, ape subterane și
ghețari.
Ghețarii sunt cele mai mari acumulări de apă în stare solidă aflate pe
Terra și se formează în locurile cu zăpezi permanente, adică acolo unde ninge foarte mult și zăpada nu reușește să se topească.
Acumulările mari de apă sub formă de gheață se întâlnesc pe suprafețele continentelor sub două forme:
• pe munții înalți, unde există ghețari montani;
• pe întinderi continentale sau insule foarte mari, unde există ghețari
continentali (sau ghețari de calotă, după forma pe care o au).
Ghețarii continentali, prin topire, formează aisberguri, care plutesc
pe suprafața oceanului.
În Arctica și Antarctica, temperatura are valori medii negative, iar suprafețele acoperite cu gheață ocupă cea mai mare parte.
Revedeţi teme anterioare referitoare la hidrosferă.
Precizaţi cum determină hidrosfera:
• eroziunea reliefului;
• repartiţia vieţuitoarelor;
• caracteristici ale climei.
ACTIVITĂȚI INDEPENDENTE
Revedeţi teme anterioare referiComparați Arctica cu Antarctica. În acest sens, aveți în vedere un tabel asemănător celui de mai jos, pe care trebuie să îl completați cu elementele solicitate. Utilizați și informațiile din manual referitoare la mișcarea de revoluție.
Criteriul Arctica Antarctica
Poziţie geogra că (emisfera)
Suprafaţă (ocean/continent)
Anotimp rece (noapte polară) între
Anotimp cald (zi polară) între
Insule înconjurătoare
Curenţi oceanici
Tipul de climă
APLICAȚII
• să identi căm in uenţe ale hidrogra ei asupra unor fenomene și procese din natură;
• să identi căm regiunile cu gheţari
continentali;
• să comparăm Arctica și Antarctica.
VOM REUȘI
• in uenţa pe care o exercită apele
continentale asupra altor geosfere;
• in uenţa gheţarilor asupra climei.
VOM ÎNVĂȚA DESPRE
• caracteristicile apei în stare solidă;
• transformările de stare ale apei.
SĂ NE AMINTIM
• in uenţa apei în stare solidă asupra
plantelor și animalelor;
• rolul radiaţiei solare în procesele zice din zonele reci;
• adaptări ale plantelor și animalelor
la temperaturi mici.
ȘTIM DE LA ALTE DISCIPLINE
Ghețarii
• utilizarea elementelor referitoare la
hidrosferă în explicarea repartiţiei
vieţuitoarelor;
• rolul apei în istorie, tehnologie, economie.
VOM APLICA LA ALTE DISCIPLINE
HIDROSFERA
1. Ghețar montan; 2. Ghețar continental; 3. Aisberg; 4. Banchiză
1. 2.
3. 4.
73
• În Antarctica, sub întinderea de
gheaţă există roci care aparţin unui
continent foarte vechi. În aceste roci
există și fosile, care arată că aici a
fost în trecut o climă caldă.
• Pe suprafaţa Antarcticii se a ă cele
mai multe urme de meteoriţi.
• Emil Racoviţă a fost primul cercetător român care a vizitat Antarctica.
ȘTIAȚI CĂ?
• În Antarctica, sub întinderea de
?
Aisberg – bucată de gheaţă de
mari dimensiuni desprinsă din gheţari
continentali, care plutește pe oceane.
Ghețar montan – ghețar situat în
masivele montane înalte, ca efect al
existenței unor temperaturi negative
și acumulări de zăpadă care se transformă în gheață.
aB VOCABULAR
REȚINEȚI
• Arctica este un ocean înconjurat de continente. Ghețarii continentali sunt situați pe insula Groenlanda și pe alte insule din apropiere.
• Oceanul Arctic este acoperit temporar cu banchiză, afl ată în prezent într-un proces de topire.
• Antarctica este acoperită cu un ghețar continental aproape egal
cu întinderea continentului.
• În jurul Antarcticii se formează aisberguri și întinderi cu banchiză.
OBSERVAȚI ȘI REZOLVAȚI
1. Precizați, în fi ecare caz în parte, forma și aspectele gheții.
2. Descrieți, pe scurt, ce reprezintă fi ecare imagine.
3. Identifi cați pe un atlas, o hartă sau altă sursă de informare, elemente
referitoare la întinderea celor două regiuni polare: arctică și antarctică.
Ghețari continentali (de calotă)
Continent/Insulă Suprafața (km2
)
Antarctica 14 000 000
Groenlanda 2 000 000
Insulele arctice 500 000
Ghețari montani
Continent Munți și masive montane
Europa Alpi, Pirinei, Caucaz
Asia Pamir, Himalaya, Tibet
America de Nord Munții Stâncoși
America de Sud Munții Anzi
Africa Kilimandjaro, Kenya
1-2. Antarctica; 3. Arctica; 4. Ghețar–aisberg
1.
3.
2.
4.
În țara noastră au existat, în timpul ultimei glaciațiuni, ghețari de dimensiuni mici. Aceștia erau situați în
Munții Rodnei și în Carpații Meridionali (Retezat, Parând, Făgăraș, Iezer,
Bucegi, Șureanu).
AFLAȚI MAI MULTE
În țara noastră au existat, în timPORTOFOLIU
Identi cați pe un planiglob următoarele regiuni: Oceanul Arctic,
Sahara, Amazonia, Antarctica. Pentru
ecare dintre acestea, precizaţi:
• zona de climă în care se a ă;
• fenomenele referitoare la transformarea apei;
• consecinţele acestor fenomene
asupra atmosferei și hidrosferei;
• adaptări ale plantelor și animalelor;
• forme sub care se găsește apa.
74
TERRA – O PLANETĂ ÎN TRANSFORMARE
APLICAȚII PRACTICE
Apele din orizontul local. Resurse de apă potabilă.
Măsuri de protecție a apelor. Modalități de avertizare,
reguli de comportare și măsuri de protecție în cazul
producerii de fenomene extreme în orizontul local
1. Identifi cați principalele componente ale hidrografi ei din orizontul local (râuri, lacuri, izvoare etc.).
2. Realizați o schiță a orizontului local pentru a
amplasa elemente ale hidrografi ei. Utilizați modelul
învățat anterior (la pagina 46).
3. Pe baza celor învățate până acum, sub îndrumarea profesorului vostru, completați un tabel asemănător celui de mai jos.
HIDROGRAFIA ORIZONTULUI LOCAL
Elemente Denumire
și caracteristici
(formă, lungime etc.)
Râuri
A uenţi ai râurilor
Lacuri (naturale, arti ciale)
Bălţi, mlaștini
Izvoare
Alte elemente
4. În grafi cele alăturate sunt reprezentate date privind evoluția timp de două săptămâni (14 zile) a debitului unui râu și evoluția precipitațiilor, în bazinul
râului respectiv, în aceleași zile.
Completați un tabel asemănător celui de mai jos, pe baza observațiilor voastre.
Resurse de apă potabilă Caracteristici Modul în care sunt captate
Ape subterane
Ape de suprafaţă (pâraie, râuri, lacuri)
Aducţiune prin conducte
Puncte de consum pentru oameni
Ape minerale
DATE HIDROGRAFICE
a. Descrieți, pe scurt, cum se modifi că debitul râului (în m3
/s) în cursul celor 14 zile.
b. Precizați cum se modifi că cantitatea de precipitații în aceleași zile.
c. Comparați cele două grafi ce și formulați o concluzie.
d. Cum credeți că este posibilă curgerea apei pe
râu și în zilele când nu plouă?
Apele din orizontul local
Resurse de apă potabilă
a. Descrieți, pe scurt, cum se modifi că debitul râuDATE DE PRECIPITAȚII
75
Poluarea apei reprezintă fenomenul de introducere a unor substanțe chimice dizolvate sau a unor
corpuri în apa râurilor, a lacurilor sau în apa mării.
În acest caz, se produce frecvent o modificare a compoziției apelor respective, cu efecte negative asupra
celor care consumă apă în mod direct din aceste
surse. În cazul unei poluări industriale, trebuie să
atenționăm autoritățile locale, pentru a stopa acest
fenomen și pentru a împiedica folosirea apei de către
animale sau de către oameni.
Există fenomene extreme care pot avea urmări
negative. În vederea diminuării efectelor acestora,
există posibilități de cunoaștere, de avertizare a producerii lor, anumite modalități de comportament,
precum și măsuri de protecție.
Viitura reprezintă o cantitate
foarte mare de apă transportată
pe un râu, după o perioadă scurtă de precipitații foarte bogate.
Aceasta poate să treacă fără a
produce inundații mari. Trebuie
să fim atenți la avertizările autorităților locale și să evităm râurile cu viituri.
Revărsarea este un fenomen de
ieșire a apei peste maluri. Aceasta se referă atât la râuri, cât și la
lacuri. La râuri, apa se revarsă în
lunca râului sau trece peste anumite obstacole. În cazul lacurilor
create de om, o cantitate mare de apă se poate revărsa
peste barajul acestora. Trebuie să fim atenți la semnalele de avertizare și să părăsim locurile respective.
Inundația reprezintă acoperirea unor suprafețe de uscat cu
ape provenite din râul principal
sau din afluenți. Inundația poate dura mai mult, iar în urma ei
rămân acumulări de apă (lacuri, bălți, mlaștini). După producerea inundațiilor,
trebuie să așteptăm retragerea apelor și să fim atenți
la acumulările de apă, deoarece unele pot fi destul de
adânci.
Pod de gheață. În iernile foarte reci, lacurile și râurile pot fi
acoperite cu o gheață continuă
(de la un mal la altul). Acestea
sunt foarte periculoase, deoarece grosimea gheții poate să fie
mică sau nu este uniformă. Podul de gheață se poate
fragmenta sub o anumită greutate. În acest caz, trebuie să nu traversăm râurile și lacurile înghețate. De asemenea, să îi sfătuim pe cei care ar intenționa să traverseze un pod de gheață să renunțe la acest lucru.
Activitate independentă: avertizare și protecție
1. Aveți în vedere elementele de mai jos:
• fenomenul hidrologic (caracteristici);
• cum sunteți avertizați de producerea lui;
• prin ce se caracterizează;
• timpul de producere (minute, ore sau zile);
• cum ne comportăm;
• ce măsuri de protecție sunt posibile.
2. Alegeți, împreună cu un coleg, eventual colegul
de bancă, un fenomen hidrologic dintre cele redate
în fotografii și descrise mai sus. Realizați o prezentare cât mai completă a acestuia, urmărind caracteristicile (elementele) de mai sus, și stabiliți măsurile de
protecție.
ELEMENTE DE POLUARE ȘI PROTECŢIE A APELOR
Elemente Caracteristici și localizare
Surse de alimentare cu apă
Reţeaua de distribuire a apei
Amenajări ale apelor
Utilizări (agricole, industriale etc.)
Surse de poluare
Staţie de epurare a apei
Canalizare
Alte elemente observate
Măsuri de protecţie a apelor
Modalităţi de avertizare, reguli de comportare şi măsuri
de protecţie în cazul producerii de fenomene extreme
în orizontul local (viitură, revărsare, inundaţie, pod de gheaţă)
76
Recapitulare și evaluare
Recapitulare
Hidrosfera reprezintă învelișul de apă al Pământului. Este legată, prin circuitul apei în natură, de
celelalte învelișuri exterioare ale Terrei (atmosferă,
litosferă, biosferă, pedosferă, antroposferă).
Hidrosfera cuprinde: oceane și mări, ape situate
în interiorul uscatului (ape continentale), apa în stare solidă.
Oceanele și mările au ape sărate, cantitatea de săruri modifi cându-se de la Ecuator spre poli.
Ghețarii continentali din regiunile polare, Arctica
și Antarctica, reprezintă cele mai mari acumulări de
apă dulce.
Mișcările principale ale apei oceanice sunt: valurile, mareele și curenții.
Mareele sunt ridicări și coborâri ale suprafeței
oceanului, la anumite intervale fi xe de timp.
Valurile sunt ridicări și coborâri ale apelor datorate, în cea mai mare parte, acțiunii vânturilor; valurile
nu se deplasează, ci urcă și coboară. Există și valuri
care se formează în urma unor cutremure (tsunami).
Pe continente există mai multe categorii de lacuri,
care se împart în lacuri naturale și lacuri construite
de om.
În interiorul scoarței terestre, la diferite adâncimi,
se întâlnesc straturi de ape subterane.
Apa constituie o resursă naturală de bază în activitatea oamenilor și în dezvoltarea viețuitoarelor.
Apele sunt amenințate de poluare.
Hidrosfera infl uențează atmosfera (prin evaporare), relieful (prin rețeaua hidrografi că și oceane),
biosfera (prin apa oferită dezvoltării plantelor și animalelor).
Pe baza textului:
1. Identifi cați câte două idei principale care se
referă la:
a. hidrosferă ca întreg;
b. caracteristicile apelor oceanice;
c. caracteristicile apelor continentale (râuri, fl uvii, lacuri, bălți, mlaștini).
2. Completați acest text cu alte două idei principale, rezultate în urma parcurgerii acestui capitol.
Evaluare
I. Notați, pe o pagină separată, răspunsurile corecte pentru următoarele cerințe:
1. Temperatura de la suprafața oceanelor este rezultatul încălzirii produse de:
a. relieful oceanelor;
b. radiația solară;
c. interiorul Pământului;
d. biosferă.
2. Direcția curenților oceanici este infl uențată de:
a. mișcarea de revoluție;
b. mișcarea aerului;
c. înclinarea axei;
d. traseul paralelelor.
3. Cea mai mare cantitate de apă se evaporă în:
a. zona ecuatorială;
b. deșerturi;
c. regiunile polare;
d. regiunile montane.
4. Dacă Pământul ar fi acoperit doar de oceane,
zonele de climă ar fi :
a. simetrice față de Ecuator;
b. ar fi o zonă caldă și una rece;
c. paralele cu primul meridian;
d. mult mai variate.
5. În cazul rotației inverse a Pământului (de la est
spre vest), în emisfera sudică curenții oceanici ar fi
deviați:
a. de la sud la nord; b. de la nord la sud;
c. spre stânga; d. spre dreapta.
Punctaj I. 5 x 4 p. = 20 p.
II. Precizați care dintre propozițiile de mai jos
sunt adevărate și care sunt false. Notați, pe o pagină
separată, pentru propozițiile adevărate A, iar pentru
cele false, F.
1. Cea mai întinsă regiune fără râuri permanente
este Sahara.
TERRA – O PLANETĂ ÎN TRANSFORMARE
77
2. Cea mai mare cantitate de apă este transportată
de fluviul Nil.
3. Cel mai întins deșert din lume, cu climă tropicală uscată, este Sahara.
4. Oceanul Indian este situat în părți egale în cele
două emisfere (nordică și sudică).
5. Mareele (flux și reflux) se produc din cauza cutremurelor.
Punctaj II. 5 x 4 p. = 20 p.
III. Realizați un text scurt, de cel mult trei-patru
rânduri, în care să prezentați caracteristicile hidrografiei unui continent, la alegere.
Menționați: numele continentului, întinderea
(com parativ cu alte continente), clima predominantă, fluviile principale, lacurile cele mai mari.
Punctaj III. 5 x 2 p. = 10 p.
IV. Aveți în vedere câteva diviziuni ale Oceanului
Planetar (A, B, C, D, E) și elemente care aparțin acestora (1, 2, 3, 4, 5). Corelați câte o diviziune cu elementul caracteristic, notând combinația corectă de litere
și cifre (de exemplu, D4).
A. Oceanul Pacific; 1. curenți datorați musonilor;
B. Oceanul Arctic; 2. cele mai mari fose oceanice;
C. Oceanul Indian; 3. Amazon, Congo;
D. Marea Roșie; 4. temperaturi ridicate ale apei;
E. Oceanul Atlantic; 5. banchiză.
Punctaj IV. 5 x 2 p. = 10 p.
V. Analizați textul următor:
Fluviul are izvoare situate la sud de Ecuator și un
traseu de la sud la nord. Străbate o zonă deșertică și
se varsă într-o mare printr-o deltă.
Pe baza acestui text, precizați denumirea fluviului.
Punctaj V. = 5 p.
VI. Elaborați un scurt text, de trei-cinci rânduri,
în care să utilizați o singură dată următorii termeni:
evaporare, temperatură, curent cald.
În text trebuie să precizați cum influențează oceanele clima.
Punctaj VI. 3 x 5 p. = 15 p.
VII. Priviți imaginile alăturate și precizați, pe
scurt, pentru două dintre acestea, la alegere, sub ce
formă este reprezentată apa și prin ce se caracterizează.
Punctaj VII. 2 x 5 p. = 10 p.
Total (I–VII) = 90 p.
Din oficiu = 10 p.
TOTAL = 100 p.
Fluviul Nil
Sahara
Oceanul Indian
Maree
78
TERRA – O PLANETĂ ÎN TRANSFORMARE
Î
n frunză, cu ajutorul luminii solare, are loc procesul de fotosinteză.
Aceasta utilizează radiația solară, diferite substanțe minerale, aer și
apă pentru a produce substanțe organice, care se obțin cu ajutorul unui
pigment verde existent în frunză, denumit clorofilă.
Procesul de fotosinteză stă la baza existenței și alcătuirii biosferei.
Totalitatea plantelor formează vegetația planetei noastre, care este o
parte a biosferei. Plantele sunt adaptate condițiilor de mediu: în regiunile reci, la temperaturi scăzute (conifere), în regiunile temperate, prin
căderea frunzelor (stejar), în regiunile de savană, prin dimensiuni mari
(baobab), în regiunile de stepă, prin predominarea ierburilor, iar în deșert, prin adaptarea la uscăciune (cactuși).
Animalele alcătuiesc fauna, care este, de asemenea, o parte a biosferei.
Biosfera cuprinde totalitatea viețuitoarelor (plante și animale) care
trăiesc pe planeta noastră. Aceste viețuitoare sunt adaptate celor trei
mari domenii: domeniul acvatic, domeniul terestru, domeniul subteran.
Plantele și animalele au câteva nevoi de bază, cum ar fi aerul, apa și
hrana. Pentru fiecare dintre acestea, viețuitoarele s-au adaptat, astfel încât să facă față concurenței între ele pentru a-și procura aceste elemente
necesare vieții.
Revedeţi temele anterioare și
identi caţi, în cadrul ecărei geosfere
învăţate (litosferă, atmosferă, hidrosferă) elementele care in uenţează
adaptarea plantelor și animalelor.
Realizaţi o listă cât mai completă
a acestora.
ACTIVITĂȚI INDEPENDENTE
Revedeţi temele anterioare și 1. Referitor la procesul de fotosinteză și la substanțele organice din
plante, precizați:
• rolul frunzei și al clorofi lei;
• rolul radiației solare;
• gazele produse în acest proces.
2. Descrieți plantele reprezentate în imaginile de mai sus și menționați cum s-au adaptat la mediul în care trăiesc.
APLICAȚII
• să precizăm condiţiile de viaţă ale
plantelor și animalelor;
• să stabilim legătura dintre aceste
condiţii și grupele de vieţuitoare.
VOM REUȘI
• biosfera ca sferă a vieţuitoarelor;
• repartiţia vieţuitoarelor;
• importanţa biosferei.
VOM ÎNVĂȚA DESPRE
• principalele grupe de plante și animale;
• alcătuirea unui ecosistem.
SĂ NE AMINTIM
• plante, animale și mediul lor de viaţă;
• ecosisteme naturale și caracteristicile
acestora;
• rolul animalelor domestice în istorie.
ȘTIM DE LA ALTE DISCIPLINE
Caracteristici generale și importanță
• posibilităţile de utilizare a resurselor biosferei în procese tehnologice
(tehnologie);
• modi cările mediului și in uenţa
acestora în activităţile economice.
VOM APLICA LA ALTE DISCIPLINE
BIOSFERA ȘI SOLURILE
1. 2. 3.
4. 5. 6.
1. Frunză; 2. Stejar; 3. Baobab; 4. Cactus; 5. Tranda r; 6. Ferigă
79
Există vieţuitoare care nu sunt nici
plante, nici animale. Prin studierea
lumii vieţuitoarelor microscopice, s-a
observat că acestea nu pot încadrate în niciunul dintre cele două mari
regnuri (plante și animale). Ele sunt
situate la limita între aceste două
mari categorii de vieţuitoare, având
caracteristici asemănătoare atât plantelor, cât și animalelor. Aceasta arată
că plantele și animalele au avut origine comună.
Există următoarele cinci categorii
mari de vieţuitoare (regnuri):
Regnul Numărul de specii
Bacteriilor 10 000
Protistelor 100 000
Ciupercilor 100 000
Plantelor 400 000
Animalelor 2 000 000
AFLAȚI MAI MULTE
Cele mai mari construcţii realizate
de anumite forme de viaţă (animale)
pe planeta noastră sunt coralii. Dintre
acestea, cea mai întinsă este Marea
Barieră de Corali din apele oceanice,
situate în nord-estul Australiei.
ȘTIAȚI CĂ? ?
Ecosistem – întindere (suprafaţă)
formată dintr-o biocenoză (plantele
și animalele acestuia) și biotop (condiţiile de mediu).
Regn – cea mai mare grupare de
vieţuitoare.
Protiste – grup de vieţuitoare unicelulare sau pluricelulare care trăiesc
îndeosebi în apă și au aspecte atât de
plante, cât și de animale.
aB VOCABULAR
REȚINEȚI
• Principalele grupe de animale sunt: insecte, pești, amfi bieni, reptile, păsări și mamifere.
• Biosfera – sfera viețuitoarelor (plante și animale) – cuprinde mai
multe domenii de viață:
– domeniul acvatic (al apelor oceanice și continentale);
– domeniul uscatului continental (terestru);
– domeniul subteran.
• Condițiile principale care infl uențează dezvoltarea și repartiția
viețuitoarelor sunt: lumina, temperatura, umiditatea, vântul, caracteristicile solului, altitudinea reliefului, apa, precipitațiile, înghețul etc.
• Principalul factor care determină repartiția animalelor este hrana.
• Biosfera are o importanță deosebită pentru celelalte geosfere și
pentru evoluția viețuitoarelor pe planeta noastră.
OBSERVAȚI ȘI REZOLVAȚI
1. Descrieți, pe scurt, fi ecare animal din aceste imagini, precizând: denumirea, mediul în care trăiește, grupa căreia îi aparține, adaptări la mediu.
2. Completați un tabel asemănător celui alăturat, după exemplul dat.
Grupa de animale Exemplu Alte exemple
Insecte Greier
Pești Crap
Am bieni Broască
Reptile Șarpe
Păsări Pinguin
Mamifere Maimuţă
1. Pește; 2. Pasăre; 3. Am bian; 4. Reptilă; 5. Mamifer; 6. Insectă
1.
3.
5.
2.
4.
6.
80
TERRA – O PLANETĂ ÎN TRANSFORMARE
Repartiția geografică a plantelor urmează repartiția tipurilor de climă.
Zonele de vegetație urmăresc limitele zonelor de climă și sunt aproape
simetrice față de Ecuator.
Transformările climei au dus la adaptări ale plantelor.
Răspândirea plantelor pe planeta noastră se realizează în moduri diferite
(transportul semințelor de către vânt sau de păsări, plantarea de către oameni a unor specii dintr-o regiune în alta etc.).
Există:
• întinderi forestiere: pădurile de conifere (adaptate frigului), pădurile
de foioase (cu frunze căzătoare), pădurile ecuatoriale (etajate, adaptate
umidității și luminii);
• vegetație ierboasă cu întinderi de ierburi joase (stepă), mai înalte
(prerie) sau în amestec cu arbori (savană);
• vegetație de pustiuri (deșerturi), adaptată temperaturilor ridicate și
precipitațiilor foarte reduse;
• vegetație de tundră cu mușchi, licheni și arbori scunzi, rezistenți la
frig și vânt. Descrieţi două ecosisteme dintre
cele studiate la biologie, la alegere
dintre:
• baltă;
• râu;
• lac;
• deșert;
• pădure.
ACTIVITĂȚI INDEPENDENTE
Descrieţi două ecosisteme dintre
1. Cum explicați absența unor zone de vegetație (taiga, tundră) în emisfera sudică?
2. Realizați o ordonare a zonelor de vegetație de la cea care are cea
mai rară vegetație până la cea care considerați că are vegetația cea mai
bogată. Folosiți numerele din legenda hărții.
APLICAȚII
• să identi căm zone de vegetaţie pe
diferite hărţi;
• să descriem condiţiile naturale din
aceste zone.
VOM REUȘI
• domenii de viaţă și zone de vegetaţie;
• repartiţia geogra că a formaţiunilor
vegetale.
VOM ÎNVĂȚA DESPRE
• factorii care determină răspândirea
plantelor pe planeta noastră;
• adaptări ale plantelor la condiţiile
de mediu.
SĂ NE AMINTIM
• organizarea lumii vii pe ecosisteme
(terestre, acvatice);
• caracteristicile unor ecosisteme.
ȘTIM DE LA ALTE DISCIPLINE
• procesele tehnologice simple pentru cultura plantelor;
• modul în care anumite plante au fost
transformate în plante de cultură.
VOM APLICA LA ALTE DISCIPLINE
BIOSFERA ȘI SOLURILE
1 – suprafeţe cu gheţari; 2 – vegetaţie de tundră; 3 – păduri de conifere (taiga),
4 – păduri de amestec (conifere–foioase), 5 – păduri de foioase, 6 – păduri
tropicale umede, 7 – păduri oceanice ; 8 – vegetaţie mediteraneeană; 9 – stepe
și prerii; 10 – vegetaţie de semideșert; 11 – deșerturi; 12 – savane; 13 – păduri
ecuatoriale; 14 – mangrove; 15 – vegetaţie etajată (munţi înalţi)
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15
Cercul Polar de Nord
Tropicul de Nord
Tropicul de Sud
Cercul Polar de Sud
Plantele și animalele – repartiția lor geografi că
Repartiţia geografi că a plantelor pe Terra
81
Zonele de vegetaţie s-au modi cat
în timp, ca efect al schimbărilor climatice. În urma reducerii suprafeţelor
ocupate cu gheţari, terenurile au fost
acoperite cu vegetaţie de tundră, apoi
cu păduri de conifere. Reducerea precipitaţiilor în interiorul Asiei a favorizat
apariţia unor întinderi aride, cu deșerturi. Aridizarea din Podișul Sahara a dus
la extinderea vegetaţiei deșertice.
În ţara noastră, în timpul perioadei
glaciare, pe munţii înalţi existau gheţari, mai jos vegetaţie de tundră și, pe
cea mai mare întindere, conifere. Încălzirea climatică a dus la dispariţia gheţarilor, urcarea în înălţime a vegetaţiei
de tundră și de conifere, la apariţia
pădurilor de foioase și, în timpuri mai
recente, a stepei.
AFLAȚI MAI MULTE
• Sequoia este un arbore care ajunge
la dimensiuni foarte mari și trăiește
câteva sute de ani. Crește în partea
de vest a continentului nord-american, spre Oceanul Paci c, unde vânturile aduc precipitaţii bogate.
• Eucaliptul, care crește în Australia,
este, de asemenea, un arbore foarte înalt, ajungând la 100 de metri.
Este considerat cel mai înalt dintre
foioase.
ȘTIAȚI CĂ? ?
Mangrovă – formațiune vegetală tropicală alcătuită din arbori și arbuști, caracteristică țărmurilor mlăștinoase, inundate în timpul uxului.
aB VOCABULAR
REȚINEȚI
• Zonele de vegetație sunt fâșii aproape paralele cu Ecuatorul, în
care predomină plante caracteristice, adaptate condițiilor de climă.
• Vegetația diferă de la zonele în care aceasta este foarte densă (pădurea ecuatorială) la zone cu vegetație slab dezvoltată (deșerturile tropicale).
• Există lanțuri montane înalte, unde vegetație este etajată, iar etajele
redau, cu aproximație, zonele de vegetație.
OBSERVAȚI ȘI REZOLVAȚI
1. Descrieți, pe scurt, fi ecare imagine de mai sus.
2. Prezentați o zonă de vegetație, la alegere, utilizând imaginile și tabelul de mai jos.
Zone de
vegetaţie
Plante
caracteristice
Elemente care determină
și in uenţează vegetaţia
Tundră mușchi, licheni,
arbuști
un anotimp scurt de creștere a plantelor,
temperaturi negative, zăpadă, sol îngheţat
Taiga molid, brad, pin,
zadă
sol îngheţat o parte din an, geruri
frecvente, temperaturi scăzute
Păduri de
foioase
stejar, fag, ulm temperaturi favorabile, precipitaţii ridicate, patru anotimpuri, frunze căzătoare
Prerie graminee, arbuști
pitici, ierburi înalte
un sezon secetos, temperaturi ridicate, soluri cu o grosime mare, geruri ocazionale
Vegetaţie mediteraneeană
arbuști și arbori mediteraneeni, ierburi
patru anotimpuri (două ploioase), temperaturi și umiditate ridicate, ariditate
Deșert tropical vegetaţie rară,
cactuși
precipitaţii și umiditate reduse, vânturi
puternice, variaţii de temperatură, căldură
1. Tundră; 2. Taiga; 3. Pădure stejari; 4. Prerie; 5. Vegetație mediteraneeană; 6. Deșert
1.
3.
5.
2.
4.
6.
PROIECT
În clasa a IV-a aţi învăţat la geogra-
e despre principalele zone și etaje de
vegetaţie din țara noastră.
Realizaţi o scurtă caracterizare a
acestora, precizând: denumirea, unde
sunt situate și caracteristicile plantelor.
PROIECT
În clasa a IV-a aţi învăţat la geogra-
82
TERRA – O PLANETĂ ÎN TRANSFORMARE
Animalele sunt legate de adăpost (vegetație, sol, relief ) și de posibilitățile procurării hranei.
Principalele grupe de animale (insecte, reptile, amfibieni, păsări, mamifere) sunt formate din mai multe specii.
Insectele ocupă aproape întreaga planetă (cu adaptări în funcție de
mediu). Oceanele și mările sunt populate de animale care au posibilitatea
de a se deplasa pe distanțe mari (cum ar fi delfinul și balena). Reptilele se
întâlnesc atât pe uscat (chiar și în deșerturi), pe diferite insule (de exemplu, iguana, în Gallapagos), cât și în bălți, mlaștini și lacuri, la țărmul mării
și în apele râurilor (cum sunt șerpii, care trăiesc în apele Amazonului).
Dintre acestea, broasca-țestoasă se remarcă prin distanțele mari pe care le
parcurge, traversând întinderile oceanice, pentru a depune ouăle.
Animalele au suferit de-a lungul timpului adaptări la condițiile climatice. Exemplele sunt numeroase, însă unul cunoscut îl reprezintă pinguinul care, deși este o pasăre, are blană în loc de pene.
Cele mai mari animale terestre (elefantul, rinocerul și hipopotamul)
sunt erbivore. Animalele carnivore (leul, tigrul) consumă animale erbivore
(gazele, bivoli, antilope). Există și animale omnivore, cum ar fi ursul.
Anumite animale, cum sunt păsările migratoare, se deplasează sezonier pe distanțe foarte mari.
• Pe baza celor învăţate la biologie, menţionaţi, pentru principalele
ecosisteme cunoscute, denumirea
animalelor caracteristice.
• Precizați care sunt relațiile care
se stabilesc între viețuitoarele unui
ecosistem.
ACTIVITĂȚI INDEPENDENTE
Pe baza celor învăţate la biolo1. Precizați legăturile principale care se stabilesc într-un lanț trofi c.
2. Prezentați un ecosistem subteran, menționând factorii de mediu
caracteristici și adaptări ale viețuitoarelor.
3. Denumiți mediul de viață al fi ecărui animal dintre cele redate în
imaginile de mai sus.
APLICAȚII
• să precizăm legăturile dintre plante
și animale;
• să descriem condiţiile de viaţă ale
animalelor cunoscute.
VOM REUȘI
• domenii de viaţă ale animalelor;
• repartiţia geogra că a principalelor
animale.
VOM ÎNVĂȚA DESPRE
• factorii care determină răspândirea
animalelor pe planeta noastră;
• adaptări ale animalelor la condiţiile
de mediu.
SĂ NE AMINTIM
• organizarea lumii vii pe ecosisteme
(terestre, acvatice);
• caracteristicile unor ecosisteme;
• ce este un lanţ tro c.
ȘTIM DE LA ALTE DISCIPLINE
Repartiţia geografi că a animalelor pe Terra
• procesele tehnologice simple pentru creșterea animalelor;
• ce animale au fost domesticite.
VOM APLICA LA ALTE DISCIPLINE
BIOSFERA ȘI SOLURILE
1. 2. 3.
4. 5. 6.
1. Del ni; 2. Crocodil; 3. Vidră; 4. Șarpe de apă; 5. Broască-țestoasă; 6. Iguană
83
Cele mai mari formaţiuni biotice
de la suprafaţa planetei sunt denumite biomuri. Acestea se suprapun
zonelor de vegetaţie, dar cuprind și
animalele caracteristice. Biomurile
sunt întinderi relativ omogene ale
bio sferei, determinate de caracteristicile și de aspectul vegetaţiei.
Pe glob există următoarele biomuri: păduri tropicale umede, savane, deșerturi, stepe, păduri temperate cu frunze căzătoare, taiga, tundră.
AFLAȚI MAI MULTE
Cele mai mari animale sunt balenele (în apă) și elefanţii (pe uscat).
ȘTIAȚI CĂ? ?
Omnivor – animal care se hrănește atât cu plante, cât și cu animale.
aB VOCABULAR
REȚINEȚI
• Adaptările pe care le-au suferit animalele sunt foarte diferite și se
referă la aspect, dimensiuni, mod de hrănire, dezvoltarea organelor care
facilitează deplasarea, culoare.
• Repartiția geografi că a animalelor urmărește zonele de vegetație.
Spre deosebire de plante, animalele se pot deplasa în căutarea hranei,
depășind zonele de vegetație.
OBSERVAȚI ȘI REZOLVAȚI
1. Descrieți, pe scurt, animalul reprezentat în fi ecare imagine de mai
sus, precizând: denumirea, mediul în care trăiește și o adaptare la caracteristicile mediului.
2. Notați câteva adaptări ale animalelor din principalele zone de vegetație, într-un tabel asemănător celui de mai jos.
Zone de vegetaţie Animale caracteristice Exemple
de adaptare
Tundră și zona arctică ren, păsări migratoare, urs-polar, balenă
Taiga cerb, elan, urs-brun, zimbru, ren, nurcă
Păduri de foioase iepure, veveriţă, cerb, porc-mistreţ
Semideșert temperat reptile, insecte, iac, antilopă
Prerie dropie, bizon, gazelă
Deșert tropical cămilă, reptile, insecte, mamifere mici
Savană antilopă, girafă, zebră, elefant, leu, cangur, tigru, panteră, rinocer, hipopotam
Păduri ecuatoriale maimuţe, păsări, insecte, reptile
1. Ren; 2. Urs-alb; 3. Capră-neagră; 4. Tigru; 5. Zebră; 6. Emu
1.
3.
5.
2.
4.
6.
PROIECT
Aveţi în vedere următoarele:
a. Elemente și factori de mediu:
salinitate, altitudine, umiditate, adâncime, luminozitate, temperatura aerului, temperatura apei, oscilaţiile nivelului mării, valuri, curenţi oceanici,
precipitaţii, îngheţ, vânt, gheaţă, aisberg, zăpadă, lipsa apei, zona caldă,
arbori.
b. Plante: brad, molid, cactus, lotus, baobab, eucalipt, stejar, fag, ierburi, licheni, arbuști.
c. Animale: balenă, urs-brun, castor, insecte, iepure, capră-neagră,
cămilă, pinguin, crocodil, corali, hipopotam, maimuţă, broască-ţestoasă,
pelican.
Realizaţi cinci grupări de câte trei
elemente (un element de mediu, o
plantă și un animal). Descrieţi, pe
scurt, legătura dintre acestea.
PROIECT
Aveţi în vedere următoarele:
84
TERRA – O PLANETĂ ÎN TRANSFORMARE
Solul reprezintă partea afânată a scoarței terestre, situată la suprafața
acesteia, în care plantele își dezvoltă rădăcinile. Este format din substanțe minerale, aer, apă, substanțe organice și microorganisme. Aerul și
apa ocupă spațiile libere din interiorul solului.
Stratul de la suprafață (denumit litieră) provine din descompunerea
substanțelor organice care cad pe sol (frunze, crengi). Succesiunea straturilor care formează solul poartă denumirea de profil de sol.
Principala proprietate a solului o reprezintă fertilitatea, care asigură
plantelor substanțele organice și minerale necesare creșterii acestora.
Totalitatea solurilor formează pe suprafața Pământului o sferă aproape continuă, denumită pedosferă.
Solul este o resursă principală a vieții, atât a plantelor care cresc în
mod natural, cât și a plantelor de cultură.
Solul se formează într-un timp îndelungat (câteva decenii), dar se
poate distruge ușor.
Pe baza celor învăţate, precizaţi
cum determină următorii factori formarea și aspectul solului:
• roca;
• tipul de vegetație;
• cantitatea de precipitații;
• adâncimea rădăcinilor.
ACTIVITĂȚI INDEPENDENTE
Pe baza celor învăţate, precizaţi
1. Realizați o diagramă circulară pe care să reprezentați proporția
unor componente ale solului. Acestea sunt exprimate în procente corespunzătoare volumului ocupat, în tabelul de mai jos.
Aer 25%
Apă 25%
Substanţe minerale 45%
Substanţe organice 5%
2. Explicați, în trei–cinci rânduri, următoarea afi rmație: Solul este resursă a vieții.
APLICAȚII
• să identi căm componentele solului;
• să comparăm solurile după diferite
caracteristici.
VOM REUȘI
• pro lul de sol;
• pedosfera ca „sferă” a solurilor;
• rolul solului în dezvoltarea plantelor.
VOM ÎNVĂȚA DESPRE
• ce se înţelege prin sol;
• din ce este format solul.
SĂ NE AMINTIM
• rolul rădăcinii pentru plante;
• rocile care alcătuiesc scoarţa terestră.
ȘTIM DE LA ALTE DISCIPLINE
Solul – resursă a vieții
Rocă
Substanțe minerale
Apă
Aer
Humus
• cultivarea plantelor;
• măsuri de protejare a solului;
• rolul irigațiilor în dezvoltarea plantelor și în păstrarea calității solului.
VOM APLICA LA ALTE DISCIPLINE
BIOSFERA ȘI SOLURILE
1. 2. 3.
4. 5.
1-4. Pro l de sol; 5. Transportul substanțelor, prin tulpină, spre frunze
LITIERĂ
Rădăcini
Organisme mici
85
Solul care poate utilizat pentru
cultivarea plantelor reprezintă aproximativ 1/10 din întinderea uscatului.
Este o parte relativ mică, având în vedere creșterea rapidă a populaţiei și a
necesarului de produse alimentare.
Cu toate acestea, există multe fenomene care duc la distrugerea solului
(eroziune, acumulare de săruri, spulberare de vânt etc.) și de aceea este necesar să e utilizat în mod rațional.
AFLAȚI MAI MULTE
În pădurile ecuatoriale, deși vegetaţia este foarte bogată, solul are o proporţie redusă de humus. Acest lucru
este datorat cantității ridicate de precipitaţii, care „spală” substanţele organice
provenite din descompunerea frunzelor (care nu se mai acumulează în litieră).
ȘTIAȚI CĂ?
În pădurile ecuatoriale, deși vegeta-
?
Agrotehnică – știinţa care se ocupă cu tehnicile agricole, destinate
culturii plantelor.
Pro l de sol – succesiune de straturi
orizontale din care este format solul.
Humus – strat al solului unde se acumulează materialele provenite din descompunerea frunzelor, a ramurilor și
de acumulare a substanţelor organice.
Litieră – strat de frunze și crengi
căzute pe sol.
aB VOCABULAR
REȚINEȚI
• Solurile se suprapun în mare măsură zonelor de vegetație, deoarece
rădăcinile plantelor reprezintă factorul de fi xare a solului.
• Solurile diferă între Ecuator și poli prin: procesele fi zice și chimice
care au loc în sol; proporția componentelor solului (substanțe minerale,
organice, aer, apă); culoarea predominantă; grosimea profi lului de sol.
• Caracteristicile solului determină cultivarea diferitelor plante: cereale, plante tehnice, legume, leguminoase etc.
• Principala modalitate de conservare a solului o reprezintă utilizarea
lui în mod rațional, cu ajutorul unor mijloace agrotehnice moderne.
• În regiunile aride sau cu precipitații reduse sunt folosite irigațiile.
OBSERVAȚI ȘI REZOLVAȚI
Precizați pentru fi ecare zonă de vegetație și soluri descrisă mai jos
principalele elemente climatice.
Zona de vegetaţie și soluri Caracteristici ale solurilor
1. Tundră sol îngheţat, strat redus de humus, grosime mică
2. Taiga sol temporar dezgheţat, humus redus
3. Păduri de foioase litieră bogată, strat de humus
4. Stepe și prerii humus de grosime mare
5. Vegetaţie
mediteraneeană
soluri cu o grosime redusă, grosime mică a
stratului de humus
6. Deșerturi (tropicale
și temperate)
sol subţire, pe mari întinderi lipsește, solurile
sunt predominant nisipoase
7. Savane soluri cu o grosime mare, strat gros de humus
8. Păduri tropicale soluri cu o grosime mică, culoare roșiatică
1-3. Eroziunea solului; 4. Sol lipsit de precipitații; 5. Tehnică agricolă; 6. Irigații
1.
3.
5.
2.
4.
6.
PORTOFOLIU
Documentați-vă în diferite surse și
completaţi un tabel asemănător celui
de mai jos, precizând consecințele posibile ale degradării solului, în raport cu
modi cările unor elemente naturale.
Modi cări Consecinţe
Despăduriri
Secete
Creșterea umidităţii
Scăderea temperaturii
Incendii
Inundaţii
PORTOFOLIU
Documentați-vă în diferite surse și
86
TERRA – O PLANETĂ ÎN TRANSFORMARE
APLICAȚIE PRACTICĂ
Protecția plantelor,
a animalelor și conservarea solului
Plantele au suferit anumite modificări de-a lungul
timpului, sub influența omului. Anumite plante, la început sălbatice, au fost transformate în plante de cultură: grâu, porumb, orz, orez, diferiți arbuști etc. În multe
situații, nu se mai păstrează planta sălbatică inițială.
Dintre plantele din țara noastră amenințate cu dispariția, menționăm: bujorul-românesc, narcisele, lianele din Pădurea Letea, vegetația dunelor de nisip.
1. Desenați o schiță a orizontului local, asemănătoare celor realizate anterior (la aplicațiile practice), pe
care amplasați areale acoperite cu: păduri, pășuni, terenuri cultivate, localități, drumuri, alte elemente. Pentru
aceste întinderi, folosiți semnele convenționale pe care
le considerați cele mai potrivite.
2. Identificați în orizontul local, dacă există, plante
în curs de reducere a suprafeței ocupate, plante ocrotite
sau plante pe cale de dispariție.
Animalele sunt amenințate într-o măsură mult mai
mare decât vegetația și sunt expuse mai mult agresiunii factorilor de mediu și omului. În preriile nord-americane, bizonul a fost vânat până aproape la dispariție.
În mod asemănător, vânătoarea balenelor a dus la diminuarea efectivelor acestora. În savane, elefanții au
fost vânați pentru fildeș, dar și alte animale, cum sunt
rinocerii și animalele cu blană din care se poate face
îmbrăcăminte.
În țara noastră aproape a dispărut dropia și s-a diminuat numărul caprelor-negre. Zimbrul a dispărut din
faună, dar a fost repopulat cu exemplare din alte țări.
Pentru protecția diferitelor specii de animale, dar și a
mediului și a peisajelor în care trăiesc, au fost delimitate
anumite suprafețe, unde acestea sunt ocrotite. Există: rezervații ale biosferei, parcuri naționale, parcuri
naturale.
Pe glob există mari rezervații și parcuri naturale
în care, pe lângă plante și animale, sunt conservate
elemente spectaculoase și peisaje. Cele mai mari parcuri naturale cunoscute sunt: Yellowstone (în SUA),
Krüger (în Africa de Sud), Delta Dunării (în Europa).
1. Utilizând diferite surse de informare, realizați o
listă cu animale care au dispărut sau sunt amenințate
cu dispariția. Precizați ce măsuri ar trebui luate pentru
a fi ocrotite animalele respective.
2. De ce credeți că se vânează iepurii, capra-neagră,
vidra și rinocerii?
Protecţia plantelor
Protecţia animalelor
1. Parc; 2. Pădurea Letea - liană; 3. Despădurire
Fildeș Dropie Zimbru
1.
2. 3.
87
Organizați-vă în șase grupe de câte patru elevi.
Realizați, în următoarea săptămână, o investigație asupra unui teritoriu (întindere), care poate fi orizontul localității voastre sau o altă regiune.
Fiecare grupă va studia câte o problemă referitoare la acest teritoriu, astfel:
Grupa 1: Poziția, localizarea, orientarea și limitele teritoriului.
Grupa 2: Relieful (altitudine, aspectul suprafeței
terenului, forme de relief, roci, denumiri).
Grupa 3: Clima și vremea (tipul de climă, caracteristicile acestuia, situații de vreme, fenomene extreme).
Grupa 4: Hidrografi e (râuri, lacuri, ape subterane,
amenajări etc.).
Grupa 5: Vegetație, faună, aspectele solului.
Grupa 6: Elemente privind modifi cări (pozitive și
negative) ale regiunii.
În cadrul acestei investigații, fi ecare grupă va studia tema respectivă, având în vedere următoarele
componente:
Solul reprezintă condiția de bază a cultivării plantelor agricole și, în acest fel, o resursă de produse alimentare. Se formează în timp îndelungat, dar se poate
distruge ușor. Principalul mod în care se distruge solul
îl reprezintă eroziunea produsă de factorii externi.
Principalele măsuri de conservare a solului sunt:
agrotehnica modernă, plantațiile forestiere, interzicerea
pășunatului, măsuri de apărarea împotriva eroziunii,
construcții de acumulare a apei.
1. Comparați imaginile de mai sus și precizați
principalele deosebiri dintre acestea.
2. Descrieți aspectul solului în orizontul apropiat
și identifi cați aspectele negative.
Conservarea solului
Agricultură modernă Eroziunea solului
• metodele de investigație (vor fi identifi cate și
selectate metodele specifi ce fi ecărui domeniu);
• vor fi realizate schițe de hartă cu elementele
res pective, conform modelelor din manual (relief,
pagina 46; vreme și climă, pagina 62; apele, pagina 74; vegetația, pagina 86);
• Vor fi realizate, dacă este posibil, fotografi i, ilustrații, desene ale elementelor principale (localizare,
relief, substrat, vreme, ape, vegetație etc.);
• Se va realiza, în fi ecare grupă, o scurtă descriere
(prezentare) a temei abordate (cel mult o pagină), care
va include toate elementele observate și datele culese.
Rezultatele obținute vor fi reunite pe un poster,
pentru a obține o imagine cât mai completă a temei.
Acest poster va reprezenta contribuția elevilor din
grupă și va fi prezentat de un elev desemnat de pentru acest lucru.
Fiecare grupă va prezenta, în ora din săptămâna
viitoare, concluziile cele mai importante referitoare
la tema investigată. Împreună, acestea vor reprezenta o caracterizare a teritoriului studiat, bazată pe
elemente rezultate din activitatea voastră.
INVESTIGAŢIE
88
Recapitulare și evaluare
Recapitulare
Biosfera cuprinde toate viețuitoarele care trăiesc
pe planeta noastră, formând o „sferă” vie a acesteia.
La baza lumii vii stă procesul de fotosinteză.
Există trei domenii de viață:
• domeniul acvatic;
• domeniul continental;
• domeniul subteran.
Repartiția geografi că a plantelor, animalelor și solurilor urmează repartiția zonelor de climă.
Animalele sunt legate de adăpost și de posibilitățile procurării hranei.
Unele plante și animale au dispărut, altele sunt
amenințate cu dispariția sau sunt în diminuare. Pentru a păstra diversitatea biosferei, există măsuri de
conservare și ocrotire a acestora.
Viețuitoarele sunt grupate în ecosisteme, precum
și în formațiuni mai mari ca întindere, denumite biomuri. Există o multitudine de adaptări ale plantelor
și animalelor la condițiile de mediu.
Zonele de vegetație, animale și soluri sunt aproape
simetrice față de Ecuator, iar pe munții înalți, vegetația este etajată.
Între cele două emisfere există diferențe în ceea
ce privește întinderea și chiar existența unor zone de
vegetație, faună și soluri, din cauza repartiției inegale a continentelor și a oceanelor.
Solul este partea afânată a scoarței terestre, în care
plantele își dezvoltă rădăcinile. Solurile se suprapun,
în mare măsură, zonelor de vegetație, deoarece rădăcinile plantelor reprezintă factorul de fi xare a solului.
Solurile se formează foarte greu în timp și pot fi
distruse ușor.
Recitiți textul de mai sus și pe baza acestuia:
Identifi cați câte două idei principale care se referă la:
a. biosferă ca întreg;
b. învelișul de sol (pedosfera).
Evaluare
I. Notați, pe o pagină separată, răspunsurile corecte
pentru următoarele întrebări:
1. Pedosfera este „sfera”:
a. plantelor; b. animalelor;
c. solurilor; d. reliefului.
2. Cele mai mari diviziuni ale biosferei sunt:
a. zonele de vegetație; b. tipurile de soluri;
c. ecosistemele; d. domeniile de viață.
3. Producerea substanțelor organice în frunză se
datorează procesului de:
a. polenizare; b. fotosinteză;
c. simbioză; d. adaptare.
4. Radiația solară este refl ectată în mare parte de:
a. ursul-brun; b. ursul-polar;
c. hipopotam; d. zebră.
5. Cel mai mare animal terestru este:
a. elefantul; b. rinocerul;
c. leul; d. hipopotamul.
Punctaj I. 5 x 4 p. = 20 p.
II. Aveți în vedere șase formațiuni vegetale (A, … F)
și opt exemple de animale (1, … 8).
Corelați câte o zonă de vegetație cu un animal caracteristic, notând, pe caiet, combinația corectă de litere și cifre (de exemplu, A3).
A. pădure ecuatorială; 1. dropie;
B. savană; 2. ren;
C. stepă; 3. maimuță;
D. taiga; 4. cămilă;
E. tundră; 5. zebră;
F. pădure de foioase; 6. pinguin;
7. elan;
8. porc-mistreț.
Punctaj II. 6 x 3 p. = 18 p.
III. Completați, pe caiet, propozițiile de mai jos cu
termenul corespunzător, astfel încât propozițiile să fi e
corecte.
Pedosfera se suprapune cel mai bine ca întindere
cu geosfera denumită ……. . Principala caracteristică a
solului o reprezintă …………, care asigură plantelor de
TERRA – O PLANETĂ ÎN TRANSFORMARE
89
cultură substanțele nutritive. Cea mai întinsă asociație
de plante și animale terestre se numește ……..………..
și cuprinde plante, animale, precum și mediul lor de
existență. Balena și delfinul fac parte din grupa ………. ,
pinguinul este ………….. , iar șarpele este........... .
Alegeți dintre următorii termeni: zonă de vegetație,
biom, fertilitatea, ecosistem, biotop, litosferă, biocenoză, peisaj, atmosferă, palmieri, mamifere, reptilă, pește, pasăre, amfibian.
Punctaj III. 6 x 2 p. = 12 p.
IV. În tabelul următor este consemnată înălțimea a doi arbori (A și B) în creștere, pe parcursul a
45 de ani.
Arbore Înălţime (metri)
A 3 6 10 12 13 14 14 14 14 14
B 5 10 15 20 25 30 35 40 42 43
Ani 1 5 10 15 20 25 30 35 40 45
1. Reprezentați grafic, pe caiet, înălțimea celor doi arbori (A și B), conform datelor din tabel, cu ajutorul unor
culori sau simboluri diferite, folosind graficul de mai jos.
1 5 10 15 20 25 30 35 40 45
45
40
35
30
25
20
15
10
5
0
Ani
Înălțime (m)
A
B
2. Cum a crescut arborele A?
3. Cum a crescut arborele B?
4. Care este diferența de înălțime între cei doi arbori după 25 de ani?
5. În ce zonă de vegetație credeți că este situat arborele A?
6. În ce zonă de vegetație credeți că este situat arborele B?
7. Care credeți că este cauza principală a creșterii
diferite a celor doi arbori?
8. Ce înălțime ar putea să aibă arborele B după 90
de ani?
Punctaj IV. 8 x 3 p. = 24 p.
V. Priviți imaginile de mai sus și elaborați un text, de
aproximativ o jumătate de pagină, în care să explicați,
în patru idei principale, diversitatea și transformarea
biosferei, pe baza factorilor care acționează asupra ei.
a. Aveți în vedere următorii factori: luminozitate,
umiditate, zăpadă, precipitații, căldură, frig, radiație
solară, evaporare, secetă, vânt, îngheț, hrănire.
b. Aveți în vedere următoarele elemente ale biosferei: plante, animale, mamifere, insecte, reptile, balenă,
pinguin, girafă, etaj, savană, pădure ecuatorială, tundră, copac, cactus.
Punctaj V. 4 x 2 p. = 8 p.
VI. Explicați procesul de fotosinteză, utilizând imaginea alăturată. Precizați patru elemente ale acestui
proces care sunt reprezentate pe imagine.
Punctaj VI. 4 x 2 p. = 8 p.
Total (I–VI) = 90 p.
Din oficiu = 10 p.
TOTAL = 100 p.
1.
4.
2.
3.
1. Pădure ecuatorială; 2. Taiga 3. Arbori îndoiți de vânt;
4. Ciocănitoare
Dioxid
de carbon
Lumină Oxigen
Apă
90
ZONELE NATURALE ALE TERREI
Principalele componente naturale ale Terrei (climă, vegetație, soluri,
ape) au o dispunere aproape paralelă între ele, de la Ecuator la cei
doi poli.
Factorii care determină zonalitatea fenomenelor pe Terra sunt cei
care definesc Pământul ca planetă: forma sferică, dimensiunile și mișcările Pământului.
Există factori care modifică această dispunere în zone, cum ar fi: repartiția inegală a continentelor și oceanelor, dispunerea și înălțimea lanțurilor montane etc.
Deoarece componentele naturale sunt dispuse în fâșii paralele (zone)
față de Ecuator, spunem că au un caracter zonal. Zonalitatea acestora
este cea mai vizibilă caracteristică geografică a planetei noastre.
Zonele naturale ale Terrei pot fi redate într-o formă simplificată și generalizată, pornind de la zonele de latitudine, ca în schița de mai sus.
Expresia cea mai clară a zonelor naturale o reprezintă peisajele, adică
aspectul vizibil al elementelor de la suprafața terestră.
În cadrul fiecărei zone, există un anumit număr de peisaje, care sunt
rezultatul mai multor factori și au mai multe caracteristici.
Realizaţi o listă de șase–nouă factori pe care îi consideraţi cei mai importanţi pentru explicarea diversităţii
fenomenelor terestre.
ACTIVITĂȚI INDEPENDENTE
1. Menționați ce credeți că se înțelege prin fi ecare dintre următoarele
formulări: peisaj montan, peisaj vulcanic, peisaj lacustru, peisaj glaciar.
2. Descrieți, la alegere, unul dintre aceste peisaje, precizând caracteristicile principale.
APLICAȚII
• să identi căm zonele naturale;
• să identi căm peisaje în cadrul zonelor naturale.
VOM REUȘI
• zonalitatea latitudinală a fenomenelor naturale;
• peisajele naturale ca re ectare a zonalităţii.
VOM ÎNVĂȚA DESPRE
• consecinţele formei și mișcărilor
Pământului;
• zonele de climă;
• orientarea pe glob.
SĂ NE AMINTIM
• legăturile dintre fenomene;
• ecosistemele terestre.
ȘTIM DE LA ALTE DISCIPLINE
Diversitatea peisajelor terestre naturale
• in uenţa zonelor naturale asupra
unor evenimente istorice.
VOM APLICA LA ALTE DISCIPLINE
INVESTIGAȚIE
Realizaţi o scurtă deplasare în localitatea voastră sau la marginea acesteia.
În locul respectiv, identi caţi și notaţi,
sub îndrumarea profesorului, următoarele elemente ale peisajului:
• aspectul liniei orizontului,
• caracteristicile peisajului observat
(pe baza criteriilor enunţate);
• modi cările făcute de om;
• elementele principale care determină caracteristicile peisajului.
INVESTIGAȚIE
Realizaţi o scurtă deplasare în localiZone latitudinale ale Terrei
Polul Nord
Polul Sud
zona arctică
zona subpolară
zona subpolară
zona mediteraneeană
zona mediteraneeană
zona temperată
(oceanică și continentală)
zona temperată
(oceanică și continentală)
zona tropicală uscată
zona tropicală uscată
zona tropicală cu două anotimpuri
zona tropicală cu două anotimpuri
zona tropicală umedă
zona antarctică
Ecuator
91
Zonele latitudinale, redate în desenul de la pagina 90, reprezintă o
generalizare a acestora în fâșii paralele cu Ecuatorul. În cazul planetei
noastre, o cauză principală a acestora
o reprezintă înclinarea axei. Această
înclinare, în contextul mișcării de revoluţie a planetei, oferă o iluminare
care se modi că în cursul unui an, generând diferite zone termice.
Zonele naturale sunt rezultatul, în
același timp, al formei Pământului, înclinării axei, la care se adaugă efectul
mișcărilor Pământului.
Peisajele naturale reprezintă rezultatul combinării acestor factori generali cu situaţia concretă a substratului pe care sunt situate.
AFLAȚI MAI MULTE
Peisajele naturale au întinderi
diferite în funcţie de omogenitatea
substratului.
Cele mai întinse peisaje naturale
omogene sunt: Amazonia, Câmpia
Siberiei de Vest, Podișul Tibet, Podișul
și Deșertul Sahara, Podișul și Deșertul
Arabiei, Antarctica, Groenlanda și altele.
ȘTIAȚI CĂ? ?
Zonă naturală – fâșie paralelă cu
Ecuatorul, în care există o omogenitate a elementelor principale (climă,
vegetaţie etc.).
Zonă biogeogra că – fâșie zonală, în care vegetaţia și fauna sunt considerate împreună.
Zonă latitudinală – fâșie paralelă
cu Ecuatorul, în care factorii determinanți sunt re zultatul caracteristicilor
Terrei (formă, mișcări).
Peisaj – aspect vizibil speci c al
unei întinderi, rezultat din modul de
combinare a factorilor și elementelor
componente.
aB VOCABULAR
REȚINEȚI
• Ecosistemele refl ectă relația dintre plante, animale, mediul de viață și relațiile dintre acestea.
• Peisajele sunt foarte diversifi cate, ca rezultat al condițiilor locale
(existența unor golfuri, insule, depresiuni, fl uvii, munți înalți, lacuri etc.).
OBSERVAȚI ȘI REZOLVAȚI
Descrieți și localizați pe un planiglob zonele naturale, peisajele și regiunile din tabelul alăturat.
Zone naturale Peisaje naturale Regiuni (exemple)
Zona arctică banchiza
gheţari de calotă
Oceanul Arctic
Groenlanda
Zona subpolară arctică tundră arctică Alaska, Islanda, nordul Siberiei
Zona temperată
nordică
taiga (conifere) Siberia, Canada, nordul Europei
peisaje oceanice vestul Americii de Nord
peisaje continentale
(păduri, stepe, prerii)
centrul Asiei, Europa
America de Nord
semideșerturi și
deșerturi temperate
Asia Centrală
America de Nord
Zona mediteraneeană
(nordică)
peisaje mediteraneene
(insule, peninsule)
Bazinul Mării Mediterane
California, Florida
Zona tropicală uscată
(nordică)
deșerturi nisipoase,
pietroase, oaze, văi
Sahara
Peninsula Arabică
Zona tropicală cu
două anotimpuri
savană, păduri galerii,
păduri musonice
Africa, America de Sud,
Asia de Sud
Zona tropicală umedă păduri ecuatoriale America de Sud, Africa Centrală
Zona tropicală uscată
(sudică)
deșerturi nisipoase Africa (Kalahari)
Australia (Deșertul Australiei)
Zona mediteraneeană
(sudică)
peisaje similare celor
din emisfera nordică
Africa de Sud,
sudul Australiei
Zona temperată sudică peisaje oceanice, de
ste pă, păduri de foioase
Chile, Argentina, Australia
Zona subpolară
antarctică
tundră subpolară sudul Americii de Sud
Zona antarctică gheţarul continental Antarctica
1. Peisaj de stepă; 2. Peisaj deltaic; 3. Peisaj deșertic; 4. Peisaj glaciar
1.
3.
2.
4.
92
ZONELE NATURALE ALE TERREI
Î
n analiza unui peisaj, se ține seama de mai multe elemente, într-o succesiune care diferă de alte prezentări de până acum.
Acestea sunt:
• aspectul general exterior, prin care este descris elementul cel mai
vizibil;
• aprecierea întinderii (sau a dimensiunilor) pe baza unor elemente
de natură empirică sau a unor distanțe măsurate;
• momentul aproximativ al realizării imaginii;
• referiri la caracteristicile vegetației;
• caracteristici ale substratului (roci, dacă este posibil, relief );
• elemente ale climei sau vremea în momentul respectiv;
• hidrografia;
• localizarea peisajului;
• factori de mediu care au determinat și au influențat aspectul actual
al acestuia.
Analiza peisajelor naturale nu reprezintă o activitate de investigație
simplă, însă este foarte utilă, deoarece observăm frecvent imagini ale
unor peisaje (în reviste, albume, enciclopedii, internet etc.) situate la distanțe mari sau foarte diferite, pe care ar trebui să le înțelegem.
Peisajul geografi c este un termen mai larg decât peisajul natural,
incluzând și transformările realizate prin activitatea oamenilor. Precizaţi elementele unui peisaj
situat în zona tropicală cu umiditate
permanentă.
Aveți în vedere rolul:
• precipitațiilor;
• luminii în dezvoltarea arborilor;
• temperaturii;
• mișcării aerului;
• evaporării.
ACTIVITĂȚI INDEPENDENTE
Precizaţi elementele unui peisaj
Identifi cați o imagine reprezentând un peisaj (dintr-un album, o
carte, o imagine primită pe telefonul mobil sau căutată pe internet).
Realizați o descriere a acestui peisaj, doar pe baza elementelor pe care
le observați.
APLICAȚII
• să descriem un peisaj după anumite
criterii;
• să comparăm peisajele între ele;
• să descriem peisajul natural sau peisajele din orizontul local.
VOM REUȘI
• extensiunea zonelor naturale și a
peisajelor;
• modi cări ale peisajelor.
VOM ÎNVĂȚA DESPRE
• dimensiunile Pământului;
• zonele de vegetaţie;
• zonele latitudinale.
SĂ NE AMINTIM
• modul de descriere a ecosistemelor;
• modul de prezentare a diferitelor
plante și animale.
ȘTIM DE LA ALTE DISCIPLINE
• modul de amenajare a unor suprafeţe;
• transformarea peisajelor sub in uenţa activităţilor omenești;
• conservarea peisajelor.
VOM APLICA LA ALTE DISCIPLINE
1. Peisaj montan; 2. Peisaj deșertic
2.
1.
93
Termenul de peisaj are o utilizare diversă. În geogra e, reprezintă
realitatea care poate observată. În
pictură, peisajele re ectă o realitate
transformată, iar în literatură, descrierile peisajelor facilitează localizarea
elementelor narative.
Peisajele transformate de om pot
avea diferite componente, care sunt
puse în evidenţă: peisaj industrial,
agricol, turistic, peisaj urban etc.
În toate situaţiile, prin peisaj se înţelege tot ceea ce se observă.
AFLAȚI MAI MULTE
Peisajele reprezintă o re ectare a relaţiilor care se stabilesc între
elementele mediului (luminozitate,
temperatură, umiditate etc.) și componentele acestora (vegetaţie, faună,
hidrogra e, relief etc.). În cadrul unui
peisaj poate identi at câte un element principal.
ȘTIAȚI CĂ? ?
Peisaj natural – întindere a suprafeţei terestre, în care caracteristicile
componentelor (vegetaţie, relief etc.)
sunt foarte puţin transformate.
Peisaj geogra c – peisaj natural
transformat de activitatea oamenilor.
aB VOCABULAR
REȚINEȚI
• Zonele naturale sunt generalizări latitudinale pe spații mari.
• Elementele concrete care defi nesc peisajele naturale sunt rezultatul combinării unor factori care le determină (forma Pământului,
mișcările Pământului etc.).
• Dintre aceste elemente, unele pot fi observate direct, iar altele pot
fi presupuse.
• În prezent, există regiuni cu peisaje naturale, originale (tundră,
taiga, ghețari, regiuni montane, deșerturi), dar și foarte multe transformate de om (geografi ce).
• Geografi a studiază ambele categorii de peisaje (naturale și geografi ce).
OBSERVAȚI ȘI REZOLVAȚI
1. Descrieți, pe scurt, ce reprezintă fi ecare peisaj din imaginile de mai sus.
2. Alegeți unul dintre aceste peisaje și completați un tabel asemănător
celui de mai jos.
Denumirea peisajului:
Criterii Aspecte observate
Aspectul exterior cel mai vizibil
Vegetaţia
Relieful
Hidrogra a
Factori de mediu (3–4)
identi caţi pe baza
caracteristicilor peisajului
Peisaje
1.
3.
5.
2.
4.
6.
AUTOEVALUARE
Pe parcursul studierii geogra ei
în acest an școlar, aţi realizat patru
schițe ale orizontului local, care reprezintă relieful, clima, hidrogra a și
vegetaţia. Alăturaţi aceste schițe și
încercaţi să descrieţi peisajul predominant al orizontului local. Folosiţi
criteriile din tabelul alăturat.
Realizaţi un text care să descrie,
pe scurt, acest peisaj.
Comparaţi textul cu cel al colegilor voștri. În ce măsură observaţi că
aprecierile sunt asemănătoare?
Dacă sunt diferenţe, realizaţi o discuţie asupra acestora.
AUTOEVALUARE
Pe parcursul studierii geogra ei
94
Recapitulare și evaluare
Recapitulare
• Terra, denumirea sub care este cunoscută planeta noastră, face parte din Sistemul Solar, iar împreună cu acesta, din galaxia noastră și din Univers.
• Sistemul Solar cuprinde Soarele, opt planete (dintre care unele au sateliți), meteoriți, comete, asteroizi,
praf cosmic. Luna este satelitul natural al Pământului.
• Cea mai mare asemănare între două planete ale
Sistemului Solar este cea dintre Terra și Marte.
• Pământul are o formă aproape sferică, foarte puțin turtită la cei doi poli, ca efect al mișcării de rotație.
• Principalele dimensiuni ale Pământului sunt
raza medie și lungimea Ecuatorului.
• Pentru a ne orienta pe suprafața sferică a Pământului, au fost trasate linii imaginare, paralele cu
Ecuatorul (paralelele) și linii imaginare care unesc
Polul Nord cu Polul Sud (meridianele).
• Coordonatele geografi ce care ajută la localizare
sunt latitudinea (depărtarea față de Ecuator) și longitudinea (depărtarea față de primul meridian).
• Globul geografi c redă cel mai bine forma Pământului și înclinarea axei, pe acesta fi ind reprezentate meridiane, paralele, contururile continentelor și ale oceanelor.
• Planiglobul este reprezentarea în plan a suprafeței sferice a Pământului.
• Mișcările Pământului sunt: mișcarea de rotație
(mișcarea Pământului în jurul propriei axe, realizată
în 24 de ore) și mișcarea de revoluție (deplasarea Pământului în jurul Soarelui, în aproximativ 365 de zile).
• Mișcarea de revoluție (care are patru momente
principale) infl uențează fenomenele care au loc la
suprafața Terrei.
• Caracteristicile principale ale planetei (formă,
înclinarea axei, dimensiuni, mișcări) determină mai
multe caracteristici ale fenomenelor terestre.
• Pe planiglob, pe hartă sau în natură ne orientăm
cu ajutorul unor elemente naturale, cu instrumente
clasice sau moderne.
• Calendarul reprezintă o formă sintetică de măsurare a timpului, bazată îndeosebi pe elemente naturale.
GEOSFERELE TERREI
• Terra este formată din mai
multe sfere care au același centru (centrul Pământului). Fiind
„sfere” ale Pământului, se numesc geosfere. Există sfere situate în interior (nucleu, manta, litosferă) și la exterior (atmosferă, hidrosferă,
biosferă și antroposferă).
• Limita dintre aceste sfere interne și cele externe
o reprezintă suprafața scoarței terestre, adică relieful.
LITOSFERA
• Litosfera este formată din minerale și roci, grupate în anumite structuri, și este fragmentată în
mai multe plăci (denumite plăci litosferice sau plăci
tectonice).
• Aceste plăci se deplasează, formând despicături
(denumite ri¾ uri), sisteme muntoase, fose.
• Trăsăturile generale ale reliefului sunt rezultatul
deplasării plăcilor tectonice și al urcării magmei din
interiorul Pământului spre suprafață.
• Geosferele externe modelează partea exterioară
a litosferei, formând relieful Pământului.
• Formele majore de relief sunt bazinele oceanice
și continentele.
• Mișcările litosferei se manifestă în erupții vulcanice și cutremure de pământ.
• Relieful este organizat pe
mai multe trepte, cuprinzând
fi ecare forme și tipuri de relief, grupate în întinderi omogene, denumite unități de
relief.
RECAPITULARE ȘI EVALUARE
I. Terra – o planetă a Universului
II. Terra – o planetă în mişcare
III. Terra – o planetă în transformare
95
ATMOSFERA
• Atmosfera este învelișul de
aer al Pământului.
• În atmosferă au loc multe fenomene și procese meteorologice (încălzire, vânturi etc.).
• Radiația solară este elementul determinant al fenomenelor meteorologice și al
climei.
• Vremea și clima sunt stări ale atmosferei care diferă prin întindere, moment și caracteristici.
• Zonele climatice se pot grupa în trei zone termice.
HIDROSFERA
• Hidrosfera este învelișul de
apă al Pământului. Aceasta are
un domeniu oceanic și un domeniu al apelor continentale
(râuri, fluvii, lacuri, ape subterane, bălți, mlaștini și ghețari).
• Circuitul apei în natură transportă apă de la un
loc la altul, sub diferite forme.
• Oceanul Planetar este format din patru mari întinderi oceanice.
• Principalele mișcări ale apelor oceanice sunt:
curenții oceanici, mareele, valurile (produse de vânt
și de cutremure – tsunami).
BIOSFERA ȘI SOLURILE
• Biosfera reprezintă „sfera”
vie țuitoarelor (plante și animale), iar la baza lumii vii (a
biosferei) se află procesul de
fotosinteză.
• Repartiția geografică a plantelor depinde de mai mulți factori. La animale se
adaugă și necesitatea procurării hranei.
• Zonele biogeografice reprezintă asocieri de plante și animale.
• Solurile reprezintă partea afânată a scoarței terestre, unde plantele își dezvoltă rădăcinile.
• Solul este format din substanțe minerale, organice, aer și apă.
• Elementele naturale principale (relieful, apele,
elemente ale climei, hidrografia, învelișul biotic, solurile) sunt organizate sub forma unor zone naturale,
dispuse în latitudine, determinate de caracteristicile Pământului ca planetă.
• Zonele naturale cuprind o diversitate de peisaje.
I. Notați, pe o pagină separată, răspunsurile corecte pentru următoarele întrebări:
1. Cea mai strânsă legătură între două fenomene
este între:
a. circulația generală a aerului și circulația curenților oceanici;
b. deplasarea plăcilor tectonice și producerea mareelor;
c. zonele de vegetație și temperatura apelor oceanice;
d. formele de relief din oceane și de pe continente.
2. Dacă Pământul ar fi format doar din continente
(lipsind oceanele), zonele de vegetație ar fi:
a. paralele cu meridianele;
b. simetrice față de primul meridian;
c. simetrice față de Ecuator;
d. uniforme pe întreaga suprafață a planetei.
3. La baza biosferei se află procesul de:
a. polenizare; b. fotosinteză;
c. simbioză; d. adaptare.
4. Radiația solară este reflectată în cea mai mare
măsură de:
a. zăpadă; b. pădure;
c. sol; d. apă.
5. Cea mai mare cantitate de apă este transportată
în cursul unui an de fluviul:
a. Nil; b. Congo;
c. Amazon; d. Mississippi.
Punctaj I. 5 x 4 p. = 20 p.
IV. Zonele naturale ale Terrei
Evaluare
96
RECAPITULARE ȘI EVALUARE
II. Analizați fotografiile de mai sus. Pentru fiecare
imagine, realizați o scurtă prezentare, precizând ce
fenomen este reprezentat și care este cauza acestuia.
Punctaj II. 5 x 4 p. = 20 p.
III. Aveți în vedere geosferele terestre (A, … E) și
elemente care aparțin acestora (1, … 7).
Corelați câte o geosferă cu elementul său caracteristic, notând combinația corectă de litere și cifre (de
exemplu, B5).
A. atmosferă; 1. ape subterane;
B. biosferă; 2. zone naturale;
C. litosferă; 3. humus;
D. hidrosferă; 4. stratul de ozon;
E. pedosferă; 5. dorsale;
6. peisaje;
7. fotosinteză.
Punctaj III. 5 x 3 p. = 15 p.
IV. Precizați care dintre propozițiile de mai jos
sunt adevărate și care sunt false. Notați, pe o pagină
separată, pentru propozițiile adevărate A, iar pentru
cele false, F.
1. Oceanul Indian este mai extins în emisfera nordică.
2. În jurul Polului Nord se întinde un continent
înghețat.
3. Cea mai lungă linie imaginară este primul
meridian.
4. Cele două cercuri polare (Cercul Polar de Nord
și Cercul Polar de Sud) sunt trasate în mod imaginar,
ca efect al poziției Soarelui la solstiții.
5. La echinocțiul de vară, radiațiile solare cad perpendicular pe suprafața Pământului pe Tropicul de Sud.
Punctaj IV. 5 x 3 p. = 15 p.
V. Completați, pe caiet, propozițiile de mai jos cu termenul corespunzător, astfel încât acestea să fie corecte.
Fluxul și refluxul formează fenomenul denumit …………….., cauzat în primul rând de atracția
…………. . Cele mai mari adâncimi oceanice se numesc …………….. și ajung la aproape ………. m.
Cel mai mare animal care trăiește în oceane se
numește ……. ……, iar cel mai mare care trăiește pe
uscat se numește ………………… .
Punctaj V. 6 x 2 p. = 12 p.
VI. Redactați un text de patru–cinci rânduri, în care
să precizați ce sunt zonele naturale ale Terrei, utilizând,
o singură dată, următorii termeni: peisaj, mișcările Pământului, forma Pământului, înclinarea axei.
Punctaj VI. 4 x 2 p. = 8 p.
Total (I–VI) = 90 p.
Din oficiu = 10 p.
TOTAL = 100 p.
1.
2. 3. 5.
4.
EVALUAREA PORTOFOLIILOR
La sfârșitul anului școlar, prezentați portofoliile
și, conform criteriilor stabilite, sub îndrumarea profesorului, analizați toate portofoliile și alegeți-le pe
cele mai bune.

MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE
MANUAL
PENTRU
CLASA
A V-A
GEOGRAFIE
Octavian Mândruţ
CORINT

CORINT

PACHETUL EDUCAȚIONAL
este compus din:
Manual (carte + CD)
Caietul elevului
Ghidul profesorului,
accesibil gratuit la adresa
www.pasaport-cultura.ro,
secțiunea RESURSE GRATUITE
ISBN: 978-606-94044-3-0
www.edituracorint.ro
CYANMAGENTAYELLOWBLACK
GEOGRAFIE ORINT
C
 MANUAL PENTRU CLASA A V-A