www.isbn.ro/07092

ISBN 978-606-31-0709-2 / 9786063107092

Pagina 9.

CUVÂNT-ÎNAINTE.
RELIGIE CLASA a VI-a.
Suntem deja în clasa a VI-a. În anul școlar trecut am învățat despre Dumnezeu
Tatăl, Creatorul și despre purtarea Sa de grijă față de Creația Sa.
În acest an școlar vom afla mai multe lucruri despre Dumnezeu Fiul: Isus Hristos.
El este Fiul Celui Preaînalt, care a venit în lumea noastră ca să ne izbăvească din păcat.
Aflăm despre miraculoasa naștere și copilăria Sa. În această primă perioadă a vieții, Isus creștea „în statură și înțelepciune”, fiind apreciat de Dumnezeu Tatăl și de contemporanii Săi. În jurul vârstei de 30 de ani, Isus și-a început lucrarea, propovăduind Evanghelia, învățând pe oameni calea lui Dumnezeu, vindecând pe bolnavi și înviind din morți. Viața Lui pământească a sfârșit prin crucificare, El fiind apoi îngropat. A treia zi însă, a înviat din morți, această minune adăugându-se la multe altele pe care Isus le-a săvârșit. Din mijlocul ucenicilor, Fiul lui Dumnezeu s-a înălțat apoi la cer, de unde venise pe pământ.
În acest an școlar, vom studia cum Dumnezeu i-a iubit pe oameni și cum ar trebui
noi să răspundem iubirii Sale.
Noi, creștinii, după ce L-am cunoscut pe Dumnezeu, trăim în continuare alături de
semenii noștri: familie, colegi de școală, profesorii noștri, oamenii de pe strada noastră, cei pe care îi întâlnim zilnic. Domnul Isus ne învață cum să ne comportăm față de aceștia, rugându-ne pentru ei, iubindu-i și acordându-le iertare, când este cazul.
Așa cum am învățat și în anii trecuți, vom celebra sărbătorile creștine, momente
în care ne amintim, apreciem și ne bucurăm de principalele evenimente din viața
Mântuitorului și a Bisericii.
Dumnezeu va binecuvânta strădania voastră de a afla și aplica cele învățate și, mai ales, de a face pași importanți în cunoașterea Scripturii, care este Cuvântul lui Dumnezeu.
Lecțiile din anul trecut se refereau mai ales la Vechiul Testament, iar în acest an școlar ne vom opri mai mult asupra celei de a doua părți din Biblie, Noul Testament.